Observații personale

Față și verso – Carbutarorul Zenith, Muncile lui Hercule, Cauciucuri și Pastile

Carburatorul Zenith – La următoarea vacanță, vă veți abandona fără nicio grijă farmecului plimbărilor voastre fericite, dacă automobilul este echipat cu carburator Zenith. Este titlul mare de pe o reclamă din revista L’Illustration, Nr. 4336 din 1 Mai 1926.

O mașină decapotabilă se plimbă, într-adevăr, fără grijă, printr-un orășel stil Western… Europe, cu străzi pavate, babe cocârjate și căruțe pe undeva, ieșind sugestiv din cadru. Și, întrucât carburatorul funcționează perfect, carburatorul nu există.

Firește că doar atâta lucru nu-i suficient, stați totuși liniștiți. Pe verso se găsesc soluțiile diverselor altor probleme ce pot să apară pe drum, în ciuda unui carburator performant. În primul rând, cauciucurile, foarte importante-s cauciucurile. Goodrich, antiderapantul definitiv, oferă reazemul pentru variile abateri de la drum, oriunde ați găsi de cuviință:

Când, în timpul drumețiilor dumneavoastră, le arătați copiilor încântați cuibul descoperit la întâmplare într-un tufiș sau șopârla al cărei fulger de smarald strălucește la soarele zidurilor vechi, le dați o lecție mai bună decât cea din oricare carte; iar pentru toate acestea, anvelopa Goodrich vă va fi fost un servitor fidel și sigur

Citește mai departe →

Copiii domnului Alcibiade

Motto
Stăpâne, stăpâne, / Îţi cheamă ş-un câine,
Cel mai bărbătesc / Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare / Vreau să mi te-omoare

Ce mă roade pe mine la Sfârșit-ul de Mileniu al lui Radu Tudoran e că putea să facă fresca și fără familia lui Alcibiade, în orice caz fără să fie atât de pedant de crud cu copiii săi și cu alte personaje născute de la Dumnezeu cu trăsături deosebite.

Putea doar să stropească meniul cu acest gen de cinism dacă dorea să chestioneze și să ilustreze destrămarea fibrei societății, nu să facă din asta felul principal, farfuriile, tacâmurile și scaunele, având astfel și posibilitatea de-a completa Formularul 49023 al Uniunii Scriitorilor – Cerere de clasificare roman balzacian (a se înmâna domnului Călinescu).

Sfârșit de Mileniu

Sfârșit de Mileniu

Plus că distrugerea definitivă nu este taman stilul lui; îl văd egal cu cel ce-a scris bijuteria – îmi scuzați exaltarea – Un port la răsărit, primul său roman. Și acolo a fost un pic crud cu inginerul topit de iarna, vara și băutura de malurile Limanului Nistrului, însă încheie cu mugurii unui nou început. Personajul nu a fost complet decăzut, caracterul lui nu s-a schimbat, are ocazia de-a reflecta și de a merge mai departe deîmpreună cu un altul ce primește odată cu el o nouă șansă.

Ce cred că a vrut să facă a fost că, luând o seamă de calități omenești dezirabile, le-a întrupat în copiii domnului Alcibiade și-n alte varii personaje și i-a sacrificat astfel încât, rămânând memorabili prin destinul lor nedrept în raport cu epoca, răsădește acele calități în sufletul generațiilor următoare ce le primesc prin ochii și mintea povestitorului. Poate și mai important este ca toate posibilitățile umane înșirate, dezvoltate și ulterior sugrumate să nu mai depindă de supraviețuirea celui ce le întruchipează.

Citește mai departe →

Moștenire

Era la țară. Din când în când mai locuia pe-acolo. Una dintre camere era foarte solemnă. Avea foarte mult mobilier vechi de lemn și două ciudățenii: un cățelandru ce mai făcea din când în când pe nebunul, fără a fi totuși de pază, și o găină într-un mic țarc.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Mobilierul era excepțional de bine păstrat, totul așezat în general frumos, chit că înghesuit. Camera în sine părea de fapt mai degrabă un muzeu. De altfel, acolo nu locuia propriu-zis niciodată. Dar cel mai bizar obiect era un scaun suspendat din lemn cioplit dintr-o bucată, ca și cum ar fi fost o împletitură de crengi ori rădăcini mari și groase.

A doua cameră era mai aerisită și avea pe un perete un sistem uriaș de șifoniere. Foarte vechi și acela, și în stare la fel de bună. Intrând, își aduse aminte de tataie căutând ceva într-un sertar și depozitând în cele din urmă niște bani acolo.

