Cine are vreun animal prin casă ori bătătură știe foarte bine ce înseamna să te înțelegi fără cuvinte, doar prin semne și intuiție. La fel cum știe că, în timp, se dizolvă cumva granița biologică: adică îl vezi mai puțin ca animal, chiar dacă nu chiar ca om sau, altfel spus, învelișul fizic dispare și comunici la un nivel abstract din punct de vedere biologic.
Problema comunicării a fost satirizată la modul cel mai serios de Rabelais cu mai multe ocazii, dar mai ales atunci când Pantagruel l-a întâlnit pe dragul de Panurge, pe care-l întreaba cu ce poate să-l ajute.
Panurge îi spune pe o duzină de limbi ale pamantului, mai puțin franceza, că i-ar prinde bine o masă, un pat și ceva țoale, dar că nu înțelege de ce trebuie să spuna asta în cuvinte, căci e evident pentru oricine din modul în care arată – slab, obosit și zdrentaros – ce i-ar prinde bine.