Proiectele Mele

Kontesh, biroul – Notițe de lucru (I)

Lasă un comentariu

Oamenii au avut – de când există oameni pe Pământ – o relație cu totul și cu totul deosebită cu timpul. Faptul că suntem eterni și totuși strâns limitați de constrângeri ostile cred că șade-n miezul istoriei noastre temporale mai degrabă zbuciumate.

Îmbrăcând diverse haine, paradoxul scoate capul iar și iar în registre culte, științifice, dar și populare, din care putem aminti frumoasa sinteză mai degrabă poetică din basmele noastre – Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte (dați-i încă o șansă cu mintea destupată, apoi aprindeți o lumânare pentru Ispirescu).

Potriveala cea din urmă

Potriveala cea din urmă

Religia sugerează că singura scăpare este credința. Precum lt. Valeris, veți întreba: Faith?

Spock: History is replete with turning points, Lieutenant. You must have faith.
Valeris: Faith?
Spock: That the universe will unfold as it should.
Valeris: But is that logical? Surely we must…
Spock: Logic, logic and logic. Logic is the beginning of wisdom, Valeris, not the end.

Într-adevăr, nu este logic. Dar este necesar. Fără un dram de credință că lucrurile se vor așeza, timpul nu mai are răbdare cu nimeni, iar viitorul, fiul acela de împărat mereu chemat să-și împlinească menirea, rămâne suspendat între intenție și catastrofă.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (IV) – Dulapul de sus

Lasă un comentariu

Într-un fel, corpul de sus reia temele și ideile servantei: împărțirea proporțională, profilele de tranziție, spatele din lemn masiv, îmbinările principale: cozi de rândunică sus, caneluri și falțuri jos, precum și un separator median. Împărțirea propriu-zisă, panoul din spate și alte câteva mici aspecte au, totuși, particularitățile lor și ar putea chiar prezenta interes.

Săniuța fuge

Săniuța fuge

Înălțimea consistentă de 1000 mm (efectiv 805 mm, 195 mm reținuți pentru intermezzo) este de natură a stârni tot felul de fantezii privitoare la împărțirea spațiului interior generos, dar m-am mulțumit cu câte două polițe simple de fiecare parte. A brodi o diviziune atât funcțională cât și estetică este mai dificil decât pare.

Citește mai departe →

Înlocuirea blocului de butoane pentru geamuri de pe partea șoferului la Skoda Octavia 3 FL

Cu tot blocajul din vamă al încălzirii globale, reținută multă vreme la Naidăș, întârziind semnificativ sosirea Cupolei de Foc (sau expresia autorizată în sezonul estival 2026 este Domul de Căldură?), încălzirea locală-n cadrul restrâns al Nărăvașei mele face bine-mersi, cum zic cei mai moțați dintre intelectualii țării – adică precupeții știrilor – ravagii.

După operațiune

După operațiune

După ce domnișoara ce-mi ocupase locul a fost delicată și m-a anunțat că pleacă, așa cum o rugasem, mă băgai repede s-o mut înapoi pe locul meu și am trântit c-o copită de de minotaur peste butoanele ce acționează geamurile electrice din față și din spate. Odată parcată, dorind să-nchid geamurile la loc, ambele butoane dădură-n gol.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (III) – Servanta sau festivalul bulelilor

Odată adus materialul într-o stare cât de cât negociabilă, a trebuit să-și înfrunte în sfârșit destinul nu de grămadă de scânduri cu panaș, ci de carcasă bine închegată. Primul lucru de stabilit a fost, așadar, modalitatea de îmbinare. Pentru partea de sus – îmbinare în coadă de rândunică aleasă în primul rând pentru capacitatea de aplicare a unei forțe uniforme de prindere, dar considerentul vizual nu e de lepădat.

