București și pe lângă

Col de Baragan

Privind din Pasul Solacolu (3124m), se vede cum improbabilul canion al Mostiștei își taie cu violență proletară drum spre Sud, spre Dunăre, în timp ce malul său Stâng, Cracul Mizilului, se lasă lin, apoi brusc, ca la 25 kilometri înainte de, ei bine, Mizil. Este deja Aprilie, zăpezile inoportune și-au făcut de lucru prin alte părți, deci văile Munților Bărăganului sunt iar numai bune de explorat.

Lacul Dridu

Lacul Dridu

De data aceasta, pornirăm din Fundulea, punctul de intrare-ntr-unul din miraculoasele tuneluri de cale ferată, lung de nu mai puțin de cinci kilometri prin stânca năprasnică a cracului amintit. Gâfâind, o rama reșapată ne deșertă-n gară, nu fără un scurt oftat mecanic (traseele montane nu-i priesc, așa facilitate cum sunt ele de inginerești opere de artă), sub lătratul dezaprobator al câinilor gării răsăriți precum în multe alte locuri din vidul de putere lăsat de retragerea poliției TF pe poziții dinainte stabilite.

Citește mai departe →

Spre Sărulești-Gară peste Munții Bărăganului

Am citit demult în lucrarea unui reputat om de știință, acoperit de glorie și de cei laurii celor mai rarefiate culmi academice, despre relieful extrem de interesant din zona Bărăganului: niște munți cu altitudini impresionante, întinzându-se între Estul Bucureștiului (aliniamentul Buzău-Oltenița), la Vest și Dunăre, la Est.

Balta Solacolu, de-aici începe urcarea spre pasul omonim

Balta Solacolu, de-aici începe urcarea spre pasul omonim

Prof. Dr. Supra-Dr. Acad. Triplu Honoris Clauza Aristian Marghiolea-Căzăceanu, în lucrarea sa de căpătâi – Bărăganul Bine Temperat – expune structura complexă a acestor munți de-facto necunoscuți în afara lumii bune (academice, adică) și, pe baza lucrării domniei sale am putut schița un traseu care să umple una din frumoasele zile pe care sfârșitul de Februarie ni le-a prezentat pe-o tipsie aurită cu raze de soare de Mai.

Citește mai departe →

Cel mai spectaculos traseu de MTB cross-country

Istoria bicicletei prin București este una la fel de zgâlțâită precum oricine trece cu orice peste șinele sale de tramvai, a căror prezență constituie unul din farmecele-i de căpătâi. Mulți s-au ridicat în fruntea noroadelor făcând mișcări de protest, marșuri, șezători și cum s-au ridicat ei s-au și dizolvat odată ce și-au văzut sacii-ncărcați în remorca intereselor personale.

Pe circuit

Pe circuit

Acum lucrurile se află cumva sub imperiul constrângerilor verzi, se fac legi, se fac planuri, se-ncurajează mersul pe jos, pe bicicletă, pe tricicletă, trasul pe cur, se plimbă detractorii prin ulița verde, dar se omite lucrul cel mai important dintre toate: Bucureștiul este, totuși, cel mai frumos traseu de MTB cross-country pe care-l poți găsi pe la noi. Cel mai frumos, cel mai tehnic și cel mai solicitant. O oră alertă de pedalat prin București, fiind complet prezent și treaz, e ca și cum te-ai da jos de pe Lotru pe Voineșița.

Citește mai departe →

La Ploiești cu Fratele Pedalarie

În timp ce pe autostradă se turna un nou episod din Azi am condus & Furious, am zis să profit de vremea caldă ce se insinuase la-nceput de Februarie și să fac una din turele de încălzire, cum s-ar zice. Deși… poate e cam nedrept să fie numite așa: desigur, câmpia, mai ales în arealul Bucureștilor, nu are spectaculozitatea abrupturilor montane, însă pe fiecare latură cardinală găsești câte ceva de plăcut, cu condiția să fii mai atent.

