Rhododendron (III) – Căldarea Găuri, diversitate nesoporifică, un cangal și un lord

După magnifica defilare a prostului gust, a smintelii umane și-a-ntregului panoptic de racili de minte ce dau specia înapoi încă de la primul semn de mers biped, coregrafie de latrină marcând începutul Jocurilor Olimpice (deh, francezi), circ plenar prefațat de violentarea de către un rebel (și vag incert) bărbier de găoaze a unui spațiu cu flacăra decenței oricum anemic pâlpâitoare (deh, francofoni), zic, toate aceste pete negru-vineții tulburându-ne vederea, e cazul să ne clătim ochii cu câteva crâmpeie de viață, de lumină, de culoare – câteșitrei cu Natura, nu împotriva Dânsei – și, desigur, de frumos, nu de grotesc.

Valea Găuri și locul de bivuac

Valea Găuri și locul de bivuac

Așadar, într-un acces de extrem putinism, să comutăm aparatele de aer condiționat pe temperatura de Parâng într-o dimineață de vară și să scormonim printre amintiri. Iar dacă nu le-aveți, atunci vi le ofer pe-ale mele – bulgărași de aur la preț de nimic, care, spre deosebire de grunjii fără valoare târguiți la preț de aur, nu vă lasă pe haine mari pete de grăsime imposibil de spălat.

Citește mai departe

Oh, Bernardo (I) – Părți bune și nebune ale fierăstrăului de banc TK 250 PRO

Primul meu fierăstrău de banc a fost un Bosch GTS 254, suficient de bun pentru ce aveam nevoie atunci (sau măcar pentru ce am crezut la-nceput că am nevoie) și, în orice caz, unul din rarele cazuri în care pentru o sumă de bani primești rezonabil de mult în ceea ce privește calitatea și utilitatea.

TK 250 PRO și accesorii; privire de ansamblu

TK 250 PRO și accesorii; privire de ansamblu

După un timp (relativ scurt) mi-am făcut o idee ceva mai clară vis-a-vis de, să zicem, profilul nu musai ideal, cât mai bine conturat, mai bine lămurit a utilajului potrivit (o să numesc doar patru, deși au fost mai multe considerente accesorii – bune de avut, dar fără pagubă dacă nu ar fi fost îndeplinite):

– în primul rând, o capacitate de tăiere în jurul a 700-800 milimetri (mă refer, evident, la ce poți tăia măsurând pe rigla mașinii, cea la care aliniezi gardul);
– în al doilea rând, neavând foarte mari așteptări de la extracția propriu-zisă de rumeguș, ar fi fost bun măcar unul care să fie mai bine închis, astfel încât prisosul să nu se-mprăștie otova peste tot;
– în al treilea rând, ar fi fost binevenită o mai consistentă inerție, având vise umede cu o masă din fontă forjată, nu din aluminiu, pe care eventual s-o și pot lustrui (onest fie spus, GTS-254 poate fi prins de podea și poți să prelucrezi piese grele chiar dacă el însuși e ușor);
– în sfârșit, motor cu soft-start, adică să nu pornească din prima cu puterea maximă, ci gradual, ceea ce s-ar traduce în faptul că trage treptat curent din rețea până când ajunge la turația de lucru.

Citește mai departe

Rhododendron (II) – Din Slivei spre Zănoaga Mare prin două anotimpuri

S-a dus draima avântul meu muncitoresc de-a mă trezi militărește la ora șase; șase și ceva, fix! Ceasul a sunat, am ridicat capul din câlți, cortul, verde așa cum e, bătea spre roșiatic, semn că răsăritul (spre care aveam deschidere parțială) mă invita afară, așa cum ne dădusem întâlnire. Regret, totuși, să vă spun că n-am fost parolist: pe la jumătatea distanței spre fermoar, am adormit la loc și-așa rămăsei încă o oră și jumătate. Îmi ajunsese trezitul de la ora patru jumate din ajun, ca să nu mai vorbim de clipocitul soporific al pârâului.

Dimineața

Dimineața

Așadar, pe la șapte jumate scosei nasul din cort. Oricum nu mai era de stat, că-ncepuse deja să fiarbă înăuntru de la razele directe ale soarelui. Cu atât mai bine, l-am împachetat uscat. M-am îndreptat spre zona de spălat, m-am bălăcit până-n brâu și-am stat așa până m-a uscat vânticelul – nici rece, nici cald – ce umbla mahmur prin vale. Nu că recomand, dar, dacă nu ești prea sensibil (și nici n-ai piele de crocodil), amalgamul de senzații este foarte plăcut.