Corpul de servantă

Corpul de servantă

Le-am tăiat cu mașina de frezat folosind șablonul Leigh D4R Pro; pe scurt, e un șablon bun, dar nu-și justifică marca Pro așa cum vine în pachetul standard din cauza faptului că nu conține niciun element ajutător de captare a rumegușului. Or, freza produce mult și cu energie cinetică mare, deci după fiecare piesă frezată consumi triplul timpului pentru curățenie.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (II) – Câteva cuvinte despre pregătirea materialului

Pentru carcasă (a dulapului și pentru biroul meu la care lucrez acum) am luat niște panouri de pin groase de 24mm. Ținute un timp îndelungat în condiții mai degrabă improprii – adică aglomerate și sprijinite de perete, unele dintre ele s-au curbat transversal. Așadar, primul hop de trecut a fost să le aduc la o formă prelucrabilă, nu atât perfect plană, cât să poți descrie o suprafață mediană plană, deci suportând oarecare ondulații.

Promit să mă îndrept

Promit să mă îndrept

Pentru început, le-am tăiat aproape de cotele finale, cu 40mm suplimentari pe lungime și 20mm pe lățime, fără pretenții de perpendicularitate sau paralelism, având în vedere că marginile nu erau neam drepte.

Având de-a face cu o lățime redusă (aproximativ 280mm fără panoul din spate – aplicat, iar nu-ncastrat – și fără fronturi), dintr-un panou brut puteam decupa aproape tot conturul carcasei, dar alegând ce era mai estetic ori mai sănătos, am consumat două. Resturile le-am debitat în bucăți mai mici și le-am lăsat de plăsilă. Că tot eram în cartier, am decupat și conturul pentru corpul de sus.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (I)

După Gavroche mi-am îndreptat atenția către ceea ce-mi doream încă de când am refăcut sufrageria, poate chiar mai mult decât biroul ce-i acum în lucru – un dulap clasic în două corpuri: o bază cu două uși oarbe – fără vitrină – și un rând de sertare și-unul vitrină cu o zonă intermediară ca tranziție vizuală și „mână curentă”.

Sărbătorind cu o mușcătură de coniac

Sărbătorind cu o mușcătură de coniac

O bună parte din gospodăriile vechi aveau așa ceva, în dimensiuni mai mari sau mai mici, mai baroc sau mai auster, dar egal de practice, frumoase fără să adere musai la proporții canonice, asigurând drept urmare un centru de greutate pentru camera-n cauză, fie vorba de bucătărie ori de sală.

Îmi imaginez că structurarea în două volume independente a avut imperative inclusiv logistice: în căruță-ncape mai bine decât un dulap masiv, trece mai ușor de uși, scări și nervi. Consecința naturală este că un set poate fi îmbunătățit schimbând doar baza sau doar partea de sus, în funcție de nevoie, iar piesa veche vândută sau folosită pentru altceva.

Citește mai departe →

Rafting pe uscat (III) – Un nou uscător de rufe

Au trecut deja trei ani. Sincer, vechiul uscător a ținut mult mai mult decât mă așteptam și nici măcar n-au fost sarcinile zilnice motivul retragerii sale din serviciul activ: nu, câteva sărituri bine țintite ale unui motan de șapte kilograme au reușit să spintece parțial îmbinarea din colțul din stânga sus, în dreptul uneia dintre balamale.

Noi idei... noi proiecte...

Noi idei… noi proiecte…

Cu puțin noroc, am reușit s-o repar cu adeziv și niște gheruțe ce-au imbrățișat planul de secționare, însă mi-era clar că trebuia altul nou. Cu această ocazie am trecut pe foaie câteva hibe ale vechiului proiecte și posibilitățile de îmbunătățire pentru acestea:

– împărțirea în două tronsoane nu acoperea suficiente situații: prea puține rufe pentru segmentul mare, prea multe pentru cel mic;
– mecanismul rabatabil, deși permite retragerea totală-n gabaritul blatului, nu permite deschiderea parțială;
– rezistența insuficientă la intemperiile patrupedice.

Citește mai departe →

Das Neger – O masă mobilă din resturi de pin

Muzica
Madrugada – Honey bee

Mi-am dorit dintoteauna să am și eu o masă mobilă de lucru așa cum vezi prin filmele americane ce zugrăvesc gospodăriile pricopsite din America de până-n secolul XX timpuriu, din aceea de te urmează toată viața (a dânsei sau a ta, funcție de care se duce prima) peste tot, îți pune totul la îndemână, îți îndeplinește orișice toană, nefiind necesar decât un cuvânt (și nici ăla-ntreg).

