Proiectele Mele

S-a găsit mașină de redenumit semiautomată

După metodologia descrisă aici, am redenumit de mână câteva clase cu diverse grade ale interconectării cu restul modulului și am notat o serie de pași, particularități și dificultăți. Firește, prima și prima dată trebuie modificat fișierul principal ce conține clasa (ori interfața, ori alt artefact).

Bréviaire de Renaud de Bar, Bibliothèque d’Étude de Verdun

Bréviaire de Renaud de Bar, Bibliothèque d’Étude de Verdun

Trecând peste trivialul cât de greu poate să fie? s-ar putea descrie, în mare, următoarele etape:

– alegerea unui artefact de redenumit;
– definirea namespace-ului;
– mutarea verificării, folosind constanta ABP01_LOADED, că fișierul nu este apelat direct din browser;
– mutarea dependințelor declarate cu use în cadrul namespace-ului;
– redenumirea clasei;
– declararea dependintelor suplimentare necesare ca urmare a integrării într-un namespace;
– dacă nu este modificat comportamentul, activarea strict_typesși declararea tipului explicit pentru câmpuri și parametri (opțional, nu apare ca o consecință inevitabilă a restructurării);
– totul cu păstrarea antetului de licențiere în același loc.

Citește mai departe →

Kontesh, biroul – Notițe de lucru (II)

După cum spuneam, segmentul central a fost una dintre necunoscute, însă una ce s-a cerut rezolvată destul de repede, odată cu finalizarea carcaselor celor două corpuri. Am trecut prin tot felul de variante, dar m-am oprit la una simplă: un cadru cu riflaj. Mă rog, vorba vine simplă…

Scopul lui nu este și nu a fost unul de rezistență, mai degrabă de a masca peretele și de a produce o minimă continuitate vizuală. Ca bonus, este și element de aliniere între corpuri și un punct suplimentar de reazem pentru blat exact în zona unde se află îmbinarea jumătăților sale. Așadar, trebuia să fie totuși ferm, cu prinderi pe măsură.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (VI) – Fronturile

Compoziția fronturilor a fost de un așa nivel de dificultate încât poate fi descrisă doar prin cuvintele lui Jecmănoiu: Dar seara, când te-ntorci acasă cu lemnele, să ai grijă să-mi aduci înapoi și pâinea întreagă și burdușica de brânză ne-ncepută. Iată de ce:

– în primul rând, era necesară o parte fixă între fiecare pereche de uși, astfel încât ușile-n sine să nu țină toată povara portantă, chestiune importantă mai ales pentru cele de sus cu vitrină;
– apoi, intermezzo-ul liber dintre corpuri avea nevoie de o mască de natură să le unească într-un singur tablou vizual;
– de preferat ca sertarele să fie acționabile altfel decât cu ajutorul butonilor;
– ușile de sus nu trebuie să introducă orizontale suplimentare față de cele deja desenate de polițe și aveau mare nevoie de un adjuvant structural;
– ușile de jos, oarbe fiind, nu aveau voie să fure prea multă atenție, pericol introdus de panourile în relief din centru.

Tăieturi pentru ramele fețelor sertarelor

Tăieturi pentru ramele fețelor sertarelor

Separatorii dintre uși

Cum părțile fixe de separare sunt, ei bine, inamovibile, au fost primele la rând. În ton cu combinația stejar-sapeli în plan pentru ușile de jos, am ales din două panouri de stejar ce-a fost mai bun din ce rămăsese după ce ușile și-au tras partea lor; în treacăt fie spus, nu foarte bun nici așa. E drept, nici foarte rău.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (V) – Sertarele

Cu ambele carcase puse la punct, au urmat sertarele la rând, ultimul hop înainte de fronturi. Am prins la un moment dat niște oarbe de strunjit castroane din lemn de jarrah și mi s-a parut că ar fi perfecte ca lateralele sertarelor, combinate cu restul de stejar al cutiei, respectiv cu sapeliul și stejarul fronturilor. Am luat trei și s-a dovedit inspirat, întrucât mi-au ajuns chiar și pentru birou. Din păcate, acum nu mai găsesc, cel puțin nu cantități mici.

