Idei și amintiri

Inventar

Erau trei persoane pe un bulevard. El, pe jos, o grasă pe bicicletă, un alt individ tot pe bicicletă. Nu avea nicio legatură cu ei, nici măcar nu îi cunoștea. Individul spunea ceva de genul că i se termina o suspendare la serviciu, imediat după care va fi și promovat de firmă și se va putea răzbuna pe cel ce l-a turnat pentru o încălcare de politici woke. Grasa părea să traga cumva cu urechea.

Deodată începu sa alerge, îi depăși pe cei doi si începu să zboare la discreție și să descrie niște mișcări similare cu dansul pe gheață. Ateriză ceva mai departe și o voce, ca și cum ar fi fost a lui, dar venind de aiurea, spuse că diferența dintre Diavol și Dumnezeu e că Diavolul e afabil, iar Dumnezeu e blând.

Citește mai departe

Linia CFR 219 Vâlcele – Râmnicul Vâlcea în presa vremii (și alte observații) (1983 – 1985)

Continuăm interesantul – pentru unii – studiu al știrilor privitoare la calea ferată ce-i acum imposibil de realizat. Nu, vi se pare, peste acele dealuri nu se construiește nicio autostradă. Mă rog, Revista Flacăra este, ca de obicei, la înălțime, chiar se poate spune că intră cu talpa pe tibie (în ton propabil cu rolul ei de propagandă cu față umană).

Anul 1983 – Revista Flacăra, Nr. 18 din 6 Mai, Pag. 12-13 – Noua cale ferată Vîlcele – Rîmnicu Vîlcea

Tunelul Ploștina - portalul dinspre Topolog

Tunelul Ploștina – portalul dinspre Topolog

Anul al III-lea al cincinalului. Încă un reportaj eveniment, la aproximativ un an de anteriorul reportaj. Lucrările au progresat chiar bine, imaginile sunt excepționale, iar textul e foarte bun. Constat că încet-încet mă simt transportat în atmosfera acelor ani. Sper că autorii au fost recompensați pe măsură: o cartelă-n plus la pâine, carne și butelii.

E sfîrşit de aprilie, o zi cu mult soare, ca-n miezul lui august. Cu trei ani în urmă, cam în aceeaşi vreme, am descins pentru prima dată în cartierul general al Şantierului 3 tunele Rîmnicu Vîlcea – Vîlcele. Barăcile constructorilor mai păstrau încă miros de vopsea proaspătă. Acum, după mai bine de o mie de zile de muncă, oamenii şantierului şi-au croit drum cu migală, prin luptă, spre temeliile drumului pe care îl doresc pornit din inimile lor şi ajuns la înălţimea soarelui.

Citește mai departe

Magazinul universal

Este un magazin uriaș, cu arhitectură și design în stil interbelic. O parte semnificativă din el a fost închisă la un moment dat pentru că era o problema la porțiunea corespunzătoare din acoperiș.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Lumea de pe-acolo e foarte îngrijorată când vine vorba de a trece prin acea aripă și vorbește mai degrabă în șoaptă și ferit despre ea.

Nu mai știe nici el cum se făcea de traversa pe-acolo, cu un soi de emoție a descoperirii ori a ceva ilegal. Ciudat cum multe tejghele și standuri au fost lăsate cu tot cu marfă.

Citește mai departe

Căldură mare, monșer!

Sub privirile atente, masive și reci ale Casei Scînteii, un mic velier taie agale apele liniștite ale Herăstrăului. Cineva privește de după firave mlădițe de salcie și-ntipărește pentru totdeauna micul moment de libertate a celor doi pasageri, unul din ei la bustul gol, altul cu prezență conspirativă, mascat aproape complet.

Velier pe Herăstrău

Velier pe Herăstrău

Că suspina după cineva din ambarcațiune, că suspina după ceva mai mult decât o simplă amăgire de vară pe lac, nu știu. Dar e un strop de concesie furată ordinii oficiale din spatele clădirii din fundal, deci, într-un fel, și o mică infracțiune, mai condamabila azi decât atunci.

