Idei și amintiri

O mie cinci sute de lei

O zi de vară din aia cum numai Sudul extrem al României poate da. Bucureștiul a fost tot timpul pistol cu apă față de arșița ce-nvăluiește, în lunile iulie și august, Alexandria și de fapt tot Teleormanul. Dar cum treci spre Sud interfluviul dintre văile Teleormanului și Vedei este chiar mai rău.

Probabil o zonă de presiune ridicată oprește precipitațiile pe unde-ncepi a sui dinspre Cioroaica. Acolo-i o curbă ascuțită unde multe mașini au intrat cu peste 60 la oră o singură dată, o curbă dotată cu o frumoasă fântână cu ghizduri și-acoperiș zidite, colorate-n roșu și galben; bref e că la țară a plouat mereu și a fost mai suportabil, în ciuda celor sub douăzeci de kilometri ce despărțeau satul mamei mele de Rio de Alejandria.

Citește mai departe

Cartierul nou

Ajunsese într-un oraș de munte cu iz minier decrepit. Căuta un apartament într-un cartier de blocuri mai nou, undeva la periferia orașului, să cumpere sau să închirieze. Un prim apartament era pe o parte din fațadă acoperită cu o copertină uriașă ce obstrucționa neplăcut tot spațiul de sub ea mai cu seamă prin paravanele sale laterale.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Nu prea îl coafa. Intră mai apoi într-unul din celelalte blocuri. Construite pe la sfârșitul comunismului, în ele fuseseră puse-n operă niște idei bune, dar cam prost executate. Dintr-un motiv necunoscut, liftul oprește doar din două în două etaje, iar primul etaj este trei.

Citește mai departe

Medley (X)

Aparent este mare nevoie de șlefuirea manuală finală a unei piese după ce a fost șlefuită mecanizat – orbital, liniar, delta, indiferent ce geometrie alegi, trebuie o ultimă sărutare pentru a uniformiza suprafața.

Bloc de șlefuit

Bloc de șlefuit

Cum arată această operațiune depinde foarte mult de specia lemnului. Specii năzuroase, cum ar fi pinul, au nevoie de coli abrazive pe suport ferm, căci diferența de duritate între fibrele sale duce la o degajare inconsistentă de material. Buretele, prin natura lui moale, aplică o forță neuniformă și urmărește prea mult suprafața în loc s-o corecteze.

Citește mai departe

Rondul de noapte

Își puse centura, dar centura refuză. Spuse că nu vrea să fie complice la ce urmează.
Bine, fă cum vrei, îi răspunse el, înghițind un gât de vin care nu mai era vin, ci o formă lichidă de regret îmbuteliat.

Motorul porni singur, ofuscat. Iar mă pui să car așteptările tale sociale? Nu mai pot, șefu’!
Dânsul dădu din umeri. Și el era tot acolo, într-o formă de nemișcare dezorientată, ca o șosetă umedă și-mbibată cu nisip, uitată pe bordul existenței.

Pe bancheta din spate, un pepene murat îl privea cu reproș.

Cam tupeu să mă ignori atâția ani, zise pepenele.
N-am știut că vorbești, bă, răspunse mai puțin surprins decât ar cere-o situația.
Nici eu n-am știut până azi, suspină pepenele cu înțelepciunea pierdută a unei sticle goale.

Citește mai departe

Radio difuzor

Deși am copilărit majoritatea copilăriei după 90, prin provincie diferențele nu s-au văzut decât pentru unii. Așa se face că știu bine mersi celebrul radio difuzor din anii 50, neironic o bijuterie fără prea multe mofturi scolastice: Difuzor Radioficare. Nu se instalează în locuri umede sau prea calde.

Asta sau ceva de genul scria pe spate. La țară ai mei îl instalaseră sub șopron, deci era și umed, și prea cald, și prea rece. În Sudul țării vremea a fost mereu în toate felurile posibile până să fie termometrul un instrument politic și motiv de colectivizare.

Radioficarea-n familie

Radioficarea-n familie

De fapt, să dăm dovadă de o maximă și binevenită precizie, se prezenta ca un receptor pasiv, legat prin fire de o stație locală de radioficare: aceasta recepționa semnalul și îl distribuia pe fir către difuzoare. Dacă este să dăm crezare presei vremurilor, prima stație de radioficare a fost dată-n funcțiune în 1949:

Citește mai departe

Inventar

Erau trei persoane pe un bulevard. El, pe jos, o grasă pe bicicletă, un alt individ tot pe bicicletă. Nu avea nicio legatură cu ei, nici măcar nu îi cunoștea. Individul spunea ceva de genul că i se termina o suspendare la serviciu, imediat după care va fi și promovat de firmă și se va putea răzbuna pe cel ce l-a turnat pentru o încălcare de politici woke. Grasa părea să traga cumva cu urechea.

