Per-pedes

Rhododendron (IV) – Răsărit, vânt și retragere prin Șaua Huluzu

M-am trezit devreme, parte pentru că mă tracasa foșnetul cortului în vânt, aducând oarecum cu o bășină prelungă trasă după o fasole nefiartă (cine știe cunoaște!), parte deoarece chiar intenționam (desigur, intenția nu-nseamnă niciodată automat și execuție): valea aceea prezintă o pronunțată orientare Estică, iar un răsărit ar fi-nsemnat un mic spectacol cu bilet în cel mai de soi loc posibil.

Valea Găuri la răsărit

Valea Găuri la răsărit

Așadar, m-am tot vânturat și eu, deopotrivă cu vântul, mai mult din cauză că-nghețam decât din oricare alt motiv. Am putut sta locului doar cât să-mi fac primul nes și prima cană cu cereale cu lapte. Aveam și niște biscuiți de la Renato, de cu o zi înainte, de care foarte oportun uitasem. Nici rău, nici bine, ținând cont că patru zile mai mult am făcut experimente cu mâncarea decât am mâncat. Compensația unui meniu de proletar, fu însă un titlu nobiliar – fie și conjunctural – asupra întregii văi.

Citește mai departe

Rhododendron (III) – Căldarea Găuri, diversitate nesoporifică, un cangal și un lord

După magnifica defilare a prostului gust, a smintelii umane și-a-ntregului panoptic de racili de minte ce dau specia înapoi încă de la primul semn de mers biped, coregrafie de latrină marcând începutul Jocurilor Olimpice (deh, francezi), circ plenar prefațat de violentarea de către un rebel (și vag incert) bărbier de găoaze a unui spațiu cu flacăra decenței oricum anemic pâlpâitoare (deh, francofoni), zic, toate aceste pete negru-vineții tulburându-ne vederea, e cazul să ne clătim ochii cu câteva crâmpeie de viață, de lumină, de culoare – câteșitrei cu Natura, nu împotriva Dânsei – și, desigur, de frumos, nu de grotesc.

Valea Găuri și locul de bivuac

Valea Găuri și locul de bivuac

Așadar, într-un acces de extrem putinism, să comutăm aparatele de aer condiționat pe temperatura de Parâng într-o dimineață de vară și să scormonim printre amintiri. Iar dacă nu le-aveți, atunci vi le ofer pe-ale mele – bulgărași de aur la preț de nimic, care, spre deosebire de grunjii fără valoare târguiți la preț de aur, nu vă lasă pe haine mari pete de grăsime imposibil de spălat.

Citește mai departe

Rhododendron (II) – Din Slivei spre Zănoaga Mare prin două anotimpuri

S-a dus draima avântul meu muncitoresc de-a mă trezi militărește la ora șase; șase și ceva, fix! Ceasul a sunat, am ridicat capul din câlți, cortul, verde așa cum e, bătea spre roșiatic, semn că răsăritul (spre care aveam deschidere parțială) mă invita afară, așa cum ne dădusem întâlnire. Regret, totuși, să vă spun că n-am fost parolist: pe la jumătatea distanței spre fermoar, am adormit la loc și-așa rămăsei încă o oră și jumătate. Îmi ajunsese trezitul de la ora patru jumate din ajun, ca să nu mai vorbim de clipocitul soporific al pârâului.

Dimineața

Dimineața

Așadar, pe la șapte jumate scosei nasul din cort. Oricum nu mai era de stat, că-ncepuse deja să fiarbă înăuntru de la razele directe ale soarelui. Cu atât mai bine, l-am împachetat uscat. M-am îndreptat spre zona de spălat, m-am bălăcit până-n brâu și-am stat așa până m-a uscat vânticelul – nici rece, nici cald – ce umbla mahmur prin vale. Nu că recomand, dar, dacă nu ești prea sensibil (și nici n-ai piele de crocodil), amalgamul de senzații este foarte plăcut.

Citește mai departe

Rhododendron (I) – Spre Căldarea Slivei

Am momentan o dispoziție vag prozaică, cu toate implicațiile de rigoare, însă voi încerca să virez cât se poate de hacana de-o obiectivare excesivă a realității. În definitiv, așa cum am mai menționat, e suficient unul care spune că drumul e drum și poteca-i potecă; altfel, degeaba vii, degeaba te duci. Și, cu toate astea, omul, mai ales cel auto-intitulat civilizat, e mare amator de cunoaștere obiectivă, de o ținută rațională, de parcă asta ar fi adus vreodată, folosit drept unic vector, altceva decât nenorociri de nedescris.