Citește mai departe

Cei șapte magnifici – Șmecherie și mit

Există ceva fundamental neverosimil în Cei Șapte Magnifici (1960), prelucrarea excelentă a samurailor lui Kurosawa. Elementul neverosimil nu are legătură cu gloanțele, cu sfidarea raportului de forțe, cu eroismul bine temperat, nici măcar cu șmecheria rafinată emanată din plin de fiecare personaj. Nu teteo, neverosimil este că la final oamenii cu armele pleacă de bună voie, admițând că locul lor nu este printre comunitatea pe care tocmai au salvat-o pe trei parale și un blid de chilli.

Am înțeles că vrei să ieși cu băieții la împușcat

Am înțeles că vrei să ieși cu băieții la împușcat

Oricine are un minim respect pentru istoria violenței știe cât de rar se întâmplă asta. Oamenii înarmați, odată validați, sunt precum zicala pisica, de n-are treabă, se linge-n cur și-și face rană; și-i vedem regulat căzând cu grele amenințări prin presă: pasă-mi-te dacă se poate să iasă de-un război ar fi perfect, dacă nu, măcar niște parale de tocat. E ca și cum pacea ar fi un afront personal la adresa lor.

Citește mai departe

Hidrografie

Relieful e mai degrabă unul de șes spre ușor montan, ca o peneplenă uriașă. De peste tot izvorăsc din pământ râuri cu debit mare, cu apă curată ca de cleștar; noi izvoare apar constant, din fundul albiei, precum și din lateral.

Hidrografie

Hidrografie

Deși debitele sunt ireal de bogate – asemănându-se unele cu Oltul la viitură – albiile sunt tinere. Râurile tocmai ce-au luat naștere.

La un moment trebui să-și mute soția deoarece albia în continuă și decisă expansiune determina surparea malului și ar fi riscat să cadă.

Citește mai departe

Linia CFR 219 Vâlcele – Râmnicul Vâlcea în presa vremii (și alte observații) (1980 – 1982)

Care presă dom’le? Presa noastră de ziare! Începând cu 1980 linia CFR 219 Vâlcele – Râmnicu Vâlcea a beneficiat de amplu spațiu într-o sumedenie de publicații: Almanahul Magazin, Almanahul Părinților, Revista Flacăra, ziarul Libertatea (după 1990), Munca, România Liberă (înainte și după 1990), Scînteia, Scînteia Tineretului și asta doar ce am găsit eu.

Tunelul Gibei

Tunelul Gibei

În presa vremii, verbul a realiza se conjuga ca o lege a naturii: se realizează, s-a realizat, se va realiza – iar dacă realitatea nu cooperează, cu atât mai rău pentru realitate, așa cum scrie pe portalul tunelului Gibei: Omul Învinge Natura. Dar tocmai de asta merită citită arhiva: nu ca să crezi, ci ca să compari.

Citește mai departe

Medley (IX)

Tradiția este un set distilat de tipare și practici care funcționează pentru un anumit stadiu din ciclul de viață al unei comunități. Prin urmare, nu este doar un lucru bun, ci este de fapt necesară.

Ea este, desigur, supusă interogării și înlocuirii pe măsură ce diferite aspecte ale realității se schimbă și evoluează, dar nu este rea doar pentru că este tradiție, la fel cum filosofia nu este bună doar pentru că este filozofie, mai ales având în vedere că filozofii tind să fie mult prea deconectați de lumea reală, chiar și pentru binele lor.

Dăștepți

Dăștepți

Este adevărat că, uneori, tradiția este ea însăși prea strâns ancorată-n aspecte caduce pentru propriul ei bine – mai desfă lucrurile dacă poți. Ideal ar fi ca ele să funcționeze împreună, dar asta ar presupune ca filozofii să trăiască efectiv în lumea reală, nu doar să filozofeze despre ea și, cu siguranță, nu să publice pentru trafic replici istețe despre lucruri pe care nu le cunosc și să ceară schimbări doar pentru că nu se pot adapta sau pentru că schimbarea pare șucară.