Deodată începu sa alerge, îi depăși pe cei doi si începu să zboare la discreție și să descrie niște mișcări similare cu dansul pe gheață. Ateriză ceva mai departe și o voce, ca și cum ar fi fost a lui, dar venind de aiurea, spuse că diferența dintre Diavol și Dumnezeu e că Diavolul e afabil, iar Dumnezeu e blând.

Citește mai departe

Linia CFR 219 Vâlcele – Râmnicul Vâlcea în presa vremii (și alte observații) (1983 – 1985)

Continuăm interesantul – pentru unii – studiu al știrilor privitoare la calea ferată ce-i acum imposibil de realizat. Nu, vi se pare, peste acele dealuri nu se construiește nicio autostradă. Mă rog, Revista Flacăra este, ca de obicei, la înălțime, chiar se poate spune că intră cu talpa pe tibie (în ton propabil cu rolul ei de propagandă cu față umană).

Anul 1983 – Revista Flacăra, Nr. 18 din 6 Mai, Pag. 12-13 – Noua cale ferată Vîlcele – Rîmnicu Vîlcea

Tunelul Ploștina - portalul dinspre Topolog

Tunelul Ploștina – portalul dinspre Topolog

Anul al III-lea al cincinalului. Încă un reportaj eveniment, la aproximativ un an de anteriorul reportaj. Lucrările au progresat chiar bine, imaginile sunt excepționale, iar textul e foarte bun. Constat că încet-încet mă simt transportat în atmosfera acelor ani. Sper că autorii au fost recompensați pe măsură: o cartelă-n plus la pâine, carne și butelii.

E sfîrşit de aprilie, o zi cu mult soare, ca-n miezul lui august. Cu trei ani în urmă, cam în aceeaşi vreme, am descins pentru prima dată în cartierul general al Şantierului 3 tunele Rîmnicu Vîlcea – Vîlcele. Barăcile constructorilor mai păstrau încă miros de vopsea proaspătă. Acum, după mai bine de o mie de zile de muncă, oamenii şantierului şi-au croit drum cu migală, prin luptă, spre temeliile drumului pe care îl doresc pornit din inimile lor şi ajuns la înălţimea soarelui.

Citește mai departe

Magazinul universal

Este un magazin uriaș, cu arhitectură și design în stil interbelic. O parte semnificativă din el a fost închisă la un moment dat pentru că era o problema la porțiunea corespunzătoare din acoperiș.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Lumea de pe-acolo e foarte îngrijorată când vine vorba de a trece prin acea aripă și vorbește mai degrabă în șoaptă și ferit despre ea.

Nu mai știe nici el cum se făcea de traversa pe-acolo, cu un soi de emoție a descoperirii ori a ceva ilegal. Ciudat cum multe tejghele și standuri au fost lăsate cu tot cu marfă.

Citește mai departe

Căldură mare, monșer!

Sub privirile atente, masive și reci ale Casei Scînteii, un mic velier taie agale apele liniștite ale Herăstrăului. Cineva privește de după firave mlădițe de salcie și-ntipărește pentru totdeauna micul moment de libertate a celor doi pasageri, unul din ei la bustul gol, altul cu prezență conspirativă, mascat aproape complet.

Velier pe Herăstrău

Velier pe Herăstrău

Că suspina după cineva din ambarcațiune, că suspina după ceva mai mult decât o simplă amăgire de vară pe lac, nu știu. Dar e un strop de concesie furată ordinii oficiale din spatele clădirii din fundal, deci, într-un fel, și o mică infracțiune, mai condamabila azi decât atunci.

Citește mai departe

Cei șapte magnifici – Șmecherie și mit

Există ceva fundamental neverosimil în Cei Șapte Magnifici (1960), prelucrarea excelentă a samurailor lui Kurosawa. Elementul neverosimil nu are legătură cu gloanțele, cu sfidarea raportului de forțe, cu eroismul bine temperat, nici măcar cu șmecheria rafinată emanată din plin de fiecare personaj. Nu teteo, neverosimil este că la final oamenii cu armele pleacă de bună voie, admițând că locul lor nu este printre comunitatea pe care tocmai au salvat-o pe trei parale și un blid de chilli.

Am înțeles că vrei să ieși cu băieții la împușcat

Am înțeles că vrei să ieși cu băieții la împușcat

Oricine are un minim respect pentru istoria violenței știe cât de rar se întâmplă asta. Oamenii înarmați, odată validați, sunt precum zicala pisica, de n-are treabă, se linge-n cur și-și face rană; și-i vedem regulat căzând cu grele amenințări prin presă: pasă-mi-te dacă se poate să iasă de-un război ar fi perfect, dacă nu, măcar niște parale de tocat. E ca și cum pacea ar fi un afront personal la adresa lor.

