Era nu mai devreme de 2012 când răposata Gardă Financiară, cu un lider denumit politic din partea UDMR, inițiase un proiect de informatizare: documentele sale, contraventii și sesizări penale, urmau să fie gestionate printr-un sistem informatic, cu tot cu raportare detaliată asupra performanței comisarilor care le întocmeau.
Proiectul s-a desfășurat fulgerător, în mai puțin de 2 luni a fost implementat și intrase în faza de training, dar nu a fost primit cu bucurie de către toată lumea: la ședințele de proiect puteau fi lejer sesizate vocile contrariate de demersul în sine.
Dar, pe data de 7 Mai 2012, cabinetul Ungureanu a căzut, fiind înlocuit de cabinetul Ponta I. La scurt timp după, UDMR a pierdut șefia Gărzii Financiare, iar proiectul a fost închis cu totul. Ceva mai târziu, a fost desființată cu totul și înlocuită de o nouă structură ANAF, dar asta e pe lângă subiectul de față.
Ei, primul lucru care m-a șocat la toată povestea asta în primul rând a fost de ce ar vrea o instituție a Statului Român să se modernizeze din proprie inițiativă și cu o implementare atât de rapidă? Cred că răspunsul se află în simetria cu care a fost închis, adică la fel de rapid după ce PSD-ul și-a numit propriul om acolo: am avut întotdeauna bănuiala, fără să mi-o pot dovedi sau confirma cumva, că întreg proiectul a avut drept singur scop obținerea unei unelte cu care să poată fi ajustate câteva șuruburi politice din structura organizațională a Gărzii. În definitiv, cred că se știa prea bine cui și ce-i poate pielea, dar să ai un instrument care îți dovedește totul cât ai sorbâcâi o cafea…