Moșului meu și, firește, băiatului meu,
pentru când va fi suficient de mare să-nțeleagă.
Anul trecut pe vremea asta mă pregăteam să-mi aduc băiețelul acasă și abia ce reușisem să termin cu toate „însămânțările” de toamnă: sistemul de încălzire, renovat una din camere, mutat mobilierul și alte asemenea. Astfel că, până m-am decis cum vreau pătuțul lui, apoi până mi-au venit materialele, la trei zile după ce am dus-o pe nevastă-mea cu el în burtă la spital, i-am adus înapoi pe amândoi acasă, separați unul de altul.
Nu am vrut să cumpăr un pat din comerț întrucât ar fi reclamat o poziționare nenaturală a restului mobilierului din dormitor. Am optat, deci să construiesc eu unul mai îngust ca o extensie pentru pat nu ca un cuib cu totul separat. Mult mai ușor de luat, alăptat și depozitat la loc. Ultimul an a validat pe deplin ipoteza, mai ales că mândra mea s-a recuperat mai greu la început.

Panoul riflat de la picioare
Și apoi mi-am dorit ca primul său lucru important să fie făcut de mine: cele mai prețioase obiecte au fost cele făcute de bătrânul meu fie singur, fie cu mic ajutor din partea mea și, mă rog, consider că e ceva ce merită dat mai departe. El bricola mai rar (asta dacă se găsea cu ce!) făcând-o în schimb temeinic și definitiv.

Panoul de la cap, a se observa primele tronsoane de falț
Pentru a simplifica lucrurile, am folosit placaj laminat din furnire de fag, gros de 18 mm, cumpărat cu debitare în profile late de 75 mm. Cu două excepții, de altfel, toate componentele structurale au această lățime: riflajul capătului de la picioare are șipci de 45 mm, iar somiera de asemenea, dar groase de numai 5 mm.

Probe cu latura lungă
A trebuit să trișez delegând debitarea fiindcă a fost oricum o perioadă cu timp foarte puțin de lucru, iar proiectul nu taman un mizilic, nu din cauza unor piedici dificile, ci prin prisma unor subtilități ce pot mușca și produce umflături. Bunăoară, a fost nevoie să poată glisa de-a lungul patului, deci trebuiau ocolite mânerele sertarelor; sau buza somierei ce trebuia să vină imediat deasupra cantului patului, ca un fel de reazem.

Latura lungă, finalizată
Dimensiunile principale sunt lungimea de 1050 mm, lățimea de 363 mm, înălțimea de 1100 mm cu degajarea patului la 455 mm. La o lățime atât de mică deschiderea liberă dintre reazemele somierei este și mai redusă (355 – 2 * 75 mm cât este lățimea cadrului său), de unde și faptul că mi-am permis să folosesc șipci de doar 5 mm (e drept că de fag). Apropo, cota este calculată pentru o saltea groasă de 100 mm. Alegerea s-a dovedit fericită și din alt motiv: o saltea mai subțire m-ar fi obligat să ridic somiera, pierzând alăturarea cu cantul de la patul nostru.

Și panoul de la cap
Panourile ce limitează pătuțul pe trei laturi sunt pline la capul lui, pe aproximativ două treimi din latura lungă și deschise cu riflaj în rest. Cele închise au tot placaj din furnire de fag, cu grosimea de 8 mm, suficient cât să țină de cald.

Schița
Placajul acesta de fag este nu doar foarte durabil, ci, având furnirul exterior de un sănătos 2 – 2.5 mm, și rezistent la șlefuit, permițându-mi s-o fac temeinic fără a-i străpunge fața. Spre deosebire de lemnul masiv, placajul nu se șlefuiește decât cu mare băgare de seamă și în niciun caz nu ca pe youtube! Asta dacă măcar putem cădea de acord că lemnul se șlefuiește cu abandon de sine și moves like Jagger.
Bref e că mi-am permis să urc până la 220 granulație în două etape: am șlefuit la o primă trecere, apoi am șters cu o cârpă umezită pentru a ridica fibra și, în sfârșit, am șlefuit încă o dată. Procedeul e necesar mai cu seamă când se aplică finisaje pe bază de apă, cum aveam de gând. Apa ridică voinicește fibra, iar o fibră excesiv ridicată înseamnă, în timp, o potențială așchie, aspect complet necunoscut multor fabricanți de jucării pentru copii.