Pauză

Pauză

Oarbele acestea sunt blocuri brute ce pot fi asemuite în chip optimist c-un paralelipiped. De facto, au forme neregulate, doar un pic mai cizelate decât cheresteaua netivită. La o lungime nominală de 350mm, erau îndestulătoare ca lungime, lățimea lor înscria de două ori lățimea cutiei plus suficient de prisos cât să acopere pierderile tehnologice, iar grosimea de aproximativ cinci ori cea de 18mm dorită.

Citește mai departe →

Kontesh, biroul – Notițe de lucru (I)

Oamenii au avut – de când există oameni pe Pământ – o relație cu totul și cu totul deosebită cu timpul. Faptul că suntem eterni și totuși strâns limitați de constrângeri ostile cred că șade-n miezul istoriei noastre temporale mai degrabă zbuciumate.

Îmbrăcând diverse haine, paradoxul scoate capul iar și iar în registre culte, științifice, dar și populare, din care putem aminti frumoasa sinteză mai degrabă poetică din basmele noastre – Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte (dați-i încă o șansă cu mintea destupată, apoi aprindeți o lumânare pentru Ispirescu).

Potriveala cea din urmă

Potriveala cea din urmă

Religia sugerează că singura scăpare este credința. Precum lt. Valeris, veți întreba: Faith?

Spock: History is replete with turning points, Lieutenant. You must have faith.
Valeris: Faith?
Spock: That the universe will unfold as it should.
Valeris: But is that logical? Surely we must…
Spock: Logic, logic and logic. Logic is the beginning of wisdom, Valeris, not the end.

Într-adevăr, nu este logic. Dar este necesar. Fără un dram de credință că lucrurile se vor așeza, timpul nu mai are răbdare cu nimeni, iar viitorul, fiul acela de împărat mereu chemat să-și împlinească menirea, rămâne suspendat între intenție și catastrofă.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (IV) – Dulapul de sus

Într-un fel, corpul de sus reia temele și ideile servantei: împărțirea proporțională, profilele de tranziție, spatele din lemn masiv, îmbinările principale: cozi de rândunică sus, caneluri și falțuri jos, precum și un separator median. Împărțirea propriu-zisă, panoul din spate și alte câteva mici aspecte au, totuși, particularitățile lor și ar putea chiar prezenta interes.

Săniuța fuge

Săniuța fuge

Înălțimea consistentă de 1000 mm (efectiv 805 mm, 195 mm reținuți pentru intermezzo) este de natură a stârni tot felul de fantezii privitoare la împărțirea spațiului interior generos, dar m-am mulțumit cu câte două polițe simple de fiecare parte. A brodi o diviziune atât funcțională cât și estetică este mai dificil decât pare.

Citește mai departe →

Și cu sula-n dos, și cu sufletul în rai

Contrar titlului, nu vreau să vorbesc despre valori europene. Nu, e vorba că, tot lucrând cu țârâita la Wp Trip Summary, am început să schimb treptat inclusiv convenția folosită pentru denumirea și organizarea claselor: din stilul PEAR A_B_C în structura bazată pe namespace-uri A\B\C.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Cum a le schimba pe toate deodată este un efort prea mare și-n general fastidios, cum pentru o singură clasă vor coexista o vreme ambele modalități de invocare, trebuie ca procesul să nu impieteze asupra funcționării; deci să pot folosi și A_B_C, și A\B\C. Ca un exemplu concret: și Abp01_Env, și WpTripSummary\Env.

Citește mai departe →

Înlocuirea blocului de butoane pentru geamuri de pe partea șoferului la Skoda Octavia 3 FL

Cu tot blocajul din vamă al încălzirii globale, reținută multă vreme la Naidăș, întârziind semnificativ sosirea Cupolei de Foc (sau expresia autorizată în sezonul estival 2026 este Domul de Căldură?), încălzirea locală-n cadrul restrâns al Nărăvașei mele face bine-mersi, cum zic cei mai moțați dintre intelectualii țării – adică precupeții știrilor – ravagii.