Citește mai departe

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (V)

S-ar putea, într-un fel, spune c-am luat-o la propriu pe ulei. Cu alte cuvinte, după grunduire, am ales să finisez dulapurile cu ulei (operațiune cu deznodământ ușor în fara potecii scontate, nu din vina produselor folosite, ci din cauza așteptărilor mele). Mai exact, cu acest hard top oil colorat (oare-i ceea ce se numește danish oil?), din care-am luat pentru testare două nuanțe – nuc mediu, respectiv nuc închis – rămânând în final cu prima din ele.

De bine, de rău...

De bine, de rău…

Aminteam că așteptările mele nu au fost tocmai bine calibrate, e cazul să și detaliez. În primul rând, am făcut greșeala să-l tratez mai mult ca pe un lac, ipoteză de lucru complet greșită, mai ales din punct de vedere al penetrabilității, deși au unele caracteristici comune, cum ar fi formarea unei suprafațe dure și, judecând după solventul folosit, tind să cred că-mpart și unele componente chimice.

Citește mai departe

Noi pentru voi stăm ca mortu’n păpușoi

În pandemie circula cu forța un șlagăr foarte popular – Noi pentru voi, nu știu dacă-l mai țineți minte. A fost folosit drept coloană sonoră inclusiv pentru obligația de-a purta mască-n aer liber, iar unii au fost amendați că n-o purtau singuri pe stradă fiind. Sănătatea publică înainte de toate. Mai țineți minte ce mult îi păsa statului de-onor plătitorii de taxe, ce competenți erau doctorii și cum aveau numai certitudini? A fost perioadă de aur pentru serviciile publice.

Ce atâta jale?

Ce atâta jale?

Este absolut necesar să menționăm asta pentru că diversele organe administrative aparent n-au nicio problemă cu cetățenii săi care conviețuiesc mai bine de o săptămână cu un mort în descompunere și n-au nicio rezervă să-i lase să se-ntoarne slobozi acasă fără să-și pună-ntrebarea că poate e ceva în neregulă cu ei.

Citește mai departe

Agerimi cu Asp.Net MVC Clasic, XSS și Kendo DataSourceRequest

Asemeni cangrenei numite lege și ocârmuire, în afara cărora omul modern nu mai are valoare individuală, și cu libăriile software secretul e o balanță fină între ce oferi cu titlu opțional, ce oferi cu titlu obligatoriu, ce pretinzi cu titlu opțional și, în sfârșit, ce pretinzi cu titlu obligatoriu. Ca-n banc, ai mai mult succes dacă pui și carne, nu doar căcat:

Ițic și Ștrul și-au deschis restaurante.
La Ștrul e coada zi și noapte la mititei, iar la Ițic bate vântul și, odată cu dânsul, falimentul.
– Mai Ștrul, spune-mi și mie, cum faci tu mititei, că la tine lumea da buzna și la mine nu calca nimeni.
– Pai cum să-i fac, jumătate carne, jumătate rahat.
– Ah, tu pui și carne?

Că să intru direct în… pâine, cei care au învățat inginerie software în perioada-n care încă nu devenise ceva mișto-caracașto practicat la propriu pe jenunche-n poziție de semizen, cu zâmbet hlizit până la urechi, își amintesc de vremurile mai vechi ale ASP.Net MVC, care-a-ndulcit dictatura ideologică bazată pe valori europene propovăduită de WebForms, reținând, probabil din nostalgie, câteva apucături neplăcute.

Hai că merge

Hai că merge

Una din numitele metehne este răgălia numită request validation: cum detecta că-n parametrii cererii HTTP există o fărâmă de cod HTML, jmaf, eroare, excepție, sfârșitul lumii, sabotaj al rușilor, început de anti-democrație și anti-valori-europene, adică HttpRequestValidationException. Este marginal un lucru bun și ilustrarea perfectă (una din ele), a dictonului logudurez Drumul spre Iad e pavat cu intenții bune.

Citește mai departe

Rhododendron (I) – Spre Căldarea Slivei

Am momentan o dispoziție vag prozaică, cu toate implicațiile de rigoare, însă voi încerca să virez cât se poate de hacana de-o obiectivare excesivă a realității. În definitiv, așa cum am mai menționat, e suficient unul care spune că drumul e drum și poteca-i potecă; altfel, degeaba vii, degeaba te duci. Și, cu toate astea, omul, mai ales cel auto-intitulat civilizat, e mare amator de cunoaștere obiectivă, de o ținută rațională, de parcă asta ar fi adus vreodată, folosit drept unic vector, altceva decât nenorociri de nedescris.