Și cel de la picioare
Construcția a fost destul de simplă: toate tronsoanele au putut fi asamblate independent și apoi împreună. Mi-e greu să descriu plăcerea înfiletării atâtor șuruburi, limitându-mă doar a nota că, de n-ai mânuit barem o filetantă, încă n-ai trăit pe deplin. Cu puțină grijă la fiecare pas, s-au pupat fără neplăceri. Deschiderea longitudinală are, cum menționam, pe o parte reazem chiar patul. Din precauție, am adăugat un montant vertical pe mijlocul laturii opuse.

Asamblarea celor trei
Pentru ocolirea mânerelor am forat un semicerc cu o freză Forstner de 50 mm în cei doi montanți vecini cu patul nostru. Rotilele sunt interesante conceptual (vezi aici), unele încastrabile, dar foarte proaste pe spațiul mic unde trebuie să opereze patul: nu-și revin pe direcția de rulare din cauza lățimii și diametrului reduse.

Somiera
Este posibil să fie potrivit pentru un fotoliu ori pentru altă piesă mai grea cu amplu spațiu de manevră. Eu m-am văzut silit să le înlocuiesc cu unele fixe, mare noroc că am găsit fără să mă arunce din cotă cu mai mult de 3 mm. Am rămas cu niște goluri în tălpi, aia e. Roțile au fost dosite pentru alt proiect, că de idei crețe nu duc lipsă.

Rog aplauze pentru eroii etapei
Toate muchiile sunt teșite de mână, fiindcă freza am ținut-o ocupată cu un bit de fălțuire, necesar pentru aplicarea foilor de 8 mm pe tronsoanele închise. Fiind frezate, colțurile sunt rotunjite și am găsit mai lejer să rotunjesc colțurile foilor decât să le îndrept pe celelalte. O muncă plăcută de vreo două ore cu rașpila, rindeaua de tras și o pilă improvizată dintr-o șipcă și coală abrazivă.

Probe de încastrare cu rotila
Materialul a avut un model frumos și, în general, a venit de foarte bună calitate: fără noduri, fără discontinuități în furnir, fără cepi de reparație nici măcar pe fața de calitate nominală inferioară. Prima mea tentație a fost să-l băițuiesc și să-l las în ulei (se poate fără să emane mirosuri toxice ori neplăcute). La urma urmei, totuși, e vorba de un pătuț de copil, se cade să nu fie atât de sobru, ci ludic.

Tălpile, traversele întăritoare și acomodările pentru mânere
Așadar, am rămas pe o combinație de vopsea shabby cu cretă cu lac transparent deasupra, ambele pe bază de apă, de unde și procedura abătută de pregătire a suprafeței. Albastru pe contur, galben pe mijloc cu tușe neglijente din același albastru.

Somiera. detaliu
Ca idee, oricum s-a ridicat fibra suficient cât să crape ușor vopseaua, fără a prezenta un risc de delaminare. Fagul are proprietăți higroscopice pronunțate față de alte specii, deci este greu de săturat cu o singură etapă de umectare. Mi-a fost în același timp teamă că dacă l-aș mai fi udat o dată s-ar putea dezlipi.
Mă așteptam cumva, de aceea am și fost parcimonios cu primul strat de vopsea. Crăpăturile sunt în egală măsură microfisuri și bombări izolate. L-am șlefuit ușor, am mai dat o mână de vopsea, am șlefuit-o și pe aceea, iar adânciturile rămase aduc a mobilier transmis între generații. Cu lac deasupra, sunt perfect sigilate și la mână manifestă o plăcută planeitate administrativă, nu ondulații de osciloscop.