Citește mai departe

Prima zi de lucru

Prima zi ca proprietar cu acte-n regulă.

În clădirea modernă de birouri totul este separat aproape exclusiv cu pereți de sticlă. Erau prezenți el, soția, Directorul Întreprinderii și Directorul Intermediar.

Directorul Intermediar dorește să facă o demonstrație, prezentând o dronă ca o mini-farfurie zburătoare.

Drona plutește bâzâind competent deasupra unei mese, iar pe masă este un ce rotund ca o pizza uriașă; orișicum, strident colorat, parcă prea viu pentru a sta pe loc.

La semnalul Directorului Intermediar, drona trage cu un fascicul de laser în acel obiect rotund. Proprietarul simți o certitudine rece și definitivă, dar Directorul Intermediar nu ascultă. Abia reuși să fugă cu soția și cu Directorul Întreprinderii că totul explodă cu violență.

Citește mai departe

Homo Delatorius

Nu știu ce pasiuni are fiecare, dar ale mele – permiteți-mi să mă prezint: Cetățeanul European nr. 32123, la dispoziția dumneavoastră – sunt să compun sesizări. Bunăoară, iată ce am mai înaintat către autoritățile competente:

  1. Un ziar local a menționat că mașina implicată într-un accident era condusă de o femeie. Solicit sancțiuni pentru introducerea genului într-o poveste cu tablă îndoită.
  2. Un vecin a spus doamnelor și domnilor la ședința de bloc, excluzând alte posibilități ontologice.
  3. Un barista de la o cafenea n-a cerut certificatele verzi tuturor clienților, a manifesat o atitudine refractară față de știință când l-am întrebat de ce, așadar am sunat personal Ciuhapul-Minune și l-am pârât;
Sensul vieții e delațiunea

Sensul vieții e delațiunea

  1. Un vânzător mi-a urat o zi bună, presupunând că ziua poate fi bună în mod obiectiv, observabil și măsurabilă științific.
  2. Cineva a spus că pe vremea lui era mai bine, fără studiu comparativ, metodologie sau aprobare.

Citește mai departe

Vuvuzela din Carpați face febră patruzeci

De ceva vreme încoace Vuvuzela din Carpați se zbate într-o necurmată stare de surescitare, mai rău decât de obicei. Sunt sincer îngrijorat. Ce s-o întâmpla oare-n acea modestă rețea de idei fixe și automatisme ideologice prin care curge clocotitor mereu aceeași concluzie: dacă realitatea nu încape-n schemă, atunci cu atât mai rău pentru realitate?

Ale vieții valuri...

Ale vieții valuri…

Nu știu ce anume îl agită, dar pot bănui mecanismul: delicata frenezie a validării. Când unii mai nerozi, dar cu sufletul la fel de prizărit, îți prind din zbor neghiobiile, ai senzația seducătoare că, dacă mai era nevoie, ți s-a confirmat geniul. Și dintr-odată:

– o preferință subiectivă devine politică publică;
– o iritare personală devine viziune despre binele comun,
– iar un reflex de superioritate se preface-n rațiune.

Și fiindcă viața satului, unul dintre subiectele reciclate periodic mai agresiv ca PET-urile, transformate-n idei bune prin simpla lor repetare cu suficientă încuntare, s-a nimerit prin discursul public, a lăsat deoparte activitatea lui preferată de moment – tămâierea salvatorului – și-a reluat o veche obsesie: stârpirea satelor și-a țăranilor fiindcă sunt prea căpoși să se lase colectivizați din nou și aparent prea gogomani să decidă singuri dacă să o facă.

Citește mai departe

Un tren de prins

Tabăra se încheiase, cei doi se pregăteau să plece.

Trenul trebuie să sosească pe la 13:22, urmând a-i duce mai apoi unde lăsaseră mașina. Din păcate se luară cu vorba și iată că se făcu 13:18, iar bagajele erau încă netocmite. Deja doi rucsaci mari și multe mărunțișuri. Lăsă o bună parte-n urmă.