După operațiune

După operațiune

După ce domnișoara ce-mi ocupase locul a fost delicată și m-a anunțat că pleacă, așa cum o rugasem, mă băgai repede s-o mut înapoi pe locul meu și am trântit c-o copită de de minotaur peste butoanele ce acționează geamurile electrice din față și din spate. Odată parcată, dorind să-nchid geamurile la loc, ambele butoane dădură-n gol.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (III) – Servanta sau festivalul bulelilor

Odată adus materialul într-o stare cât de cât negociabilă, a trebuit să-și înfrunte în sfârșit destinul nu de grămadă de scânduri cu panaș, ci de carcasă bine închegată. Primul lucru de stabilit a fost, așadar, modalitatea de îmbinare. Pentru partea de sus – îmbinare în coadă de rândunică aleasă în primul rând pentru capacitatea de aplicare a unei forțe uniforme de prindere, dar considerentul vizual nu e de lepădat.

Corpul de servantă

Corpul de servantă

Le-am tăiat cu mașina de frezat folosind șablonul Leigh D4R Pro; pe scurt, e un șablon bun, dar nu-și justifică marca Pro așa cum vine în pachetul standard din cauza faptului că nu conține niciun element ajutător de captare a rumegușului. Or, freza produce mult și cu energie cinetică mare, deci după fiecare piesă frezată consumi triplul timpului pentru curățenie.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (II) – Câteva cuvinte despre pregătirea materialului

Pentru carcasă (a dulapului și pentru biroul meu la care lucrez acum) am luat niște panouri de pin groase de 24mm. Ținute un timp îndelungat în condiții mai degrabă improprii – adică aglomerate și sprijinite de perete, unele dintre ele s-au curbat transversal. Așadar, primul hop de trecut a fost să le aduc la o formă prelucrabilă, nu atât perfect plană, cât să poți descrie o suprafață mediană plană, deci suportând oarecare ondulații.

Promit să mă îndrept

Promit să mă îndrept

Pentru început, le-am tăiat aproape de cotele finale, cu 40mm suplimentari pe lungime și 20mm pe lățime, fără pretenții de perpendicularitate sau paralelism, având în vedere că marginile nu erau neam drepte.

Având de-a face cu o lățime redusă (aproximativ 280mm fără panoul din spate – aplicat, iar nu-ncastrat – și fără fronturi), dintr-un panou brut puteam decupa aproape tot conturul carcasei, dar alegând ce era mai estetic ori mai sănătos, am consumat două. Resturile le-am debitat în bucăți mai mici și le-am lăsat de plăsilă. Că tot eram în cartier, am decupat și conturul pentru corpul de sus.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (I)

După Gavroche mi-am îndreptat atenția către ceea ce-mi doream încă de când am refăcut sufrageria, poate chiar mai mult decât biroul ce-i acum în lucru – un dulap clasic în două corpuri: o bază cu două uși oarbe – fără vitrină – și un rând de sertare și-unul vitrină cu o zonă intermediară ca tranziție vizuală și „mână curentă”.

Sărbătorind cu o mușcătură de coniac

Sărbătorind cu o mușcătură de coniac

O bună parte din gospodăriile vechi aveau așa ceva, în dimensiuni mai mari sau mai mici, mai baroc sau mai auster, dar egal de practice, frumoase fără să adere musai la proporții canonice, asigurând drept urmare un centru de greutate pentru camera-n cauză, fie vorba de bucătărie ori de sală.

Îmi imaginez că structurarea în două volume independente a avut imperative inclusiv logistice: în căruță-ncape mai bine decât un dulap masiv, trece mai ușor de uși, scări și nervi. Consecința naturală este că un set poate fi îmbunătățit schimbând doar baza sau doar partea de sus, în funcție de nevoie, iar piesa veche vândută sau folosită pentru altceva.

Citește mai departe →

Rafting pe uscat (III) – Un nou uscător de rufe

Au trecut deja trei ani. Sincer, vechiul uscător a ținut mult mai mult decât mă așteptam și nici măcar n-au fost sarcinile zilnice motivul retragerii sale din serviciul activ: nu, câteva sărituri bine țintite ale unui motan de șapte kilograme au reușit să spintece parțial îmbinarea din colțul din stânga sus, în dreptul uneia dintre balamale.

Noi idei... noi proiecte...

