Ajunsese într-un oraș de munte cu iz minier decrepit. Căuta un apartament într-un cartier de blocuri mai nou, undeva la periferia orașului, să cumpere sau să închirieze. Un prim apartament era pe o parte din fațadă acoperită cu o copertină uriașă ce obstrucționa neplăcut tot spațiul de sub ea mai cu seamă prin paravanele sale laterale.

Foto: Bogdan Stoica

Nu prea îl coafa. Intră mai apoi într-unul din celelalte blocuri. Construite pe la sfârșitul comunismului, în ele fuseseră puse-n operă niște idei bune, dar cam prost executate. Dintr-un motiv necunoscut, liftul oprește doar din două în două etaje, iar primul etaj este trei.

Citește mai departe →

Aparent este mare nevoie de șlefuirea manuală finală a unei piese după ce a fost șlefuită mecanizat – orbital, liniar, delta, indiferent ce geometrie alegi, trebuie o ultimă sărutare pentru a uniformiza suprafața.

Bloc de șlefuit

Cum arată această operațiune depinde foarte mult de specia lemnului. Specii năzuroase, cum ar fi pinul, au nevoie de coli abrazive pe suport ferm, căci diferența de duritate între fibrele sale duce la o degajare inconsistentă de material. Buretele, prin natura lui moale, aplică o forță neuniformă și urmărește prea mult suprafața în loc s-o corecteze.

Citește mai departe →

Își puse centura, dar centura refuză. Spuse că nu vrea să fie complice la ce urmează.
Bine, fă cum vrei, îi răspunse el, înghițind un gât de vin care nu mai era vin, ci o formă lichidă de regret îmbuteliat.

Motorul porni singur, ofuscat. Iar mă pui să car așteptările tale sociale? Nu mai pot, șefu’!
Dânsul dădu din umeri. Și el era tot acolo, într-o formă de nemișcare dezorientată, ca o șosetă umedă și-mbibată cu nisip, uitată pe bordul existenței.

Bréviaire de Renaud de Bar, Bibliothèque d’Étude de Verdun

Pe bancheta din spate, un pepene murat îl privea cu reproș.

– Cam tupeu să mă ignori atâția ani, zise pepenele.
– N-am știut că vorbești, bă, răspunse mai puțin surprins decât ar cere-o situația.
– Nici eu n-am știut până azi, suspină pepenele cu înțelepciunea pierdută a unei sticle goale.

Citește mai departe →

Erau trei persoane pe un bulevard. El, pe jos, o grasă pe bicicletă, un alt individ tot pe bicicletă. Nu avea nicio legatură cu ei, nici măcar nu îi cunoștea. Individul spunea ceva de genul că i se termina o suspendare la serviciu, imediat după care va fi și promovat de firmă și se va putea răzbuna pe cel ce l-a turnat pentru o încălcare de politici woke. Grasa părea să traga cumva cu urechea.

Foto: Bogdan Stoica

Deodată începu sa alerge, îi depăși pe cei doi si începu să zboare la discreție și să descrie niște mișcări similare cu dansul pe gheață. Ateriză ceva mai departe și o voce, ca și cum ar fi fost a lui, dar venind de aiurea, spuse că diferența dintre Diavol și Dumnezeu e că Diavolul e afabil, iar Dumnezeu e blând.

Citește mai departe →

Este un magazin uriaș, cu arhitectură și design în stil interbelic. O parte semnificativă din el a fost închisă la un moment dat pentru că era o problema la porțiunea corespunzătoare din acoperiș.

Foto: Bogdan Stoica

Lumea de pe-acolo e foarte îngrijorată când vine vorba de a trece prin acea aripă și vorbește mai degrabă în șoaptă și ferit despre ea.

Nu mai știe nici el cum se făcea de traversa pe-acolo, cu un soi de emoție a descoperirii ori a ceva ilegal. Ciudat cum multe tejghele și standuri au fost lăsate cu tot cu marfă.

Citește mai departe →

Relieful e mai degrabă unul de șes spre ușor montan, ca o peneplenă uriașă. De peste tot izvorăsc din pământ râuri cu debit mare, cu apă curată ca de cleștar; noi izvoare apar constant, din fundul albiei, precum și din lateral.

Hidrografie

Deși debitele sunt ireal de bogate – asemănându-se unele cu Oltul la viitură – albiile sunt tinere. Râurile tocmai ce-au luat naștere.

La un moment trebui să-și mute soția deoarece albia în continuă și decisă expansiune determina surparea malului și ar fi riscat să cadă.

Citește mai departe →

Tradiția este un set distilat de tipare și practici care funcționează pentru un anumit stadiu din ciclul de viață al unei comunități. Prin urmare, nu este doar un lucru bun, ci este de fapt necesară.

Ea este, desigur, supusă interogării și înlocuirii pe măsură ce diferite aspecte ale realității se schimbă și evoluează, dar nu este rea doar pentru că este tradiție, la fel cum filosofia nu este bună doar pentru că este filozofie, mai ales având în vedere că filozofii tind să fie mult prea deconectați de lumea reală, chiar și pentru binele lor.

Dăștepți

Este adevărat că, uneori, tradiția este ea însăși prea strâns ancorată-n aspecte caduce pentru propriul ei bine – mai desfă lucrurile dacă poți. Ideal ar fi ca ele să funcționeze împreună, dar asta ar presupune ca filozofii să trăiască efectiv în lumea reală, nu doar să filozofeze despre ea și, cu siguranță, nu să publice pentru trafic replici istețe despre lucruri pe care nu le cunosc și să ceară schimbări doar pentru că nu se pot adapta sau pentru că schimbarea pare șucară.

Citește mai departe →

Prima zi ca proprietar cu acte-n regulă.

În clădirea modernă de birouri totul este separat aproape exclusiv cu pereți de sticlă. Erau prezenți el, soția, Directorul Întreprinderii și Directorul Intermediar.

Directorul Intermediar dorește să facă o demonstrație, prezentând o dronă ca o mini-farfurie zburătoare.

Drona plutește bâzâind competent deasupra unei mese, iar pe masă este un ce rotund ca o pizza uriașă; orișicum, strident colorat, parcă prea viu pentru a sta pe loc.

La semnalul Directorului Intermediar, drona trage cu un fascicul de laser în acel obiect rotund. Proprietarul simți o certitudine rece și definitivă, dar Directorul Intermediar nu ascultă. Abia reuși să fugă cu soția și cu Directorul Întreprinderii că totul explodă cu violență.

Citește mai departe →

Tabăra se încheiase, cei doi se pregăteau să plece.

Trenul trebuie să sosească pe la 13:22, urmând a-i duce mai apoi unde lăsaseră mașina. Din păcate se luară cu vorba și iată că se făcu 13:18, iar bagajele erau încă netocmite. Deja doi rucsaci mari și multe mărunțișuri. Lăsă o bună parte-n urmă.

Un tren de prins

Stația de cale ferată este aproape, dar nu era foarte sigur că va prinde trenul. Văzu cu ochii minții, ca printr-un vis, trenul său, o locomotivă cu două vagoane, unduind negrăbit, ferm și agil pe șine mai mult sau mai puțin vechi, insinuate printr-un șir de munți, o simplă locomotivă cu doar două vagoane, intrând în stația de dinainte.

Citește mai departe →