Eu credeam că discuția pe marginea sărutului non-consensual al Albei ca Zăpada e o glumă, ca să-mi aflu acum că scena e pasibilă de cenzură. Cică nu e normal să inveți copiii așa ceva. Ce să zic? Prea e lungă zeama și prea curată la față. Dacă ai întreba copiii, cel mai probabil nu ți-ar spune că abia așteaptă să facă pe dihania cu două spinări cu vreo gagică, fără voia ei.
În mod bizar, asemenea inițiative, în esență niște abstrageri de amator formate pe turnuri de cuvinte fără noimă, au efectul contrar: prin desacralizarea și demitizarea relației dintre un bărbat și o femeie, se elimină orice opreliști și, unde se urmărește (cel puțin declarativ) o oarecare îmblânzire a instinctelor, se obține de fapt un regres spre un stadiu mai sălbatic al manifestării lor.