Arhiva de etichete: mtb trip

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (I) – Pregătiri, Oravița – Belobreșca – Cozla

În 2013 o asociație, ROI, a organizat o recunoaștere a variantelor de trasee care pot fi întreprinse cu pornire din zona malului românesc al Dunării. A fost de fapt un efort româno-bulgar, în sensul că echipele s-au format, pe cât posibil, jumătate din români, jumătate din bulgari. Dacă nu mă-nsel, finanțarea a fost atrasă prin niște programe europene.

Turul Dunării 2013

Turul Dunării 2013

Mi s-a părut interesant proiectul, așa că, atunci când mi s-a propus, m-am implicat și eu, mai ales că parcursesem Dunărea de la Baziaș la Călărași cu doar doi ani înainte. Dacă ar fi fost o simplă repetiție, cu tot interesul accentuat pe care încă mi-l suscită zona… m-aș fi limitat doar la sfaturi, însă, fiind vorba de mai multe echipe, a fost un demers nu doar extensiv, ci și intensiv, adică toate echipele ar fi acoperit întreg terenul de joacă, iar fiecare echipă-n parte ar fi aprofundat anumite aspecte sau locuri, unele situate și la distanță de aproximativ 60km de cursul Dunării.

Citește mai departe →

Drumul Dunării 2011 – Ziua a VIII-a – Cea care n-a mai fost

Am plecat din Oltenița, după cum lesne vă puteți da seama, amândoi loviți în aripă, cu direcția Călărași. Cum pe mine mă sâcâia măseaua din ce-n ce mai rău, iar pe Zuzu răceala din ce-n ce mai neplăcut, singurul eveniment notabil a fost că, din Călărași, am luat trenul înapoi în București, iar singura chestie demnă de povestit e o snoavă relatată de tovarășul meu, care implică unul din antrenorii lui de ceva, un tub de fenilbutazonă și rămășițele acesteia prin anumite părți mai sensibile decât altele.

Pe lângă lacul Oltina

Pe lângă lacul Oltina

De-am fi trecut cu bacul la Călărași, am fi avut parte de ce urmează să povestesc, o tură prin Sud-Vestul Dobrogei, urmând fidel rama Dunării spre Cernavodă. De altfel, cea de-acum, parcursă prin 2019, este o variantă doar ușor modificată a traseului proiectat în 2011. Din 2019 și până acum multe s-au schimbat – cum ar fi multe drumuri cu asfalt excelent – și multe au rămas la fel, în speță căldura, umiditatea, țânțarii și una din marile rușini naționale – trecerea bacului.

Citește mai departe →

Col de Baragan

Privind din Pasul Solacolu (3124m), se vede cum improbabilul canion al Mostiștei își taie cu violență proletară drum spre Sud, spre Dunăre, în timp ce malul său Stâng, Cracul Mizilului, se lasă lin, apoi brusc, ca la 25 kilometri înainte de, ei bine, Mizil. Este deja Aprilie, zăpezile inoportune și-au făcut de lucru prin alte părți, deci văile Munților Bărăganului sunt iar numai bune de explorat.

Lacul Dridu

Lacul Dridu

De data aceasta, pornirăm din Fundulea, punctul de intrare-ntr-unul din miraculoasele tuneluri de cale ferată, lung de nu mai puțin de cinci kilometri prin stânca năprasnică a cracului amintit. Gâfâind, o rama reșapată ne deșertă-n gară, nu fără un scurt oftat mecanic (traseele montane nu-i priesc, așa facilitate cum sunt ele de inginerești opere de artă), sub lătratul dezaprobator al câinilor gării răsăriți precum în multe alte locuri din vidul de putere lăsat de retragerea poliției TF pe poziții dinainte stabilite.

