Per-pedes

Kashtan-1

Motto
And that’s how it came to pass, that on the second-to-last day of the job, the convict crew that tarred the plate factory roof in the spring of ’49 wound up sitting in a row at ten o’clock in the morning, drinking icy cold Bohemia-style beer, courtesy of the hardest screw that ever walked a turn at Shawshank State Prison…The colossal prick even managed to sound magnanimous. We sat and drank with the sun on our shoulders and felt like free men. Hell, we could have been tarring the roof of one of our own houses
Shawshank Redemption

Cam lung motto-ul, așa-i? Din păcate nu puteam extrage ceva mai scurt fără să devină obscur: în timpul unor așa-zise relaxări date cu lingurița, venite la pachet cu amenințări de tot felul, văzută de naivi drept libertăți care pot fi acordate sau revocate prin mizericordia sau înțelepciunea vreunui limbric cu șarpele învârtoșat pe băț, e bine să-ți tragi seva de undeva, să-ți găsești un acoperiș precum pușcăriașii din film.

Kashtan-1

Kashtan-1

Să fie Zăganul, deci, muntele care-i o eternă amintire: ți-l aduci aminte chiar dacă n-ai fost acolo, îl știi deși nu l-ai văzut. În ciuda numelui, nu zboară cel mai sus, dar păstrează astfel frumos amintirea a ceva ce nu mai există.

Citește mai departe

La pizdoiul cât găleata

Un cititor perspicace sau măcar eficace se va fi prins deja că este un titlu-capcană, că evident nu poate fi vorba despre o drumeție pe valea Gaura în sus, cum s-ar gândi orice om normal când îl citește.

Mierea nu e doar pentru urși

Mierea nu e doar pentru urși

Dar, dacă, compromis de o sinceritate vădit prost-plasată, am recunoscut deja că este o capcană, trebuie să recunosc și că v-am mințit pe jumătate: n-am fost pe valea Gaura în sus, dar am privit spre dânsa-n jos. De pe vârful Scara.

Citește mai departe

Un pachet de Bucegi

Motto
De-ai ostenit, / nu-i osteneală în tine,
ci e viață, / așa că haide,
pune dreptu-n față.
Cristian Lupașcu

Era vorba să mergem prin Bucegi, spre vârful Scara, însă tovarășul cu care planificasem tura mi-a dat mesaj că e la ciclu și că nu știe dacă poate veni. Nu râdeți, tocmai își făcuse transplant de uter și-și luase foarte-n serios rolul. Mâine-poimâine îl vedeți însărcinat la televizor, la oră de maximă audiență.

Pe Brâna Caprelor

Pe Brâna Caprelor

Ei bine, mi-am zis, până te decizi dumneata eu m-am și-ntors. Așa că m-am suit în Nărăvașă și, fiind abia cinci jumate dimineața, am croșetat rapid șoseaua până la Uzina de Apă din Râșnov, unde am parcat.

Citește mai departe

Tura Introvertiților (III) – Da, se poate Oslea

Un zgomot tectonic primordial răzbătu din cort spre creierii munților și mă trezi din cele trei visuri recursive în care mă scăldam. Nu era de la mine. Un alt zgomot, un fel de replică, timidă ca densitate-a decibelilor, dar compensând pe alte planuri, s-a făcut auzit. Acela era de la mine. Și, evident, tocmai acum se blocă fermoarul cortului.

Da, se poate Oslea!

Da, se poate Oslea!

Scot nasul afară. Îngheață. Îl bag la loc înăuntru. Cade. Îl pun la loc până să nu devină și el general, apoi îl scot din nou afară. Apoi trag și restul din mine. Ici colo în vatră, câțiva licurici ai focului încă luceau în bezna dimineții. L-am ațâțat, am pus niște vreascuri păstrate din ajun anume pentru acest scop, am scos cana de aluminiu pe care o car mereu după mine de mai bine de zece ani și am pus apă pentru nes.

Citește mai departe

Tura Introvertiților (II) – Piatra Iorgovanului

Ne-am trezit înainte ca soarele să treacă de culmile din jur. Era frig, dar plăcut, neamenințător și aseptic. M-am dus la izvorul cu robinet care se afla la câteva zeci de metri în fața refugiului și m-am spălat până-n brâu. Frigul de afară părea canicular pe lângă apa izvorului. E genul de experiență care te face să-ți simți sângele curgând prin vene precum un fluviu de grohotiș.

La drum din nou!

La drum din nou!

A fost o dimineață lentă. Ne permiteam această risipă nevinovată. Ziua era încă lungă și nici nu aveam mult de mers. Am avut timp de două cafele chiar, de un mic dejun pregătit și savurat pe îndelete, de savurat și răsăritul, atât cât a putut fi prins din gura acelei căldări.

