În loc de bâlci: Breaza – Sinaia prin Moroeni și Șaua Dichiu

Data de 15 August – Sfântă Mărie Mare – era evenimentul verii când eram mic, datorită bâlciului organizat anual la țară. Era o chestie cu adevărat încântătoare, pe care o așteptam cu neastâmpăr. Acum, astfel de manifestări au căpătat nuanțe mai puțin plăcute și mai degrabă aș fugi de ele. Ori poate au rămas la fel și sunt de vină doar ifosele mele de mic burghez în devenire.

Coborând spre Sinaia

Coborând spre Sinaia

Cert este că anul trecut, pe 15 August, având o zi liberă pe mâini și neavând chef de gloate, muzică bubuind, grătare sau altminteri alte forme de exprimare a profundei credințe, l-am corupt pe Dan să facem o tură scurtă la munte, de la Breaza la Sinaia via Moroeni și Șaua Dichiu. Sunt conștient că e probabil cea mai proastă zonă unde să cauți ceva izolare, însă am mizat pe faptul că prognoza anunța ploi și furtuni și că asta ar ține în casă majoritatea aventurierilor.

Citește mai departe