Uite-acolo, ia

Uite-acolo, ia

Bunăoară, nașul inteligenței artificiale, a spus că ar fi perfect ok cu distrugerea omenirii dacă asta ar pune pe masă ceva obiectiv mai bun în materie de conștiință (?). Avem în față genul de psihopat cu pronunțate propensități de genocid care-și plachează barbarismul cu mantaua științei. Ăia mai puțin dotați intelectual iau un Uzzy și mătură o mână de liceeni, cei cu adevărat înzestrați patronează intelectual milioane de morminte.

Citește mai departe

Veșnicia s-a născut la sat, dar a suit în Piatra Mare

Să tot fie șapte ani de-atunci, îmi schimbasem locul de muncă și mai aveam câteva zile libere, din care-n câteva m-am prăjit prin Dobrogea. Ultima din ele rămânea pentru un relaș în trei acte, ceea ce-nsemna că mai aveam una pentru o mică drumeție, în raza de acoperire a două-trei ore cu trenul. Fiindcă nu fusesem niciodată pe-acolo, am ales chiar Piatra Mare, până spre platou și de-acolo lăsasem meci de 1-X-2.

Spre Brașov

Spre Brașov

Deși un munte înghesuit într-un țarc destul de mic, nu suferă deloc de timiditate: oricum l-ai aborda, exhibă o mare ingâmfare, mai cu seamă dinspre valea Gârcinului, peste care atârnă abrupturile sale Estice. Mai ascunse, sunt câteva mici văi, adânci și strâmte, spre vest – Tamina și Șapte Scări și poate și-altele de care nu știu.

Citește mai departe

La Credința, de Înviere

Muzica
Madrugada – The Lost Gospel

Când am vizitat valea Urluia la confluența cu valea Bașpunar intenția ne era s-ajungem de fapt prin Canaraua Fetii. Acum am zis că n-ar strica să dăm o raită mai în aval, prin Canaraua Dumbrăveni și, iacătă, am aterizat mai în amonte, mai sus de Lacul Conacu, mai sus un pic chiar decât lacul Plopeni, în micul sat Credința (fost Sofular), așezat pe vale și ocrotit mămos de-aceasta.

Locul Fosilifer Credința

Locul Fosilifer Credința

Croită după același calapod, adică o plimbare lejeră cu o serie de punctuale chestionări ale reliefului. Era a doua zi de Paști, era soare, era liber pe șosele (sau cel puțin pe-asta mizam), era cald (dar nu prea cald), se anunța un oarecare vânt (dar în limitele bunului simț), deci n-am văzut nicio obiecție fizică la adresa inițiativei. Metafizic vorbind, e altă poveste: mereu se ridică o excepție, aproape niciodată rezistentă-n fața unui minim avânt muncitoresc.

Citește mai departe

Copiii Godeanului (V) – Rămâne pe altădată

Dimineața fu atât de dulce cât poate fi o dimineață, aduse cu dânsa, pentru mine, și-un duș rece, în același loc, două cafele tari și multă baie de soare. Fu aproape dureros să fim nevoiți să facem bagajele și să plecăm; pe de altă parte, să nu uităm că, pe măsură ce dimineața se desfiripă și se dizolvă-n ziuă-n toată legea, e mai bine să te găsească pe drum decât tot lângă pat, dacă vrei ca seara să te găsească-n pat și nu pe marginea drumului.

Pe Lăpușnicul Mic

Pe Lăpușnicul Mic

De la refugiu există Crucea Roșie care coboară spre lacul Gura Apelor pe culmea Branu și mai există o potecă, nemarcată, dar excelent întipărită pe teren, care duce, pe-aceeași vale de sub șaua Branu, până-n valea Lăpușnicului Mic, apoi pe malul stâng, tot spre lac, intersectând Crucea Roșie.

Citește mai departe

Dançando Lambada

Ziceam c-o să dau o raită cu nevastă-mea pe Valea Fetii, doar că, dimineața de vreme, pe când ne agitam să lăsăm totul în ordine, am socotit c-ar fi mai bun câștigul dacă ne-am îndrepta spre Petroșani (Constanța), pe Valea Urluia, iar de-acolo om improviza noi ceva. Am luat cu noi un minim echipament de drumeție, o mână de sandvișuri, un litru (dacă e să ne luăm după cei ce-l vând, trei sferturi dacă e să ne luăm după ce au vândut efecitv) de suc de mere și duși am fost.