Citește mai departe

Tura Introvertiților (I) – Piule-Pleșa

Nu poți observa și explora valea Cernei fără să-ți curgă ochii pe hartă, mai la Est, către valea Jiului de Vest. Iar Jiul de Vest este un fiu foarte risipitor: a cheltuit atâta apă pentru a cumpăra și-a crește atâta stâncărie de jur împrejur încât adeseori albia-i e goală, deși are o mulțime de tributari. Sau poate că este pur și simplu timid și se ascunde pe sub stânci, cine știe?

Balaur Rabolit

Balaur Rabolit

Cât despre stâncile din jur, trei își ridică fruntea mai grozav, mai cu nădejde, mai cu temei, dincolo de abstracții mitologice sau, de ce nu, chiar înaintea lor: vârful Piule, vârful Piatra Iorgovanului și vârful Oslea Mare. Fiecare din ei stă de șase peste ceilalți doi și cel puțin doi din ei cară-n spinare și niște legende: Oslea și Piatra Iorgovanului.

Citește mai departe

Măreția-i trecătoare, dar măcar e

Descrierile balurilor aristrocrației fac de-o voluptate atotcuprinzătoare, dar doar până-n punctul în care te-ntrebi: dar oare cum și unde se căcau oamenii aceia? Moment în care se rupe întreaga magie, cu atât mai mult dacă ai și cea mai vagă intenție de a cerceta chestiunea.

Măreția-i trecătoare...

Măreția-i trecătoare…

Cam așa și cu urcatul ăsta pe munte, prietene: ți se cam taie când te gândești nu la dus, ci la înors, nu la urcuș, ci la coborâș. Dar solstițiul de vară e solstițiu de vară, cea mai lunga zi, cea mai scurtă noapte și reclamă întrebarea: ce poți face cu atâta timp? Să aflăm, aș zice, dar înainte de toate e nevoie de ceva în plus:

Cos if you wanna run cool
If you wanna run cool
If you wanna run cool, you got to run
On heavy, heavy fuel
Heavy, heavy fuel
Heavy, heavy fuel

Citește mai departe

Mobilitatea populației ne sperie

Pe la mijloc de aprilie, anul trecut (2021 în termeni absoluți), pe vreme când încă plopul făcea pere și răchita micșunele, cand nerecunoscuta valoare de talie mondială din cadrul partidului de naziști refuzați la export a debitat trăznaia din titlu, ne-am gândit că, pentru masă, n-ar strica o gâscă grasă.

Mazdronea, uăi

Mazdronea, uăi

În cazul nostru, gâsca în cauză, pur metaforică, dar fără doar și poate grasă, a fost Valea Cernei. Acu, poate că e cam târziu pentru genul acesta de adnotări cu parapon, dar, nu-ncape vorbă, ticăloșia nu-i mai mică doar că locul a-nverzit iar deasupra ei.

Citește mai departe

Nu, cerbul nu râgâie bere

Șocat de reclamele cu cerbul Cornel care vorbește, râgâie bere și se-ntinde la taclale cu tot felul de invdivizi, am fost prin Ciucaș să mă conving dacă, într-adevăr așa stau lucrurile sau avem de-a face cu o simplă licență pe care creatorii de conținut și-o iau mai des decât prevăd ordonanțele militare.

Contemplare canină

Contemplare canină

S-ar putea să pară o întreprindere bizară, dar haideți să judecăm lucrurile în context: dacă un guzgan poate ajunge prim-ministru, un robot stricat președinte și diverse scroafe pe diverse funcții înalte, printre care consilieri și miniștri, atunci este clar că trebuie să ne gândim dacă este posibil au ba ca un cerb să facă toate cele menționate, mai cu seamă-ntr-o nouă epocă de abdicare a personalității.

Citește mai departe

Trei pe o Păpușa

Am plecat trei din București, dar la Voina doar doi și jumătate am ajuns. Din cauza unui mic dejun ratat luat la un fast food din Militari, Adi era sucălit de o năprasnică pântecăraie. Nici zăduful de afară nu era tocmai un panaceu, așa că primii kilometri i-am făcut uneori cu chiu, alteori cu vai.

După furtună

După furtună

Din cauza aceluiași fel de mic dejun, trâmbițam zor-nevoie pe partea din dos, muzică ce doar s-a intensificat odată cu prima urcare serioasă, pe drumul de tractor de pe Plaiul lui Pătru. Dar pentru mine asta a fost singura neplăcere, deîmpreună cu transpirația interbucală ce insoțește atari fenomene, însă Adi nu s-a simțit mai bine până ce nu s-a lepădat pe gură de Satana și toți ai săi.

Citește mai departe