Un tren de prins

Un tren de prins

Stația de cale ferată este aproape, dar nu era foarte sigur că va prinde trenul. Văzu cu ochii minții, ca printr-un vis, trenul său, o locomotivă cu două vagoane, unduind negrăbit, ferm și agil pe șine mai mult sau mai puțin vechi, insinuate printr-un șir de munți, o simplă locomotivă cu doar două vagoane, intrând în stația de dinainte.

Citește mai departe

Artex

Înainte să fie statul fiert că poporenii nu fac suficient sport erau mai multe trasee turistice marcate, mai multe cabane, mai multe trenuri cu care să ajungi și să pleci din zonele respective și, în sfârșit, mai toate școlile aveau terenuri de fotbal în aer liber fără acces îngrădit. Pe jos era un bitum primitiv, adică nici măcar neted… măcar era și avea două porți + patru coșuri de baschet.

Chestia cu bitumul ăla e că, pe de o parte era foarte rapid, mușcai bine din el, pe de altă parte mușca și el bine de tot din tine. Și nu credeți că mergea cineva acolo să se menajeze. Se juca și se „intra” ca pe gazon: am plătit dijmă din genunchi, coate, șolduri, patru degete luxate…

Teren din ăsta cu pernuțe de salon a apărut abia târziu, spre 2000, când au catadicsit să reconstruiască și să redeschidă Școala 2 zgâlțâită bine de cutremurele din ’77 și ’91. A fost mare rumoare-n oraș, a venit și Marga la deschidere. Scump de închiriat și complet neinteresant.

Baschet se juca mai rar, mai mult prin orele de sport (cel puțin ce-am făcut noi la ora de sport a fost exclusiv baschet și-am avut chiar o echipă cu prestații frumoase la nivel național), în afara lor, însă, fotbalul se insinuase cvasiubicuu.

Citește mai departe

Metodologie

Metodul este foarte important, fără metod nu faci nimic în viață. Cum altfel să tocmești realitatea din jurul tău? Iar femininul de la metod, că-i musai să existe un feminin, este metodologie. Motivele, zic eu, îs evidente: metodul rezolvă, iar metodologia este decorul care încurcă sub cuvânt că rezolvă. Vorba lungă din pragul ușii; pe scurt: un precursor precar al feminismului.

Omul trebuie mântuit de povara individualității

Omul trebuie mântuit de povara individualității

Nicăieri metodologia nu este mai întâlnită și mai necesară decât în educație. Este atât de importantă încât, dacă ai lepăda termenul din organizarea învățământului toate școlile s-ar prăvăli și s-ar face una cu pământul de parcă n-ar fi existat nimic acolo. Știți tavanele alea care tot cad din școlile renovate? Ei bine, e din cauză că metodologia nu a ținut pasul.

Citește mai departe

Get to the chopaaa!

Priviți partea bună a lucrurilor: dacă vă supără, sunați la Trump Hotline, spuneți că B69JDN are droguri și a zis că Trump e bulangiu și-l saltă băieții. Pe de altă parte, să observăm că din nou elicopterul s-a dovedit fatal unui socialist: după pro-europeanul avant-la-lettre Ceaușescu a venit rândul lui Maduro.

Cred că dacă mai strigă cineva Get to the chopaaaa cei doi ar zice-n cor: We wouldn’t advise that! Căci se pare că asta e mântuirea Europei: fiecare să-și ia câte un elicopter cu trapă-n podea și să-nvețe a-l conduce. Unde? Oriunde de unde se-aude Trebuie să te sărăcesc și să te țin la frigider spre binele tău.

Glume cu trafic

Glume cu trafic

Sunt tot felul de glume ba cu interzicerea centralelor, care de fapt nu e tocmai interzicere-interzicere, ci o interzicere mai poznașă, adică de montare a celor noi. Mai sunt și poante de calitate cu taxe de carbon și, desigur, cele mai bune, cu rebranșarea la sistemele de-ncălzire centralizate.

Citește mai departe