Mai întâi zonele de mijloc
Merită, cred, să zăbovesc și asupra lacului. Produsul în sine este genial, are un aspect și o textură satinate foarte plăcute, par aproape naturale. În schimb, compoziția pe bază de apă oferă un interval de deschidere, cum să-i zic eu să fiu politicos, mai scurt decât o bășină lungă. Pe intervale extinse este aproape imposibil să-l aplici de mână un rând complet fără ca rândul anterior să devină deja lipicios.

Mai întâi zonele de mijloc
L-am și diluat; s-a comportat mai bine, fără a se nivela pe deplin. Cu toate că sunt sigur că există un punct dulce, nu l-am găsit încă. Nici n-am avut timp, nici măcar dispoziție, iar întâmplarea a făcut ca neregularitățile pensulei să fie absorbite de substratul acela cu aparență ponosită.

Apoi restul cadrului
Ca tehnică pe segmente mai lungi de 400 mm, am despărțit problema în trei: mai întâi treimea din mijloc, apoi dinspre capete cu, atenție, două pensule simultan. Teoretic metoda suportă joncțiune și dinspre mijloc către capete și vițăvercea; practic, nu prea vrei sa pleci dinspre punctele deja ude cu pensula proaspăt încărcată întrucât acolo va fi cel mai gros.

Îți vine să halești albastrul ăsta și nu alta
Sectorul acuplat este deja pe drumul către cele veșnice, deci nu va răspunde cu voioșie la tentativa de uniformizare; invers, în schimb, pensula mai are suficient cât să realizeze o legătură decentă, vag plană și fără fermoar la mijloc. Lacul răspunde bine la șlefuit, ceea ce a redus din compunerea denivelărilor de la un strat la altul. În total sunt trei, cu o lustruire insistentă cu ceară și lână de oțel la final.

Și nu alta
Salteaua n-a venit exact pe lățime și a fost nevoie s-o tai cu un cutter. Orice altceva lăsa ‘jde mii de flocăneți din ăia de spumă și cocos peste tot. Apoi am tăiat și recusut de mână husa și, în loc de fermoar, doi nasturi simpli. Enfin, după o lună jumate l-am adus acasă cu ajutorul unui vecin, suspinând din când în când, recunosc, la biroul pus pe pauză.

Lăcuit, cu probă de saltea
În ceea ce privește andocarea, am imaginat tot felul de mecanisme, renunțând până la urmă la ele din două motive: lateral, pătuțul nu are suficient joc ca să se poată îndepărta de salteaua noastră, iar longitudinal, frecarea dintre saltele se opune suficient de mult deplasării încât, în practică, pătuțul nu glisează decât împins deliberat.

Și rotilele asamblate
Aș zice c-a ieșit Neckermann, dar nu vreau să-mi bat joc de munca mea! Și partea cea mai haioasă e că, după ce va crește, va putea fi reprofilat într-un soi de băncuță – aduce foarte mult cu cele împrăștiate prin castele, probabil să aibă unde sta cățelele princiare la vorbă la adăpostul unui paravan!

Husa saltelei cusută
Și, în loc de concluzii, câteva observații după un an de utilizare. În primul rând, faptul că e pe jumătate închis ține foarte bine de cald, la fel cum ține de tobă pentru băiețelul meu, mai ales în miez de noapte. În al doilea rând, având mâini de mic explorator, muchiile acelea teșite au meritat tot efortul (o altă tehnică la fel de străină producătorilor de jucării din lemn!).

Acasă
De obișnuit, l-am obișnuit greu: dormise deja o lună și jumătate cu noi. La început se mai trezea noaptea și se speria, închis acolo din trei părți. Cu timpul, însă, pătuțul a devenit un loc vesel pentru el. Câteodată se retrage singur acolo și râde la noi:
– Hai bebiță, vino-ncoa!
– I’m sorry dad, I’m afraid I can’t do that!