Citește mai departe →

Spre Sărulești-Gară peste Munții Bărăganului

Am citit demult în lucrarea unui reputat om de știință, acoperit de glorie și de cei laurii celor mai rarefiate culmi academice, despre relieful extrem de interesant din zona Bărăganului: niște munți cu altitudini impresionante, întinzându-se între Estul Bucureștiului (aliniamentul Buzău-Oltenița), la Vest și Dunăre, la Est.

Balta Solacolu, de-aici începe urcarea spre pasul omonim

Balta Solacolu, de-aici începe urcarea spre pasul omonim

Prof. Dr. Supra-Dr. Acad. Triplu Honoris Clauza Aristian Marghiolea-Căzăceanu, în lucrarea sa de căpătâi – Bărăganul Bine Temperat – expune structura complexă a acestor munți de-facto necunoscuți în afara lumii bune (academice, adică) și, pe baza lucrării domniei sale am putut schița un traseu care să umple una din frumoasele zile pe care sfârșitul de Februarie ni le-a prezentat pe-o tipsie aurită cu raze de soare de Mai.

Citește mai departe →

Roasted and salted

Podișul Dobrogei Centrale. Cald, arșiță, atât de arșiță încât acolo se simt bine doar fochiștii din Iad veniți în vilegiatură, dar de ce să lăsăm asta să ne strice avântul muncitoresc? Luarăm, deci, primul tren rapid al dimineții spre Medgidia, apoi o legătură către Târgușor, pentru o tură cu bicicleta pe direcția Târgușor – Casimcea – Corugea – Beidaud – Baia.

La ieșire din Beidaud

La ieșire din Beidaud

În tren, Ursu-și luă micul dejun. Mă uitam la el un pic dat pe spate – mâncarea arăta atât de rău încât cred că era radioactivă. Era tulburător și doar s-o contempli cu privirea, ce să mai vorbim de mâncat? Totuși, unii o mănâncă.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 3 – Galben

Muzica
Intermezzo (sau ce-o fi) din Cavalleria Rusticana, Pietro Mascagni

Soarele a coborât în Poiana Glăvoi, s-a uitat de noi și nu ne-a găsit. Plecasem pe furiș, cu noaptea-n cap, doar eu și Norbert, pe traseul Galbenei, marcat corespunzător cu punct Galben. Primii kilometri i-am făcut pe semi-întuneric, la frontală, mergând alert și îmbrăcați gros: tipic pentru acel loc, era un frig de albea și Galbena care, la izbuc, este albastră.

Good morning, Vietnam!

Good morning, Vietnam!

Ceilalți doi, Marius și Remus, rămăseseră-n tabără și probabil încă sforăiau când am ajuns la Piatrele Galbenei, cu doar zece minute înaintea soarelui. Acolo, pădurea se dă respectuos la o parte și dezvăluie câteva stânci pleșuve care străjuiesc valea Galbenei. De acolo am putut vedea cu ochii minții traseul ce se va desfășura în fața ochilor reali.

Citește mai departe →

Experiența Călimani-Hășmaș – Epilog

Nu mai țin minte ce am mâncat de dimineață și nici pe Instagram nu am publicat nimic, așa că va trebui să neglijez subiectul, în afară de desert: un urcuș zdravăn, pe banda roșie, într-o atmosfefă pudrată cu aur vechi, cu bicicleta-n spinare, spre stâncăriile și pajiștile vârfului Ecem.

Spre Poiana Tarcăului. Foto: Andrei.

Spre Poiana Tarcăului. Foto: Andrei.

Cu un suflu ca de locomotivă, am ajuns pe micul platou de sub lama zimțată de piatră ce pare c-ar vrea să muște din orașul Bălan așezat la poalele sale, în dreapta, spre Sud-Vest. Ceva mai în față, sub un covor fin și verde-crud de floci de iarbă se desprinde un drumeag colțuros. În stânga noastră, în jos, se-ntinde-o blană de pădure și, jos de tot, Valea Bicăjelului. Tot în stânga, dar sus, și mai departe spre Nord-Est, se decupează fin din orizont Ceahlăul.

