Un ochi de apă încopcit între culmile Munților Siriu, Lacul Vulturilor își trage atât numele de scenă cât și alter-ego-ul din două legende locale. Astfel, titulatura de Lac al Vulturilor are la bază o poveste consemnată și de Alexandru Vlahuță în România Pitorească, conform căreia acolo își învățau vulturii primăvara puii să zboare.
O a doua legendă, mai interesantă, cu izvoare adânci în psihicul colectiv al românilor, i-a adus numele de Lacul fără Fund: un cioban și-a abandonat stâna de oi, a aruncat ciomagul în lac și a plecat pribeag în lume. După un an de peregrinări, și-a regăsit bâta în apele Dunării și, mânat de dorul vechilor locuri și ocupări, s-a întors la stână.
Pe valea Siriului Mare