Uite-acolo, ia

Uite-acolo, ia

Bunăoară, nașul inteligenței artificiale, a spus că ar fi perfect ok cu distrugerea omenirii dacă asta ar pune pe masă ceva obiectiv mai bun în materie de conștiință (?). Avem în față genul de psihopat cu pronunțate propensități de genocid care-și plachează barbarismul cu mantaua științei. Ăia mai puțin dotați intelectual iau un Uzzy și mătură o mână de liceeni, cei cu adevărat înzestrați patronează intelectual milioane de morminte.

Citește mai departe

Improvizații (X) – Utilul și plăcutul

Fiindcă tot îmi reamenajez și primenesc spațiul de lucru, am făcut un inventar, pe de o parte cu ce unelte și accesorii mi-ar mai trebui (sau măcar mi-ar ușura treaba) și, pe de altă parte, cu resturile de lemn sau derivate din lemn strânse-n timp (fiindcă am, într-adevăr, obiceiul de-a strânge ca un hârciog).

When the work gets hard, remember why you’re doing it

When the work gets hard, remember why you’re doing it

N-am să intru în toată daravera, am să mă opresc momentan doar asupra unui bloc de manipulare îngust, de genul aceluia de-aici, pentru a nu mai dansa cu fundul gol pe lângă Dânsa erectă, adică, în traducere directă, pentru a nu ghida cu mâna goală materialul atunci când fac tăieturi mai înguste de 10 centimetri.

Citește mai departe

Drumul Dunării 2011 – Ziua a VIII-a – Cea care n-a mai fost

Am plecat din Oltenița, după cum lesne vă puteți da seama, amândoi loviți în aripă, cu direcția Călărași. Cum pe mine mă sâcâia măseaua din ce-n ce mai rău, iar pe Zuzu răceala din ce-n ce mai neplăcut, singurul eveniment notabil a fost că, din Călărași, am luat trenul înapoi în București, iar singura chestie demnă de povestit e o snoavă relatată de tovarășul meu, care implică unul din antrenorii lui de ceva, un tub de fenilbutazonă și rămășițele acesteia prin anumite părți mai sensibile decât altele.

Pe lângă lacul Oltina

Pe lângă lacul Oltina

De-am fi trecut cu bacul la Călărași, am fi avut parte de ce urmează să povestesc, o tură prin Sud-Vestul Dobrogei, urmând fidel rama Dunării spre Cernavodă. De altfel, cea de-acum, parcursă prin 2019, este o variantă doar ușor modificată a traseului proiectat în 2011. Din 2019 și până acum multe s-au schimbat – cum ar fi multe drumuri cu asfalt excelent – și multe au rămas la fel, în speță căldura, umiditatea, țânțarii și una din marile rușini naționale – trecerea bacului.

Citește mai departe

Veșnicia s-a născut la sat, dar a suit în Piatra Mare

Să tot fie șapte ani de-atunci, îmi schimbasem locul de muncă și mai aveam câteva zile libere, din care-n câteva m-am prăjit prin Dobrogea. Ultima din ele rămânea pentru un relaș în trei acte, ceea ce-nsemna că mai aveam una pentru o mică drumeție, în raza de acoperire a două-trei ore cu trenul. Fiindcă nu fusesem niciodată pe-acolo, am ales chiar Piatra Mare, până spre platou și de-acolo lăsasem meci de 1-X-2.

Spre Brașov

Spre Brașov

Deși un munte înghesuit într-un țarc destul de mic, nu suferă deloc de timiditate: oricum l-ai aborda, exhibă o mare ingâmfare, mai cu seamă dinspre valea Gârcinului, peste care atârnă abrupturile sale Estice. Mai ascunse, sunt câteva mici văi, adânci și strâmte, spre vest – Tamina și Șapte Scări și poate și-altele de care nu știu.

Citește mai departe

Where no shelf has gone before

O mână de resturi de stejar zăcea-ntr-un colț, nici suficient de mici pentru a fi aruncate sau puse pe foc, nici suficient de mari pentru ceva semnificativ. Erau, concret, două bucăți mai măricele, ca la 300 pe 200 milimetri, aproximativ egale, precum și alte câteva mai mici.

Finalul

Finalul

Într-un moment de vag plictis cu dichis, primul gând a fost să înădesc cele două bucăți într-una singură mai mare, cu rol de poliță, dar… nu prea ar fi avut cine știe ce farmec (prea simplu și drastic?) și, cum nu aveam vreo nevoie anume, mă gândeam că nu strică să improvizez altceva. Dar ce? Posibil tot o poliță, mai deosebită, însă cum s-arate?