Raritate, de colecție

Raritate, de colecție

Duminică dimineața fiind, cine avea de plecat din București plecase deja, rămânând pe drum o mână de oameni și restul praf și vânt. O călătorie mai mult decât agreabilă, deci, fără-ntârzieri, de două ore jumate, cu tot c-o pauză de-o jumătate de ceas lângă Negrești (Constanța), în vederea efectuării unor prospecțiuni complexe: a structurii geologice a pachetului de mâncare, a paleohidrologiei sticlelor de băuturi răcoritoare, precum și a peisagisticii Văii Urluia pe cursul căreia, acolo, s-a format un lac.

Citește mai departe

Cerbyris, Cerbatis, Kerbos – Printre lucrări istorice și geografice

Motto
Mă închin lui Dumnezeu, încerc să fiu drept și caut să învăț câte ceva.
Catehismul Omului de Lume, Voltaire

În articolul lui I. Țicu-Anin sunt amintite două lucrări care vorbesc despre râul Cerbyris. Una este Getica lui Vasile Pârvan. Cealaltă, nedenumită, a lui Constantin Brătescu. Deși fragile, ce-i în mână nu-i minciună: sunt două puncte de plecare. Fără mari spreanțe am scris și câtorva muzee, în ideea în care poate ar avea simultan câteva ponturi și bunăvoința de-a le comunica (inclusiv câtorva din Bulgaria, cu speranța c-or fi la fel de săritori ca la turism):

Macedonia, Tracia, Iliria, Panonia, Dacia si Moesia – 1849, Londra, publicata de Francis & John Rivington

Macedonia, Tracia, Iliria, Panonia, Dacia si Moesia – 1849, Londra, publicata de Francis & John Rivington

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța – încă nu au răspuns, probabil sunt ocupați să facă din Histria un loc ce nu seamănă cu haznaua lui Satan;
Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia – încă nu au răspuns;
Muzeul Geologic Național – încă nu au răspuns;
Muzeul de Istorie din Sofia – încă nu au răspuns;
Institutul Geologic din Sofia – încă nu au răspuns.

Dincolo de atitudinea entelectualilor de-a nu interacționa prea de-aproape cu plebea ce le finanțează lucrările pe care le publică ei între ei, cu limbaj mai încâlcit ca la meteo, ca un soi de rap battles între tocilari ratați, există șanse foarte mari să fi luat interpelările mele drept un soi de glumă elaborată din simplul motiv că plebea nici nu prea trece pe la muzee, dară-mi-te să mai pună și-ntrebări din pură curiozitate.

Citește mai departe

Copiii Godeanului (IV) – Gămanul

Muzica
Nicolae Kirculescu – Moment Muzical

Așa cum puii de pisică se nasc orbi, m-am trezit și eu cu lumina ochilor zădărnicită de-o ceață deasă, lăptoasă, pe care-un vânt răpciugos ce se-mpleticea pe valea noastră abia reușea s-o urnească din loc. În caz că vă-ntrebați, nu m-am trezit sub cruce cu alți doi tâlhari, precum Alphonse van Worden (e la fel de adevărat, nici n-am petrecut noaptea cu doi superbi sucubi mauri).

Platforma Borăscu

Platforma Borăscu

Dat fiind aceată stare de fapt, plus somnul adânc și trezirea ce urma un sinuos pasaj de buimăceală, eram destul de-nclinat a luat de bun ce-mi spunea telefonul, anume că-s bine-mersi-n Serbia: printr-o ciudată orânduire, la 66 kilometri de granița cu sârbii, semnalul lor era mai puternic decât al nostru.

Citește mai departe

Cerbyris

Nu de puține ori o vorbă-n vânt a pus în mișcare resorturi greu de-nchipuit. Astfel, stând de vorbă cu Ică pe diverse subiecte, mi-a trântit într-o doară o vorbă despre niște chei uriașe prin Sudul Dobrogei, pe care le văzuse cândva de sus, pe fugă, sumar, în dreptul satului Coroana, la granița cu Bulgaria.

Cerbyris lângă Cotu-Văii

Cerbyris lângă Cotu-Văii

Chei uriașe. Dobrogea. Prima reacție, cu toate că Ică nu-i genul care umblă cu vorbe de clacă, a fost mai degrabă una de neîncredere, mi se părea mai degrabă o himeră, precum lacul subcarpatic fantastic al lui Radu Tudoran umplut cu apă de mare ajunsă acolo prin niște galerii săpate pentru-a scoate petrolul. Am pus atunci cartea jos și mi-am imaginat ore-ntregi cum s-ar putea întâmpla așa ceva.