Citește mai departe →

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a III-a – În care se arată că berzei chioare chiar îi face Dumnezeu cuib

Ne-am trezit pe un soare feciorelnic, pe la ora șapte, aș zice, și-am început să umblăm agale prin baraca stânei și prin țarc după mâncare, cafea, apă și niște vișinată. Desigur, câinele cel mai câinos și-a reluat rolul de poteră și ne mârâia de dincolo de blănile care delimitau țarcul.

N-ai declarație? Nu ieși! Foto: Andrei.

N-ai declarație? Nu ieși! Foto: Andrei.

În schimb, pentru stăpânii de drept, ziua începuse deja la 4 dimineața, pe când soarele nu era decât o promisiune subțire și vânătă, în orizontul îndepărtat; au muls vacile și oile, care, în cazul lor, însumau mai bine 400 de capete și urmau să le scoată la păscut, iar munca se va isprăvi la miezul nopții sau mai târziu, după cum am văzut: strâns animale-n țarcuri, muls, procesat lapte.

Citește mai departe →

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a II-a – Plumb, tunete și colți

Să fi fost somnul prea profund sau stupoarea bețelor lipsă care transformau cortul într-un balast de lux, nu știu, dar ceva mi-a turnat un plumb teribil în picioare în tot restul zilei, bașca faptul că parcă m-am trezit cu o senzație bizară de parcă aș fi fost dezmembrat. De altfel, chiar am avut o tentativă de-a căuta clemele și șuruburile de prindere a mâinilor și picioarelor.

Apusul la stână

Apusul la stână

Dimineața era răcoroasă și călduroasă în același timp. Îmi e greu să descriu senzația, dar cine a fost la munte, cunoaște despre ce vorbesc: nici frumoasă, nici urâtă; nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă. (…) găsește-o dacă poți! Micul dejun ne-a fost la fel de nehotărât: când prânz, când cină, când chiar mic dejun, în funcție de ce mai răscoleam prin rucsac, plus un pumn de praf de nes, în lipsă de-altceva mai bun.

Citește mai departe →

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea I – Cumplit meșteșug de tâmpenie

Am petrecut șapte ore pe tren de la București la Deda. Un răstimp greu de suportat dacă nu ar fi fost atât de frumos drumul până acolo: am avut răgaz să pritocesc cu privirea fiecare cotlon de munte ce se ivea prin geamurile onctuoase ale vagonului în care ședeam tescuiți cu tot cu bagaje și biciclete.

Defileul Muresului

Defileul Muresului

Cu puțină imaginație, puteam vedea, în revers, culmile pe care urma să le traversăm, chiar dacă o parte se întruchipau văzduhului de partea cealaltă a depresiunii pe care o tăiam spre Nord. Iată Hămașul Mare, ceva mai încolo e Pasul Bicaz; ah, iată și Călimanii, pe la poalele căruia trenul se târăște de parc-ar avea o bizară stenahorie.

Citește mai departe →

Sine Qua Non

– Sine Qua Non, as they say;
– Without which not;
– Yes… Those things we deem essential, without which you cannot bear living. Without which life, in general, loses its specific value… It becomes… abstract….
– You may have a point, counselor.
– Battlestar Galactica, E10, S04.

Luna Septembrie este cea mai nehotarâtă: soarele-ar mai încălzi dar nu prea-i mai vine, ziua-ar fi mai lungă, dar lasă că mai vine vara și la anul, frigul parc-ar învălui totul, dar vin oricum Octombrie și Noiembrie, iar ploile parc-ar cădea, îns-au ajuns lunile de vară ce tocmai s-au dus. Astfel, natura se dă din propria-i cale, devine doar o scenă și nu un actor și lasă viața să evolueze nestingherită.

Încălzirea

Pe această scenă ne-am făcut intrarea, prin valea Sadului, plecați din Tălmaciu fiind. Andrei încă mă bombănea că nu adusesem nici un film pe telefon, motiv pentru care drumul cu trenul dinspre București i se păruse agonizant de lung.