Citește mai departe

Hidrografie

Relieful e mai degrabă unul de șes spre ușor montan, ca o peneplenă uriașă. De peste tot izvorăsc din pământ râuri cu debit mare, cu apă curată ca de cleștar; noi izvoare apar constant, din fundul albiei, precum și din lateral.

Hidrografie

Hidrografie

Deși debitele sunt ireal de bogate – asemănându-se unele cu Oltul la viitură – albiile sunt tinere. Râurile tocmai ce-au luat naștere.

La un moment trebui să-și mute soția deoarece albia în continuă și decisă expansiune determina surparea malului și ar fi riscat să cadă.

Citește mai departe

Linia CFR 219 Vâlcele – Râmnicul Vâlcea în presa vremii (și alte observații) (1980 – 1982)

Care presă dom’le? Presa noastră de ziare! Începând cu 1980 linia CFR 219 Vâlcele – Râmnicu Vâlcea a beneficiat de amplu spațiu într-o sumedenie de publicații: Almanahul Magazin, Almanahul Părinților, Revista Flacăra, ziarul Libertatea (după 1990), Munca, România Liberă (înainte și după 1990), Scînteia, Scînteia Tineretului și asta doar ce am găsit eu.

Tunelul Gibei

Tunelul Gibei

În presa vremii, verbul a realiza se conjuga ca o lege a naturii: se realizează, s-a realizat, se va realiza – iar dacă realitatea nu cooperează, cu atât mai rău pentru realitate, așa cum scrie pe portalul tunelului Gibei: Omul Învinge Natura. Dar tocmai de asta merită citită arhiva: nu ca să crezi, ci ca să compari.

Citește mai departe

Medley (IX)

Tradiția este un set distilat de tipare și practici care funcționează pentru un anumit stadiu din ciclul de viață al unei comunități. Prin urmare, nu este doar un lucru bun, ci este de fapt necesară.

Ea este, desigur, supusă interogării și înlocuirii pe măsură ce diferite aspecte ale realității se schimbă și evoluează, dar nu este rea doar pentru că este tradiție, la fel cum filosofia nu este bună doar pentru că este filozofie, mai ales având în vedere că filozofii tind să fie mult prea deconectați de lumea reală, chiar și pentru binele lor.

Dăștepți

Dăștepți

Este adevărat că, uneori, tradiția este ea însăși prea strâns ancorată-n aspecte caduce pentru propriul ei bine – mai desfă lucrurile dacă poți. Ideal ar fi ca ele să funcționeze împreună, dar asta ar presupune ca filozofii să trăiască efectiv în lumea reală, nu doar să filozofeze despre ea și, cu siguranță, nu să publice pentru trafic replici istețe despre lucruri pe care nu le cunosc și să ceară schimbări doar pentru că nu se pot adapta sau pentru că schimbarea pare șucară.

Citește mai departe

Prima zi de lucru

Prima zi ca proprietar cu acte-n regulă.

În clădirea modernă de birouri totul este separat aproape exclusiv cu pereți de sticlă. Erau prezenți el, soția, Directorul Întreprinderii și Directorul Intermediar.

Directorul Intermediar dorește să facă o demonstrație, prezentând o dronă ca o mini-farfurie zburătoare.

Drona plutește bâzâind competent deasupra unei mese, iar pe masă este un ce rotund ca o pizza uriașă; orișicum, strident colorat, parcă prea viu pentru a sta pe loc.

La semnalul Directorului Intermediar, drona trage cu un fascicul de laser în acel obiect rotund. Proprietarul simți o certitudine rece și definitivă, dar Directorul Intermediar nu ascultă. Abia reuși să fugă cu soția și cu Directorul Întreprinderii că totul explodă cu violență.

Citește mai departe

Homo Delatorius

Nu știu ce pasiuni are fiecare, dar ale mele – permiteți-mi să mă prezint: Cetățeanul European nr. 32123, la dispoziția dumneavoastră – sunt să compun sesizări. Bunăoară, iată ce am mai înaintat către autoritățile competente:

  1. Un ziar local a menționat că mașina implicată într-un accident era condusă de o femeie. Solicit sancțiuni pentru introducerea genului într-o poveste cu tablă îndoită.
  2. Un vecin a spus doamnelor și domnilor la ședința de bloc, excluzând alte posibilități ontologice.
  3. Un barista de la o cafenea n-a cerut certificatele verzi tuturor clienților, a manifesat o atitudine refractară față de știință când l-am întrebat de ce, așadar am sunat personal Ciuhapul-Minune și l-am pârât;
Sensul vieții e delațiunea

Sensul vieții e delațiunea

  1. Un vânzător mi-a urat o zi bună, presupunând că ziua poate fi bună în mod obiectiv, observabil și măsurabilă științific.
  2. Cineva a spus că pe vremea lui era mai bine, fără studiu comparativ, metodologie sau aprobare.

Citește mai departe