Prahova la Malamuc

Prahova la Malamuc

Dintre toate, de departe variantele cele mai frecventate sunt cele care ies prin Nordul Capitalei, din motive eminamente logistice (pentru că, toate fiind egale, departajarea se face aici): ieșire decentă din București, mai ales pe Șoseaua Andronache, două orașe cu legături feroviare bune aflate-n limita distanței de 100 km (Ploiești, Mizil) și suficient de multe drumuri pentru a varia traseele.

În general aleg Ploieștiul pentru că am mai mult timp în care mă pot încadra și, pentru Ploiești, sunt multiple variante: poți face trasee de până în 80 km și un pic peste 100 km, depinde cum te încadrezi de la Grădiștea: dacă vrei mai scurt, o iei pe lângă Căldărușani, dacă vrei mai lung, o iei prin Fierbinți, descriind o buclă destul de mare.

Citește mai departe →

Cu toamna la Comana

În ultima Sâmbătă din luna Septembrie 2013 am plecat împreună cu Bogdan prin Sudul Bucureștiului într-o tură în parte de alergare, în parte de leneveală și de căscat ochii. Atracția principală a fost Parcul Natural Comana, pe care nu îl mai vizitasem deloc din 2011.

Am plecat din București la ora 13:00 și ne-am fâstâcit un pic până am găsit ieșirea pe Șoseaua Berceni. Traficul până în comuna cu același nume a fost haotic și foarte aglomerat, așa că am mers fără oprire – oricum nu a fost nimic de remarcat până acolo.

Cover

Citește mai departe →

Cernica, soare, nori și o amiază de duminică

Cu greu mai găsești în sudul României zone cu păduri întinse. Cam toate au fost rase de pe fața pământului, dar, ca prin minune, au scăpat și pe lângă București câteva mai însemnate. Una dintre ele este pădurea Cernica, situată între DN3 și valea râului Colentina.

Aici îmi aduc aminte că am făcut prima ieșire cu bița prin pădure – în 2010 – la un eveniment organizat de Bikexpert – Cube Days. Am parcurs 40 de kilometri atunci și nu mi-a venit să cred că atât de aproape de București poți să găsești un asemenea paradis.

Potecă prin pădurea Cernica

Potecă prin pădurea Cernica

Citește mai departe →

Recunoașterea canalului Dunăre – București

Scopul acestui canal a fost de a permite transportul naval între București și Marea Neagră, pe Dunăre. Deși început în timpul fostului regim, ideea unei astfel de investiții este mult mai veche. Astfel, au existat proiecte de-a lungul timpului întocmite de ing. Nicolae Cucu (1880) și de ing. Dorin Pavel (1929), însă niciunul din acestea nu s-a materializat.

Proiectul actual, cel mai dificil din punct de vedere tehnic, dar și cel mai costisitor, a fost întocmit între 1982-1986 de către Institutul de Proiectari, Transporturi Auto, Navale si Aeriene (IPTANA), configurația fiind aleasă în mod expres de către Nicolae Ceaușescu. Tot în 1986 a început lucrul la Mihăilești, singurul nod hidrotehnic finalizat în proporție de 100%.

Ecluza de la Copăceni

Ecluza de la Copăceni

Planul a presupus dezvoltarea unei căi navigabile principale pe râul Argeș, din care se desprindea la Budești, pe Dâmbovița, o ramificație destinată navelor de tonaj mic. Diferența dintre Dunăre și București fiind de aproximativ 50 de metri, au fost proiectate și o serie de ecluze care să permită accesul navelor pe canal, prevăzute și cu microhidrocentrale capabile să producă în medie 5MW.

Odată venită revoluția din 1989 șantierul a fost abandonat, iar în 1994 a fost trecut oficial în conservare, lucrările aflându-se undeva la 60%.

Citește mai departe →