Pe culmea Căpățânii

Pe culmea Căpățânii

După 25 de kilometri de asfalt am părăsit valea Sadului, spre Sud, pe Sădurel. A urmat o urcare lină și constantă preț de alți 17 kilometri, până-n punctul unde drumul taie culmea principală a Munților Lotrului, chiar prin mijlocul acesteia, la aproximativ 1660m.

Citește mai departe →

Pulsații de Primăvară

„Ai găsit, mă, fasole?”, mă întrebă c-un râs grohăit un lombrozian burtos în timp ce-mi așezam bagajul în tren. Mă auzise când întrebam la unul din magazinele din gară de niște conserve de fasole și cumva i s-a părut amuzant. Gara era Ploiești-Sud, iar eu și Andrei tocmai plecam spre Măneciu, într-o senină și răcoroasă dimineață de Mai.

După o scurtă vizită de aprovizionare am traversat barajul. Am făcut câteva poze la nivelul lacului (pe furiș, nu e voie!) și am luat în piept piciorul care se scurge din culmea principală a Munților Tătaru și se proptește în valea Teleajenului. Pe el, ca o venă, șerpuiește drumul spre una din vechile trecători care lega cele trei provincii românești: pasul Tabla Buții.

Dimineață la cabana Ciucaș

Dimineață la cabana Ciucaș

Citește mai departe →

Fantomele din Baraolt

Am avut o reținere încă de când m-am trezit de dimineață; un fel de teamă, aproape paralizantă. Era cât pe-aci să rămân la vatră pentru-a-mi cântări scuipatul, de nu m-aș fi convins, in extremis, că m-aș fi simțit cu mult mai neplăcut dac-aș fi ratat un week-end agreabil.

Tot acest ping-pong argumentativ dus cu un alter-ego în formă de zile mari m-a întârziat substanțial, motiv pentru care se făcuse deja 4 ale amiezei când am ajuns în Sfântu Gheorghe, am terminat de verificat bicicleta, am strâns chingile la brâu și, în sfârșit, am pornit.

Stâna din pasul Vadaș

Stâna din pasul Vadaș

Citește mai departe →

Poteci Singuratice

Demult, în timp ce schimbam impresii de bălăureală, Andrei mi-a zis într-o doară c-aș putea încerca și Bucegii și, cu toate că mi-a explicat că “da, dude, pe bune, partea vestică este cu mult mai puțin umblată” decât traseele-ndătinate, nu am putut fi sigur dacă-mi servește vreo butadă sau de vorbește serios.

Răsărit în Șaua Bătrâna

Răsărit în Șaua Bătrâna

Dar a trezit din hibernare un pitic înrădăcinat încă de la B4M 2014 și care cumva mi-a eludat firul gândrii. Mă pomenisem atunci, din senin, pe un drum răsărit discret cam pe unde Munții Bucegi se învecinează cu Leaota.

Citește mai departe →

Întâlniri Cromatice

O zi de toamnă călduță și plăcută. Am luat un hap de cap și m-am întins pe canapea blocat într-o perpetuă și constantă moțăială. Camera era inundată de o lumină roșiatică ce se izbea de blocurile din jur precum un bețiv de gard. Prin geamul întredeschis se îmbulzeau zgomotele orașului, amestecate într-un vuiet de torent din care se distingea doar țăcănitul roților mașinilor pe o gură de canal, leit cu protestul joantelor zvântate-n bătaie de nenumărate trenuri.

Singur împotriva tuturor

Singur împotriva tuturor

Aș putea jura, de altfel că sunt într-un vagon – până și camera părea să se miște ca și cum ar fi trecut peste nenumărate macazuri; apoi s-a oprit, timid, cu un mic ghiont. Pe fereastră se vedea înscrisul ce anunța gara Buzău. Era stația noastră. Ne-am dat jos, am montat roțile și am purtat o scurtă negociere.

Citește mai departe →