Citește mai departe →

Și dacă ramuri bat în țeavă

Puțin înainte de ora cinci dimineața permeabilitatea planșeului făcu loc unor zgomote ritmice, nu tocmai cele ce-nsoțesc rutina zilnică de luare-n piept a unei noi zile de lucru. De altfel, era duminică. Se trezi contrariat și, pentru a contracara minutul de cultură necerut, bătu la fel de ritmic în țeava de calorifer cu o tigaie. Își vârî niște dopuri pântecoase-n urechi și reuși, în sfârșit, să adoarmă.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Între timp, ce nu reușise muzica să trezească, reuși tigaia. Grupul conversațional se animă cu niște rare citate din cei mai de seamă birjari ce animaseră străzile Bucureștilor în trecut. Înjurături ce se credeau uitate scorojeau acum pereți, tavane, ofileau flori, crăpau sticla geamurilor. De la etajul patru, o hârcă bătrână și înăcrită sună la poliție.

Citește mai departe →

Cine-i cine, care pe care – Bunul, Răul și Urâtul ca parabolă a lumii interioare (II)

Motto
You think you’re better than I am. Where we came from if one didn’t want to die of poverty, one became a priest or a bandit. You chose your way I chose mine. Mine was harder!

Partea centrală a filmului este ocupată de un diptic foarte interesant: mănăstirea San Antonio, respectiv lagărul de prizonieri Batterville. Între ele și restul sunt presărate deltaic câteva scene aparent mai puțin semnificative, dar la fel de importante: de la nota informativă a soldatului fără picioare, la snopirea Mariei în bătaie și fortul ruinat vizitat de Sentenza.

Plecarea de la San Antonio

Plecarea de la San Antonio

Cei doi ajung la mănăstire trecând mai întâi printr-o tabără a Confederaților, unde li se spune că pot foarte bine să se predea Unioniștilor dacă doresc îngrijire medicală. Tuco, orientându-se rapid, realizează că sunt pe lângă un lăcaș de cult numit San Antonio și se îndreaptă într-acolo.

Stabilimentul este decrepit, dar activ, ordonat și perfect funcțional în rolul său fragil de adăpostire ori vindecare, indiferent de facțiunea ajunsă în nevoie. Cu alte cuvinte, elementele „administrative” moderne ale psihicului nu mai pot fi de niciun ajutor, ce trebuie acum găsit în structuri nu atât neutre cât comune ori, mai bine zis ancestrale, universale, primordiale ori poate arhetipale.

Citește mai departe →

Știința de carte și simțul umorului – fenomene bizare-n presă

De curând doi impostori, foarte afectați de propria importanță, s-au simțit amenințați și s-au arătat oripilați drept consecință de simpla întrebare dacă nu cumva se tem c-au să-i alerge lumea pe strada pentru faptele lor din ultimii ani; începând, aș adăuga eu, cu banii încasați de presă-n pandemie de la guvern pentru prestații publice pe care le socotesc, fără prea multă tandrețe, propagandă împotriva propriilor cetățeni.

Moș Teacă din 21 Ianuarie 1901

Moș Teacă din 21 Ianuarie 1901

Reacția lor seamănă întrucâtva cu duduile ce se poartă ca și cum nu și-ar fi dat catrința jos nici măcar pe latrină, în timp ce-n viața lor privată sunt mai degrabă precum cele descrise șucărește de un alt poet nepereche:

Vaselica din Socoli / Suferă de șapte boli;
una-n suflet, trei în ea; / și-alte trei la bidinea,
c-a făcut amor pe bani / cu lichele și golani.

Ca să fiu corect, întrebarea este cel puțin de o delicatețe discutabilă dacă nu chiar golănească (chit că legitimă), ceea ce în sine nu e o problemă și nu ar trebui să fie o problemă atunci când norma valorică a presei este totuși golănia. Iar dacă golănia face parte din regulile jocului, atunci așa se joacă de ambele părți.

Citește mai departe →

Misiune imposibilă

Tocmai fusese admis în Familie și primi și cea dintâi însărcinare: fără să i se spuie de ce, trebuia să lichideze un alt mafiot. În societatea altui asasin cu ștate mai vechi, și în posesia unei chei făcute dinainte, pătrunse în casa țintei. O cunoștea oarecum din vis, dar i se păru mai ciudat cât de mică era în realitate, ca pentru un mafiot apostat.