Noi idei… noi proiecte…

Cu puțin noroc, am reușit s-o repar cu adeziv și niște gheruțe ce-au imbrățișat planul de secționare, însă mi-era clar că trebuia altul nou. Cu această ocazie am trecut pe foaie câteva hibe ale vechiului proiecte și posibilitățile de îmbunătățire pentru acestea:

– împărțirea în două tronsoane nu acoperea suficiente situații: prea puține rufe pentru segmentul mare, prea multe pentru cel mic;
– mecanismul rabatabil, deși permite retragerea totală-n gabaritul blatului, nu permite deschiderea parțială;
– rezistența insuficientă la intemperiile patrupedice.

Citește mai departe →

Das Neger – O masă mobilă din resturi de pin

Muzica
Madrugada – Honey bee

Mi-am dorit dintoteauna să am și eu o masă mobilă de lucru așa cum vezi prin filmele americane ce zugrăvesc gospodăriile pricopsite din America de până-n secolul XX timpuriu, din aceea de te urmează toată viața (a dânsei sau a ta, funcție de care se duce prima) peste tot, îți pune totul la îndemână, îți îndeplinește orișice toană, nefiind necesar decât un cuvânt (și nici ăla-ntreg).

Das Neger

Das Neger

Din păcate, când eram mic ai mei n-au vrut să-mi cumpere că nu prea veam cine-știe-ce cheag. Am decis, deci, să-mi construiesc acum una pentru a-mi putea fi de ajutor în spațiul de lucru din resturile de pin rămase de la sistemul de stocare pentru debara. În definitiv, cu boieria se cade să mergi până la capăt, așa cum se cade cu orice lucru-n viață.

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (V) – Finisare, instalare, încărcare

Nu mi-am mai bătut capul să montez balamalele ușilor și să le atașez de probă, întrucât deja verificasem că fronturile au pozițiile corecte atât pe verticală cât și pe orizontală. Așadar, am trecut direct la finisaj, prima operațiune fiind matisarea cu chit acrilic a îmbinărilor dintre piesele ce formează spatele dulapului, precum și a celor din interior ascunse vederii.

Ziua ușilor deschise

Ziua ușilor deschise

După cum probabil am mai menționat, acest chit este flexibil și permite lemnului să lucreze, reducând simultan și absorbția de umiditate, lucru îndeosebi important pentru o piesă fixată cu spatele de un perete ce dă-nspre scara blocului, deci mai rece.

Citește mai departe →

Recondiționarea unei rindele de epocă Stanley Nr. 4

Cam în același timp cu rindelele domnului W.H. Garling am cumpărat de pe eBay, de la vânzători diferiți, și două rindele metalice Stanley de la (probabil) început de secol XX: o fălțuitoare Nr. 78 și o rindea de finisaj Nr. 4, ambele în ambalaj original cu tot cu hârtie inhibitoare de rugină și manual de utilizare, ambele în stare aproximativă, dar complete și recondiționabile.

Am reușit să le aduc pe-ambele-n stare de funcționare – în excelentă stare de funcționare, mă scuzați că mă laud cam deșănțat – însă acum voi discuta pe scurt doar despre pătrar, căci mi-a dat în mod deosebit de furcă:

– rindeaua a fost cel mai probabil folosită ca degroșantă, adică pentru înlăturarea rapidă ale unor mari cantități de lemn, deoarece gura a fost ușor lărgită, stând drept dovadă o zonă depresionară-n jurul ei pe o distană de 2 până la 3 mm în fiecare direcție, precum și conturul rotunjit al tăișului lamei;
– alte două concavități ale tălpii rindelei, una spre spate, alta la mijloc, dar situația poate fi considerată fericită, căci o singură cocoașă e foarte greu de stabilizat;
– capacul nu călca drept pe lamă și nu prindea în mod deosebit de bine, întrucât spatele său nu era plat;
– deși fără pișcături de rugină, lama era într-o stare tristă și, colac peste pupăză, avea conturul curbat;
– călcâiul era doar minim debavurat, altminteri atât de grosolan încât la cea mai mică fărâmă de neatenție ar fi putut vătăma suprafața de lucru;
– patul lamei (broasca în traducere liberă din englezescul frog) ținea lama un pic înclinat în stânga și, în general, cu multe asperități.

Citește mai departe →