Le Pisillique

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (VI) – Fronturile

Compoziția fronturilor a fost de un așa nivel de dificultate încât poate fi descrisă doar prin cuvintele lui Jecmănoiu: Dar seara, când te-ntorci acasă cu lemnele, să ai grijă să-mi aduci înapoi și pâinea întreagă și burdușica de brânză ne-ncepută. Iată de ce:

– în primul rând, era necesară o parte fixă între fiecare pereche de uși, astfel încât ușile-n sine să nu țină toată povara portantă, chestiune importantă mai ales pentru cele de sus cu vitrină;
– apoi, intermezzo-ul liber dintre corpuri avea nevoie de o mască de natură să le unească într-un singur tablou vizual;
– de preferat ca sertarele să fie acționabile altfel decât cu ajutorul butonilor;
– ușile de sus nu trebuie să introducă orizontale suplimentare față de cele deja desenate de polițe și aveau mare nevoie de un adjuvant structural;
– ușile de jos, oarbe fiind, nu aveau voie să fure prea multă atenție, pericol introdus de panourile în relief din centru.

Tăieturi pentru ramele fețelor sertarelor

Tăieturi pentru ramele fețelor sertarelor

Separatorii dintre uși

Cum părțile fixe de separare sunt, ei bine, inamovibile, au fost primele la rând. În ton cu combinația stejar-sapeli în plan pentru ușile de jos, am ales din două panouri de stejar ce-a fost mai bun din ce rămăsese după ce ușile și-au tras partea lor; în treacăt fie spus, nu foarte bun nici așa. E drept, nici foarte rău.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (V) – Sertarele

Cu ambele carcase puse la punct, au urmat sertarele la rând, ultimul hop înainte de fronturi. Am prins la un moment dat niște oarbe de strunjit castroane din lemn de jarrah și mi s-a parut că ar fi perfecte ca lateralele sertarelor, combinate cu restul de stejar al cutiei, respectiv cu sapeliul și stejarul fronturilor. Am luat trei și s-a dovedit inspirat, întrucât mi-au ajuns chiar și pentru birou. Din păcate, acum nu mai găsesc, cel puțin nu cantități mici.

Pauză

Pauză

Oarbele acestea sunt blocuri brute ce pot fi asemuite în chip optimist c-un paralelipiped. De facto, au forme neregulate, doar un pic mai cizelate decât cheresteaua netivită. La o lungime nominală de 350mm, erau îndestulătoare ca lungime, lățimea lor înscria de două ori lățimea cutiei plus suficient de prisos cât să acopere pierderile tehnologice, iar grosimea de aproximativ cinci ori cea de 18mm dorită.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (IV) – Dulapul de sus

Într-un fel, corpul de sus reia temele și ideile servantei: împărțirea proporțională, profilele de tranziție, spatele din lemn masiv, îmbinările principale: cozi de rândunică sus, caneluri și falțuri jos, precum și un separator median. Împărțirea propriu-zisă, panoul din spate și alte câteva mici aspecte au, totuși, particularitățile lor și ar putea chiar prezenta interes.

Săniuța fuge

Săniuța fuge

Înălțimea consistentă de 1000 mm (efectiv 805 mm, 195 mm reținuți pentru intermezzo) este de natură a stârni tot felul de fantezii privitoare la împărțirea spațiului interior generos, dar m-am mulțumit cu câte două polițe simple de fiecare parte. A brodi o diviziune atât funcțională cât și estetică este mai dificil decât pare.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (III) – Servanta sau festivalul bulelilor

Odată adus materialul într-o stare cât de cât negociabilă, a trebuit să-și înfrunte în sfârșit destinul nu de grămadă de scânduri cu panaș, ci de carcasă bine închegată. Primul lucru de stabilit a fost, așadar, modalitatea de îmbinare. Pentru partea de sus – îmbinare în coadă de rândunică aleasă în primul rând pentru capacitatea de aplicare a unei forțe uniforme de prindere, dar considerentul vizual nu e de lepădat.

Corpul de servantă

Corpul de servantă

Le-am tăiat cu mașina de frezat folosind șablonul Leigh D4R Pro; pe scurt, e un șablon bun, dar nu-și justifică marca Pro așa cum vine în pachetul standard din cauza faptului că nu conține niciun element ajutător de captare a rumegușului. Or, freza produce mult și cu energie cinetică mare, deci după fiecare piesă frezată consumi triplul timpului pentru curățenie.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (II) – Câteva cuvinte despre pregătirea materialului

Pentru carcasă (a dulapului și pentru biroul meu la care lucrez acum) am luat niște panouri de pin groase de 24mm. Ținute un timp îndelungat în condiții mai degrabă improprii – adică aglomerate și sprijinite de perete, unele dintre ele s-au curbat transversal. Așadar, primul hop de trecut a fost să le aduc la o formă prelucrabilă, nu atât perfect plană, cât să poți descrie o suprafață mediană plană, deci suportând oarecare ondulații.

Promit să mă îndrept

Promit să mă îndrept

Pentru început, le-am tăiat aproape de cotele finale, cu 40mm suplimentari pe lungime și 20mm pe lățime, fără pretenții de perpendicularitate sau paralelism, având în vedere că marginile nu erau neam drepte.

Având de-a face cu o lățime redusă (aproximativ 280mm fără panoul din spate – aplicat, iar nu-ncastrat – și fără fronturi), dintr-un panou brut puteam decupa aproape tot conturul carcasei, dar alegând ce era mai estetic ori mai sănătos, am consumat două. Resturile le-am debitat în bucăți mai mici și le-am lăsat de plăsilă. Că tot eram în cartier, am decupat și conturul pentru corpul de sus.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (I)

După Gavroche mi-am îndreptat atenția către ceea ce-mi doream încă de când am refăcut sufrageria, poate chiar mai mult decât biroul ce-i acum în lucru – un dulap clasic în două corpuri: o bază cu două uși oarbe – fără vitrină – și un rând de sertare și-unul vitrină cu o zonă intermediară ca tranziție vizuală și „mână curentă”.

Sărbătorind cu o mușcătură de coniac

Sărbătorind cu o mușcătură de coniac

O bună parte din gospodăriile vechi aveau așa ceva, în dimensiuni mai mari sau mai mici, mai baroc sau mai auster, dar egal de practice, frumoase fără să adere musai la proporții canonice, asigurând drept urmare un centru de greutate pentru camera-n cauză, fie vorba de bucătărie ori de sală.

Îmi imaginez că structurarea în două volume independente a avut imperative inclusiv logistice: în căruță-ncape mai bine decât un dulap masiv, trece mai ușor de uși, scări și nervi. Consecința naturală este că un set poate fi îmbunătățit schimbând doar baza sau doar partea de sus, în funcție de nevoie, iar piesa veche vândută sau folosită pentru altceva.

Citește mai departe →