Das Neger

Das Neger

Din păcate, când eram mic ai mei n-au vrut să-mi cumpere că nu prea veam cine-știe-ce cheag. Am decis, deci, să-mi construiesc acum una pentru a-mi putea fi de ajutor în spațiul de lucru din resturile de pin rămase de la sistemul de stocare pentru debara. În definitiv, cu boieria se cade să mergi până la capăt, așa cum se cade cu orice lucru-n viață.

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (V) – Finisare, instalare, încărcare

Nu mi-am mai bătut capul să montez balamalele ușilor și să le atașez de probă, întrucât deja verificasem că fronturile au pozițiile corecte atât pe verticală cât și pe orizontală. Așadar, am trecut direct la finisaj, prima operațiune fiind matisarea cu chit acrilic a îmbinărilor dintre piesele ce formează spatele dulapului, precum și a celor din interior ascunse vederii.

Ziua ușilor deschise

Ziua ușilor deschise

După cum probabil am mai menționat, acest chit este flexibil și permite lemnului să lucreze, reducând simultan și absorbția de umiditate, lucru îndeosebi important pentru o piesă fixată cu spatele de un perete ce dă-nspre scara blocului, deci mai rece.

Citește mai departe →

Recondiționarea unei rindele de epocă Stanley Nr. 4

Cam în același timp cu rindelele domnului W.H. Garling am cumpărat de pe eBay, de la vânzători diferiți, și două rindele metalice Stanley de la (probabil) început de secol XX: o fălțuitoare Nr. 78 și o rindea de finisaj Nr. 4, ambele în ambalaj original cu tot cu hârtie inhibitoare de rugină și manual de utilizare, ambele în stare aproximativă, dar complete și recondiționabile.

Am reușit să le aduc pe-ambele-n stare de funcționare – în excelentă stare de funcționare, mă scuzați că mă laud cam deșănțat – însă acum voi discuta pe scurt doar despre pătrar, căci mi-a dat în mod deosebit de furcă:

– rindeaua a fost cel mai probabil folosită ca degroșantă, adică pentru înlăturarea rapidă ale unor mari cantități de lemn, deoarece gura a fost ușor lărgită, stând drept dovadă o zonă depresionară-n jurul ei pe o distană de 2 până la 3 mm în fiecare direcție, precum și conturul rotunjit al tăișului lamei;
– alte două concavități ale tălpii rindelei, una spre spate, alta la mijloc, dar situația poate fi considerată fericită, căci o singură cocoașă e foarte greu de stabilizat;
– capacul nu călca drept pe lamă și nu prindea în mod deosebit de bine, întrucât spatele său nu era plat;
– deși fără pișcături de rugină, lama era într-o stare tristă și, colac peste pupăză, avea conturul curbat;
– călcâiul era doar minim debavurat, altminteri atât de grosolan încât la cea mai mică fărâmă de neatenție ar fi putut vătăma suprafața de lucru;
– patul lamei (broasca în traducere liberă din englezescul frog) ținea lama un pic înclinat în stânga și, în general, cu multe asperități.

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (IV) – Ușile, sertarul, retușuri, vanitate și o mică divagație

Pentru realizarea ușilor așa cum decisesem, compuse fiecare dintr-un cadru și un panou încastrat în acel cadru, am folosit setul de capete de frezare de aici. În general compoziția aceasta este utilă deoarece panoul flotează parțial sau total înăuntrul canelurilor decupate de jur împrejur pe cantul interior al cadrului.

Un fleac

Un fleac

Astfel, se poate mișca liber pe măsură ce umiditatea relativă a mediului variază de-a lungul anului. În cazul meu, însă, dimensiunile fiind relativ reduse, considerentul a fost mai degrabă estetic, dar de ce să nu împușc două păsări cu o simplă pietricică?!

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (III) – Spatele, pălăria și mici surprize

Nu aveam o idee foarte bine conturată vis-à-vis de spate, după cum n-aveam una pentru uși, mai cu seamă că aerisierea era chiar mai importantă aici și ar fi fost de preferat ca măcar unul din cele două aspecte constructive să permită aerisierea, dacă nu chiar amândouă.