Flacăra, ianuarie-martie 1981 (Anul 30, nr. 1-13) / nr. 5 / Digiteca Arcanum

Flacăra, ianuarie-martie 1981 (Anul 30, nr. 1-13) / nr. 5 / Digiteca Arcanum

Așteptau. În loc de victimă, a intrat fiul său. Misiunea se anulă discret și cel mai fericit era de fapt că nu mai trebuie să omoare pe nimeni în seara aceea, ceea ce oricum nu prea voia.

–

În Berlin, pe parcursul celui de-al doilea război mondial. Tot căuta cum să se apropie de țintă, remarcând în cele din urmă că e filat la rândul lui cu insistență. Simțea că nu poate fi complet sigur nici pe echipa lui.

Citește mai departe →

Pa! Și pu! Și la!

Pornise-azi noapte iar să meargă mutul,
și, Doamne, cum cerca cu talpa lutul
încins de flăcări și umplut de scrum,
s-a încâlcit gemut cu fruntea-n drum.

A tot icnit, s-a încleștat, și iată
se deslușiră-n umbra cufundată
puzderie de Om ce tot se strânge,
încet, să-l vază cum borăște sânge.

Montesquieu, Despre Spiritul Legilor - Cartea XI, Capitolele IV-VI - Editura Științifică, București 1964

Montesquieu, Despre Spiritul Legilor – Cartea XI, Capitolele IV-VI – Editura Științifică, București 1964

Sunt – cât? – vreo două săptămâni de când un cetățean binevoitor a stins lumina ANCPI-ului, a stins-o de tot și stinsă a rămas, răstimp în care circulația juridică sigură a imobilelor a fost complet blocată. Iar luni, 27 Iulie, guvernul a emis o plachie de cuvinte menită a ne asigura că-i totul ok și că încă nu se știe când va deveni funcțional, să nu sunăm că mai ies ei din când în când:

Baza de date centrală a sistemului cadastral – cea care conține evidența proprietăților și a drepturilor reale asupra imobilelor – nu a fost afectată. Nu există dovezi că atacatorii au avut acces la aceste date. Integritatea evidenței cadastrale și de carte funciară este, la acest moment, confirmată.

Citește mai departe →

În casele filozofilor pendula bate mai mereu spre stânga

Probabil că de la-nceputul timpurilor a existat o preocupare pentru noțiunea de rege filozof. Destul de curios, o așa năzdrăvănie are trecere cu precădere între filozofi și mai puțin între oameni.

Thomas More, a man for all seasons indeed, a avut și el contribuția lui la literatura aceasta de specialitate și, s-ar putea spune, dintr-o poziție specială, cărând practic și o parte din povara guvernării. Adică n-a fost, precum comisarul Moldovan, cu mâinile curate, deși a vrut simultan și asta.

Oricum, se poate spune fără de șagă că a fost un om mare și în chestiuni de viață – ca bărbat de stat, ca negociator, ca responsabilitate, ca murdărie adunată pe mâini, nu doar ca idealism intelectual și filozofic. Un om mare, dar nu atât de mare ca epoca sa, nimeni nu poate fi totuși chiar atât de mare fără a se vârâ într-o contradicție fatală, încercând s-o facă și nereușind.

Citește mai departe →

Pasagerul din spate

Dricul mergea agale, așa cum este potrivit să meargă dricul, purtând totuși un număr cel puțin prezumțios, chit că încurajator: B-123-RAI.

Pasagerul din spate ședea smirnă, așa cum se cade să șadă în asemenea situații, nu să țopăie de colo-colo, încurcând pe toți cei ce se-agită să facă tot posibilul să scape de dânsul. Deși, din când în când, unuia sau altuia, i se părea că parcă mișcă dintr-un picior ori vreo mână. Unii cu speranță, majoritatea cu teamă.

Atmosferă

Atmosferă

Șoferul, Ghideon zis Luntrașul de către colegii săi, cu aer competent și sobru, și el potrivit situației, era totuși cam blazat și dăulat de mirosul de balsam. Mârâi ca pentru dânsul:

– I-am tot zis colegei să ție mâna mai strânsă când dă cu miresme, că-ntr-una din zile o să plec eu la volan și-o să ajung în spate, iar răposatul la volan.

Citește mai departe →

Cartierul nou

Ajunsese într-un oraș de munte cu iz minier decrepit. Căuta un apartament într-un cartier de blocuri mai nou, undeva la periferia orașului, să cumpere sau să închirieze. Un prim apartament era pe o parte din fațadă acoperită cu o copertină uriașă ce obstrucționa neplăcut tot spațiul de sub ea mai cu seamă prin paravanele sale laterale.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Nu prea îl coafa. Intră mai apoi într-unul din celelalte blocuri. Construite pe la sfârșitul comunismului, în ele fuseseră puse-n operă niște idei bune, dar cam prost executate. Dintr-un motiv necunoscut, liftul oprește doar din două în două etaje, iar primul etaj este trei.

