Îmi mai pică din când în când în mână câte un articol în care cineva deplânge slaba pregătire practică și gospodărească a omului modern și vrea cumva să facă workshop-uri de bătut cuie. Mi-am râs un pic in barba, nu neapărat de articolul în sine. Nu este, în definitiv, o situație rizibilă; deși abordarea admite câteva comentarii, nu asta mă interesează chiar acum.
Mai degrabă, musca aceasta proptită-n pânza minții a trezit amintirea unei întâmplări de pe când aveam, cred, 7-8 ani. Poate mai puțin, poate mai mult. Pe la varsta aia și ceva mai târziu eram expediat la țară, de multe ori împotriva voinței mele, pui de city-dweller.
Ilustrație de B.Z.
Știți cum e, atunci mârâiam, acu-s recunoscător, în mare parte pentru că realizez că nu se putea un loc mai bun: la țară e ca-n America, tărâmul tuturor posibilităților. Conced că nu-i la fel peste tot, dar acolo, atunci (și pentru mine), cu siguranță era.