Citește mai departe

Copiii Godeanului (III) – Consommé

Muzica
Zoe Keating – The Path

Era August și soarele nu mai avea atâta înrâurire asupra compoziției zilei, dar tot deținea o majoritate confortabilă. Mașina-nghițea nesătulă kilometri pe autostrada pustie și abia pe la Pitești mijise o lumină slabă ce abia prididea să destrame întunericul. Ursu îndruga ceva spiritual în dreapta mea, nu prea puteam să-l urmăresc căci savuram pe deplin drumul liber. Aproape că mi-a părut rău să fac pauză la Horezu, însă trebuia făcut și plinul.

Culmea Godeanului lângă vârful Paltina

Culmea Godeanului lângă vârful Paltina

După blitz-tura din Godeanu de numai cu o lună înainte găsisem amândoi patru zile libere să explorăm muntele mai pe îndelete, de data aceasta dinspre valea Jiului de Vest, dacă nu din alt motiv măcar pentru a evita să-mi mai chinui Nărăvașa pe drumul acela unde dracul însuși a rupt a rupt trei perechi de încălțări până să-l străbată și tot și-a rupt piciorul drept de și-acum șchioapătă.

Citește mai departe

Copiii Godeanului (II) – Bătături

Prima sorbitură de nes în frigul dimineții îmi procură o ușurare uluitoare. În genere, indiferent dacă-s pe munte au ba, însă cu atât mai mult pe munte. În ordinara cană de aluminiu plină cu licoare neagră este răsplata dezlipirii din sacul de dormit, a scoaterii nasului prin fermoarul pe sfert deschis și-a restului corpului din cort, târându-te ca un șarpe, fără grația lui.

Pe vf Godeanu

Pe vf Godeanu

Ca o paranteză, este o eroare să ieși din prima, fără pic de discernământ, pentru plămâni e ca și cum ai schimba tutunul, ca să zic așa. Mutarea, așadar, trebuie făcută cu cap, și-n definitiv ce atâta grabă, nu stai tot restul zilei pe-afară? Mă rog, divaghez. Din nou.

Citește mai departe

Copiii Godeanului (I) – Camera 1800

Noi suntem un mozaic: împrăștiate prin lume, sunt părți din noi. Eu doar le strâng pe ale mele și din fiecare explorare vin cu o părticică în plus. Dar mai e ceva, unele părți, ei bine, ele se și creează ad-hoc. Șpilul e să știi unde să te duci. Uneori, umbli creanga și dai cu capul precum Super-Mario-n cărămizi și ori iese un bănuț, ori o super-ciupercă. Alteori, te trage ața și, ca și cum n-ai fi stăpânul casei tale, te duci fără să cârtești.

Camera 1800

Camera 1800

Așa fu cu Godeanul (și, evident, cu multe altele), un soi de pont sufletesc. A spus cineva: Dobrogea, tata, Dobrogea! Eu, uitându-mă pe hartă, m-am oprit brusc și-am zis, fără să-l contrazic, ci doar completând: Godeanul, teteo, Godeanul! În dimensiunea multiplă a existenței nu poti găsi un munte mai apropiat de latura umană, cel puțin nu pe la noi, cel puțin nu pentru mine.

Citește mai departe

Fake News

Făceam ordine prin pozele de prin telefon, adică grupam în albume ceea ce era negrupat și dădui peste un set lăsat acolo de izbeliște, oarecum pe nedrept căzut sub vălul uitării și doar pentru motivul de-a fi fost dezamăgit că n-am putut vizita cheile Chediului și Moroianu. Văzusem câteva jurnale de tură și-am zis hai să dăm o raită, mai ales că, detaliu important, era la mare depărtare de casă și, lucru știut și dovedit științific, dunga albă pe asfalt negru face bine la operație.

Pe Dealul cu Drum

Pe Dealul cu Drum

Până la urmă, pe nevastă-mea n-am reușit s-o combin: după ce s-a dat drumul la mobilitatea populației (ulterior desigur că a stârnit îngrijorare între savanții de renume internațional), nu a mai fost așa interesată să iasă. Mă rog, n-a apucat să-și ducă la capăt pledoaria, că eu mă și dădeam jos lângă centrul te informare turistică din Greci: un mausoleu impresionant, construit, după cum se-nfățișa situația pe-atunci, cu scopul de-a rămâne-nchis.

Citește mai departe