Citește mai departe →

Medley (X)

Aparent este mare nevoie de șlefuirea manuală finală a unei piese după ce a fost șlefuită mecanizat – orbital, liniar, delta, indiferent ce geometrie alegi, trebuie o ultimă sărutare pentru a uniformiza suprafața.

Bloc de șlefuit

Bloc de șlefuit

Cum arată această operațiune depinde foarte mult de specia lemnului. Specii năzuroase, cum ar fi pinul, au nevoie de coli abrazive pe suport ferm, căci diferența de duritate între fibrele sale duce la o degajare inconsistentă de material. Buretele, prin natura lui moale, aplică o forță neuniformă și urmărește prea mult suprafața în loc s-o corecteze.

Citește mai departe →

Rondul de noapte

Își puse centura, dar centura refuză. Spuse că nu vrea să fie complice la ce urmează.
Bine, fă cum vrei, îi răspunse el, înghițind un gât de vin care nu mai era vin, ci o formă lichidă de regret îmbuteliat.

Motorul porni singur, ofuscat. Iar mă pui să car așteptările tale sociale? Nu mai pot, șefu’!
Dânsul dădu din umeri. Și el era tot acolo, într-o formă de nemișcare dezorientată, ca o șosetă umedă și-mbibată cu nisip, uitată pe bordul existenței.

Pe bancheta din spate, un pepene murat îl privea cu reproș.

– Cam tupeu să mă ignori atâția ani, zise pepenele.
– N-am știut că vorbești, bă, răspunse mai puțin surprins decât ar cere-o situația.
– Nici eu n-am știut până azi, suspină pepenele cu înțelepciunea pierdută a unei sticle goale.

Citește mai departe →

Inventar

Erau trei persoane pe un bulevard. El, pe jos, o grasă pe bicicletă, un alt individ tot pe bicicletă. Nu avea nicio legatură cu ei, nici măcar nu îi cunoștea. Individul spunea ceva de genul că i se termina o suspendare la serviciu, imediat după care va fi și promovat de firmă și se va putea răzbuna pe cel ce l-a turnat pentru o încălcare de politici woke. Grasa părea să traga cumva cu urechea.

Deodată începu sa alerge, îi depăși pe cei doi si începu să zboare la discreție și să descrie niște mișcări similare cu dansul pe gheață. Ateriză ceva mai departe și o voce, ca și cum ar fi fost a lui, dar venind de aiurea, spuse că diferența dintre Diavol și Dumnezeu e că Diavolul e afabil, iar Dumnezeu e blând.

Citește mai departe →

Linia CFR 219 Vâlcele – Râmnicul Vâlcea în presa vremii (și alte observații) (1983 – 1985)

Continuăm interesantul – pentru unii – studiu al știrilor privitoare la calea ferată ce-i acum imposibil de realizat. Nu, vi se pare, peste acele dealuri nu se construiește nicio autostradă. Mă rog, Revista Flacăra este, ca de obicei, la înălțime, chiar se poate spune că intră cu talpa pe tibie (în ton propabil cu rolul ei de propagandă cu față umană).

Anul 1983 – Revista Flacăra, Nr. 18 din 6 Mai, Pag. 12-13 – Noua cale ferată Vîlcele – Rîmnicu Vîlcea

Tunelul Ploștina - portalul dinspre Topolog

Tunelul Ploștina – portalul dinspre Topolog

Anul al III-lea al cincinalului. Încă un reportaj eveniment, la aproximativ un an de anteriorul reportaj. Lucrările au progresat chiar bine, imaginile sunt excepționale, iar textul e foarte bun. Constat că încet-încet mă simt transportat în atmosfera acelor ani. Sper că autorii au fost recompensați pe măsură: o cartelă-n plus la pâine, carne și butelii.

E sfîrşit de aprilie, o zi cu mult soare, ca-n miezul lui august. Cu trei ani în urmă, cam în aceeaşi vreme, am descins pentru prima dată în cartierul general al Şantierului 3 tunele Rîmnicu Vîlcea – Vîlcele. Barăcile constructorilor mai păstrau încă miros de vopsea proaspătă. Acum, după mai bine de o mie de zile de muncă, oamenii şantierului şi-au croit drum cu migală, prin luptă, spre temeliile drumului pe care îl doresc pornit din inimile lor şi ajuns la înălţimea soarelui.

Citește mai departe →