Motto
You think you’re better than I am. Where we came from if one didn’t want to die of poverty, one became a priest or a bandit. You chose your way I chose mine. Mine was harder!

Partea centrală a filmului este ocupată de un diptic foarte interesant: mănăstirea San Antonio, respectiv lagărul de prizonieri Batterville. Între ele și restul sunt presărate deltaic câteva scene aparent mai puțin semnificative, dar la fel de importante: de la nota informativă a soldatului fără picioare, la snopirea Mariei în bătaie și fortul ruinat vizitat de Sentenza.

Plecarea de la San Antonio

Cei doi ajung la mănăstire trecând mai întâi printr-o tabără a Confederaților, unde li se spune că pot foarte bine să se predea Unioniștilor dacă doresc îngrijire medicală. Tuco, orientându-se rapid, realizează că sunt pe lângă un lăcaș de cult numit San Antonio și se îndreaptă într-acolo.

Stabilimentul este decrepit, dar activ, ordonat și perfect funcțional în rolul său fragil de adăpostire ori vindecare, indiferent de facțiunea ajunsă în nevoie. Cu alte cuvinte, elementele „administrative” moderne ale psihicului nu mai pot fi de niciun ajutor, ce trebuie acum găsit în structuri nu atât neutre cât comune ori, mai bine zis ancestrale, universale, primordiale ori poate arhetipale.

Citește mai departe →

Motto
You see, in this world there’s two kinds of people, my friend: those with loaded guns … and those who dig.

Dacă vă spun că am perioade când văz Bunul, Răul și Urâtul zilnic (uneori de mai multe ori pe zi) s-ar putea să vă pară greu de crezut (asta dacă nu cumva sunteți printre colegii mei de cameră din studenție, caz în care dați din cap pe jumătate-nțelegători, pe jumătate cu zâmbetul amar al celui pățit).

Și totuși, rareori ceva își dezvăluie din prima nestemata acoperită gingaș cu realizări din cele mai alese precum acest film: scenă după scenă de-o rară valoare artistică pot face scăpat din orizontul mental un eventual mesaj latent al întregii construcții, deși-n mod cert lasă-n urmă ori atașament, ori ură, ambele deopotrivă de inexplicabil de intense.

Aici se găsește aurul

Care-o fi acel mesaj, nu pot decât să ghicesc. Personal, nici Sergio Leone nu cred ca era în mod deosebit de conștient de el, cred că a fost mai degrabă purtat și folosit așa cum au fost mulți alți artiști de-a lungul timpului, animați fiind de-o sensibilitate fără seamăn la spiritul epocii lor.

În schimb, sunt rezonabil de sigur că filmul n-are sens (ori măcar e un efort pe jumătate irosit) dacă este privit strict ca o expresie metaforică și vag romanțată a lumii exterior-obiective. Toate cele ilustrate sunt indubitabil probleme valide ale societății, atâta doar că poziția lui ca regizor e aceeași cu poziția altor artiști veritabili de-a lungul timpului: mișcându-se cel mai eficient în afara drumului mare ca niște inadaptați cronici par excellence, au darul și posibilitatea de-a vedea ce lipsește lumii – adică societății – fără ca aceasta s-o știe încă.

Citește mai departe →