Arhiva de etichete: tabla butii

Pulsații de Primăvară

„Ai găsit, mă, fasole?”, mă întrebă c-un râs grohăit un lombrozian burtos în timp ce-mi așezam bagajul în tren. Mă auzise când întrebam la unul din magazinele din gară de niște conserve de fasole și cumva i s-a părut amuzant. Gara era Ploiești-Sud, iar eu și Andrei tocmai plecam spre Măneciu, într-o senină și răcoroasă dimineață de Mai.

După o scurtă vizită de aprovizionare am traversat barajul. Am făcut câteva poze la nivelul lacului (pe furiș, nu e voie!) și am luat în piept piciorul care se scurge din culmea principală a Munților Tătaru și se proptește în valea Teleajenului. Pe el, ca o venă, șerpuiește drumul spre una din vechile trecători care lega cele trei provincii românești: pasul Tabla Buții.

Dimineață la cabana Ciucaș

Dimineață la cabana Ciucaș

Citește mai departe

Tabla Buții – Drumuri vechi, drumeți mai noi

Profund liant al societății, nu este de mirare că negoțul cu vin a fost o activitate înfloritoare de-a lungul vremii între Transilvania, pe de o parte, respectiv Țara Româneasca și Moldova de cealaltă parte a Carpaților. Una din trecătorile uzitate a fost vechiul drum roman care urca pe sub Vârful lui Crai, drum numit și Drumul Mare de pe Plai. Spun roman pentru că ei au fost primii care l-au amenajat, pavându-l cu piatră de râu în anul 102.

Acest drum intră în munte pe cursul superior al Buzăului, urcă pe pârâul Fetei, continuă în pasul Tabla Buții, pe culmea Muntelui Tătaru și coboară fie pe valea Drajnei prin Cerașu, fie pe Bâsca Chiojdului, spre Buzău.

Vechiul drum de la Tabla Buții - azi străbătut doar de ciobani, bicicliști și melteni cu ATV-ul

Vechiul drum de la Tabla Buții – azi străbătut doar de ciobani, munțomani și ATV-iști

Citește mai departe