Motto
Banana-i aliment foarte consistent / D-aia toată lumea îl mănâncă permanentBanana nu îngrașa banana nu slăbește / Banana africană-n gură se topește
– Imnul Uniunii Europene
Anul trecut de Crăciun ajunsesem să cântăresc binișor peste 85 de kile jumate. Nu știu exact cum funcționează treaba asta de pozitivitate corporală, însă la mine n-a ținut, chit că așa vizual nu m-ai fi dat de huidumă: constatând că gâfâi și când mă sui în mașină, niciun fel de atare autoamăgire n-a mai putut acoperi că prea mult e de fapt prea mult.
Probabil în curând și la intrarea pe Interneți
Acum, după zece luni și 8 kilograme mai puțin – mai am până la ținta de sub 75 kilograme, unde, istoric vorbind, m-am simțit cel mai bine – mă mișc precum un soi de fulg sau ceva. Nici măcar n-a fost nevoie de prea multă muncă, am mers pe minimul necesar, totuși sunt ferm invidios pe cei ce-și văd filoxera pozitivității-n continuă expansiune, deopotrivă cu dimensiunile anatomice, până-n când, în sfârșit, ajung să aibă propriul câmp gravitațional, văzându-și astfel împlinit visul de-a orbita toți și totul în jurul lor.
–
În timp ce Ilie Iobăgie scoate din blugi banană după banană pentru gurile înfometate de taxe și democrație din soiul bun pro-european, în timp ce naționalizează pensiile private ca nu cumva să vină extremiștii să naționalizeze întreprinderi particulare, Leana Ursului ne umple și dânsa de știr, troscot, volbură și pălămidă; adică de valori europene și euro-atlantice.
Bănuiesc că acest Chat Control izvorăște dintr-o nevoie stringentă a europenilor de-a-și trata anxietatea față de libertate prin cenzură preventivă, creând o lume unde algoritmul îți citește mesajele ca să se asigure că ești în siguranță, în primul rând de tine însuți. De fapt nu este chiar o cenzură, cum ar putea să pară la prima vedere, căci omul european armonios dezvoltat vorbește în orice condiții, chiar și cu apă-n gură, dar doar ce trebuie.
Într-un fel, Europa este pe cale să redescopere confesiunea în fața unui Duhovnic Automat ce ulterior se va sfătui cu autoritățile competente vis-a-vis de cum să procedeze întru extirparea ereziilor, în cazul puțin probabil (și teribil de nefericit) că acestea totuși vor miji capul în căsuța de text.
Diavolul încă există și se numește Dezinformare sau Putin, tot dracul ăla e. Păcatul există și el și se cheamă Conținut Dăunător. Erezia încă dăinuie doar că ia chipul Întrebării Neautorizate. Așadar, de ce Inchiziția nu și-ar continua existența, ca un ultim obstacol între noi și conștiințele noastre? Doar n-am vrea să trăim nesupravegheați și, Doamne Ferește, să spunem ceva nepotrivit la masă…
Iar dacă la așa inițiativă Tomas de Torquemada, marele inchizitor spaniol, n-ar păli de rușine simțindu-se un simplu amator (și încercând o ușoară invidie fiindcă a trăit într-o epocă mult mai puțin favorabilă Inchiziției decât această bizară perioadă de secol XXI, măcar și pentru capacitatea crescută de-a-nțelege greșit foarte rapid aproape tot), cu siguranță ideea României ar lămuri problema.
Este vorba nici mai mult, nici mai puțin de programul național Internet Doar cu Buletinul, probabil urmând succesul incontestabil al inițiativei Credit Doar cu Buletinul. Ce înseamnă sau nu înseamnă Conținut Dăunător este o chestiune ce ține probabil de interpretarea celui ce aplică legea, respectând pe deplin principiului legal: Quod licet Iovi, non licet bovi. Astfel, fraze precum Vine frigul și pământul e destul de înghețat și tare venite dinspre Lumea Bună® n-ar constitui nici ură-vorbă, nici Conținut Dăunător.
Mai interesant e că oricât de aberant ar fi ceva debitat de Laboratoarele de Comunism ale Statului, există tot timpul un gorobete mai mult decât bucuros a sări primul la supt tocul. Au fost și-n pandemie, sunt și-acum.
De la Cereți-mi vă rog certificatul la Dreptul la Social Media nu este garantat prin Constituție. Vrei să joci, urmează regulile. Vă zic, dacă mâine le-ar zice vreun guvern să vâre capul în latrină e suficient să pună steluțe pe decizie și gata supunerea:
–
Înțeleg că de curând Sistemul a împărțit limbi noi și fericiții posesori ai noilor accesorii bucale au ieșit să vază ce pot face noile piese. Mai întâi a înălțat ode G. Lipiceanu și s-a dovedit că, într-adevăr, capacitatea de proslăvire este mult superioară chiar și abilităților etalate de Păunescu.
Ar putea foarte bine să prindă un loc în top și Profesor Papămuci, însă, în virtutea unui splendid umor involuntar, de departe primul loc îl primește Tovarășul Deodorescu, rebel cu aviz de funcționare, ce din când în când face muzică în regim hobby.
Dânsul a strâns o adunătură de fripturiști și semidocți de kinogramă și au desfășurat împreună o demonstrație stelară de analfabetism funcțional, dovedind nu doar că sunt incapabili să înțeleagă un text, ci și dându-se-n fapt orbiți de prea multă trufie.
Mulți au ironizat melodia, spunând că este proastă din punct de vedere muzical, dar tocmai asta este ideea. Accentul nu a fost pus pe muzică, ci pe propagandă. Dacă se punea accent pe muzică, mesajul ar fi fost mult diluat. Ritmul monoton, expunerea ventrilocă, filmarea în alb-negru, împărțirea oamenilor în „cei buni” și „cei răi” au fost tehnici atent studiate și folosite cu un scop precis: să întărească această diviziune. Însă efectul a fost diferit de ceea ce se dorea. Există încă destui oameni rezonabili, de toate culorile politice, care au înțeles că s-a mers prea departe. Această „masturbare în grup pe ritmurile virtuții închipuite” și scuipatul pe milioane de români, retrogradați la un stadiu inferior de existență, nu face decât să crească tensiunea socială și să învrăjbească și mai mult oamenii.
(Sursa)
Autorinocerizarea treacă-meargă, problema cu acei cumetri stânși în clip, aș zice mult mai gravă, e că nu sunt ei de fapt, ci nasurile lor ce au plecat după ce s-au lungit în prealabil și, spre deosebire de alte cazuri fericite descrise de autori celebri, nu s-au mai întors. Își țin proprietarii ostatici să nu ne prindem, dar oricum nu cred că ne-am fi prins.