Am mai slăbit între timp

Am mai slăbit între timp

Cum ar fi rezultat prea multe uși pentru a da bine cu grilele clasice de aerisire, cum oricum acele uși ar fi urmat să fie suficient de mici cât să fie spulberate complet din orice fel de proporție vizuală de s-ar fi adăugat acele grile, ei bine, am renunțat complet la idee și-am decis să permit circulați aerului printr-un luft mai mare pe centru, să zicem aproximativ , unde se-ntâlnesc ușile opuse de pe fiecare nivel.

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (II) – Structura de bază

Cu toate cele stabilite anterior, să vedem structura de bază, adică nu doar carcasa, ci și secționarea volumelor principale, după cum limpede se va vedea mai jos, deci n-am s-o predescriu mai mult de-atât. Pentru pantofar comandasem niște panouri de pin de 18 mm grosime cu dimensiunea nominală de 2400 x 300 mm, iar faptic cu o toleranță de 2 mm pe dimensiune.

Teste de asamblare

Teste de asamblare

Suficient de satisfăcător aș zice și, cum îndemânarea mea de pe-atunci nu se ridica nici măcar la nivelul de-acum (adică nu știam să folosesc o rindea de mână și nici n-aveam), pregătirea materialului s-a limitat la reducerea lor la cea mai mică lățime comună, întrucât pe lungime oricum a fost nevoie să le scurtez de cap. M-a ajuta foarte mult și faptul că una din laturi a fost aproape perfect dreaptă – e vorba de cantul venit cu muchii teșite din fabrică.

Citește mai departe →

Rindelele domnului W.H. Garling

Probabil de-o plăcere însutit mai intensă decât vânarea exemplarelor vestimentare deosebite ascunse-n maldărele de boarfe din magazinele de țoale second-hand îmi este procurată de achiziția sculelor vechi de pe eBay. Unele mai sunt bune doar de bibelou (și nu-i puțin lucru), însă altele, în ciuda vârstei înaintate, se află la doar o găleată de jar de noi și uimitoare aventuri.

Sedința foto de final

Sedința foto de final

Cum îmi este greu să aleg vreuna favorită dintre atâtea bijuterii, am să vorbesc, sub impulsul imperios al autoexprimării, de toate pe rând, începând de fapt cu un set: două rindele de canelat confecționate din fag (lemnul, nu altceva), una de 3/8 inci, alta de 1/2 inci. Au fost achiziționate de la un comerciant din Statele Unite și se prezintă într-o stare excelentă, adică:

– fără crăpături în lemnul corpului,
– penele de fixare intacte,
– cu toate accesoriile (lamă, crestator, limitator profunzime cu tot mecanismul de acționare) și
– fără rugină în imediata vecinătate a tăișului lamei.

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (I)

Vechiul pantofar achiziționat de la celebra companie producătoare de imitație de mobilă avea din proiectare – uși cu deschidere batantă servind simultan drept poliță dublă pentru încălțăminte – câteva mari neajunsuri:

– în primul rând, încălțămintea mai înaltă (ghete, dar nu numai) era înghesuită și pe nivelul inferior al ușii (consecință directă a adâncimii reduse ce-i dau avantajul unui volum compact);
– în al doilea rând, încălțările nu prea stau niciodată drepte, mai cu seamă când sunt purtătoare de șanuri;
– în al treilea rând, ajunsesem să nu-l mai suport – un atribut inerent al minimalismului suedez, un alt nume pentru azi n-am chef să desenez; pare interesant la început doar pentru-a ajunge să dai cu el de-azvârlita pe prima fereastră dacă nu din alt motiv, măcar din cauză că șuieră – nu, urlă! – a sărăcie.

În ciuda numelui, ay, every inch a king!

În ciuda numelui, ay, every inch a king!

Pentru oricine prețuiește corespunzător încălțămintea primele două sunt o mare problemă și cu siguranță a fost și cazul meu: având în vedere că-n copilările orice pereche nouă de-ncălțări – mai cu seamă de pantofi, mai cu seamă de piele – se constituia drept o veritabilă sărbătoare, am socotit că-i cazul să șadă într-un dulap pe măsură, spațios și prețios.

Citește mai departe →