Citește mai departe

O fi el verde, dar tot comunist rămâne (I)

Omul, după ce-și aranjează totul prin casa lui, prin grădina lui, când stăpânește toate subtilitățile vieții private de familie, toate imperativele vieții sale interioare (dacă are), zic, când tocmește și-mpăturește totul în viața lui, se preocupă cu vervă și mai mare de viețile celorlalți, ajutându-i și pe ei, cu imperială mărinimie, să și le pună la punct, dar nu după cum vor cei care devin, fără voie, țintele strădaniilor, ci după cum își închipuie ei înșiși c-ar trebui s-arate viața aproapelui său.

Ăsta are prea cald în casă

Ăsta are prea cald în casă

Și cum îi ajută? Depinde, așa cum hainele se poartă-n funcție de modă, de care morală se poartă-n sezonul respectiv. Acum, ieșită direct din laboratorul venerabilului doctor Ulyanov, stă ferm înfiptă pe umeri mantaua moralei verzi și, ca atare, totul este inspectat și chestionat din acest punct de vedere, două coordonate fiind temperatura din case și stabilirea legitimității deplasărilor cu mașina personală.

Citește mai departe

La Credința, de Înviere

Muzica
Madrugada – The Lost Gospel

Când am vizitat valea Urluia la confluența cu valea Bașpunar intenția ne era s-ajungem de fapt prin Canaraua Fetii. Acum am zis că n-ar strica să dăm o raită mai în aval, prin Canaraua Dumbrăveni și, iacătă, am aterizat mai în amonte, mai sus de Lacul Conacu, mai sus un pic chiar decât lacul Plopeni, în micul sat Credința (fost Sofular), așezat pe vale și ocrotit mămos de-aceasta.

Locul Fosilifer Credința

Locul Fosilifer Credința

Croită după același calapod, adică o plimbare lejeră cu o serie de punctuale chestionări ale reliefului. Era a doua zi de Paști, era soare, era liber pe șosele (sau cel puțin pe-asta mizam), era cald (dar nu prea cald), se anunța un oarecare vânt (dar în limitele bunului simț), deci n-am văzut nicio obiecție fizică la adresa inițiativei. Metafizic vorbind, e altă poveste: mereu se ridică o excepție, aproape niciodată rezistentă-n fața unui minim avânt muncitoresc.

Citește mai departe

Improvizații (IX) – Suport pentru desfăcător de zale

De curea de ceas. Aveam nevoie să scurtez cureaua de zale a unui ceas, dimensionată mai degrabă pentru încheietura unei gorile ce păzește integritatea fizică a diverșilor creatori de narcomani  decât pentru articulații delicate de ingineri. Dacă ar fi să filozofez asupra celor trei zale diferență, aș realiza că, lărgind definiția narcoticului prizat, se pot argumenta preocupări mai mult sau mai puțin similare.

Le Gros Monsieur approuve

Le Gros Monsieur approuve

Dar n-am deschis subiectul pentru a mă deda unor speculații metafizice ori pentru a oferi prilej de harță duhovnicească, ci pentru că, neavând chef să umblu după ceasornicari pentru o ajustare trivială, am cumpărat un mic aparat pentru demontarea pinilor care țin împreună zalele brățării. E o sculă compactă și, așa cum am văzut pe la alții, poate fi folosită ca atare.

Citește mai departe

Col de Baragan

Privind din Pasul Solacolu (3124m), se vede cum improbabilul canion al Mostiștei își taie cu violență proletară drum spre Sud, spre Dunăre, în timp ce malul său Stâng, Cracul Mizilului, se lasă lin, apoi brusc, ca la 25 kilometri înainte de, ei bine, Mizil. Este deja Aprilie, zăpezile inoportune și-au făcut de lucru prin alte părți, deci văile Munților Bărăganului sunt iar numai bune de explorat.

Lacul Dridu

Lacul Dridu

De data aceasta, pornirăm din Fundulea, punctul de intrare-ntr-unul din miraculoasele tuneluri de cale ferată, lung de nu mai puțin de cinci kilometri prin stânca năprasnică a cracului amintit. Gâfâind, o rama reșapată ne deșertă-n gară, nu fără un scurt oftat mecanic (traseele montane nu-i priesc, așa facilitate cum sunt ele de inginerești opere de artă), sub lătratul dezaprobator al câinilor gării răsăriți precum în multe alte locuri din vidul de putere lăsat de retragerea poliției TF pe poziții dinainte stabilite.

Citește mai departe