Arhiva autorului: Alex B.

Copiii Godeanului (III) – Consommé

Muzica
Zoe Keating – The Path

Era August și soarele nu mai avea atâta înrâurire asupra compoziției zilei, dar tot deținea o majoritate confortabilă. Mașina-nghițea nesătulă kilometri pe autostrada pustie și abia pe la Pitești mijise o lumină slabă ce abia prididea să destrame întunericul. Ursu îndruga ceva spiritual în dreapta mea, nu prea puteam să-l urmăresc căci savuram pe deplin drumul liber. Aproape că mi-a părut rău să fac pauză la Horezu, însă trebuia făcut și plinul.

Culmea Godeanului lângă vârful Paltina

Culmea Godeanului lângă vârful Paltina

După blitz-tura din Godeanu de numai cu o lună înainte găsisem amândoi patru zile libere să explorăm muntele mai pe îndelete, de data aceasta dinspre valea Jiului de Vest, dacă nu din alt motiv măcar pentru a evita să-mi mai chinui Nărăvașa pe drumul acela unde dracul însuși a rupt a rupt trei perechi de încălțări până să-l străbată și tot și-a rupt piciorul drept de și-acum șchioapătă.

Citește mai departe

Cel mai spectaculos traseu de MTB cross-country

Istoria bicicletei prin București este una la fel de zgâlțâită precum oricine trece cu orice peste șinele sale de tramvai, a căror prezență constituie unul din farmecele-i de căpătâi. Mulți s-au ridicat în fruntea noroadelor făcând mișcări de protest, marșuri, șezători și cum s-au ridicat ei s-au și dizolvat odată ce și-au văzut sacii-ncărcați în remorca intereselor personale.

Pe circuit

Pe circuit

Acum lucrurile se află cumva sub imperiul constrângerilor verzi, se fac legi, se fac planuri, se-ncurajează mersul pe jos, pe bicicletă, pe tricicletă, trasul pe cur, se plimbă detractorii prin ulița verde, dar se omite lucrul cel mai important dintre toate: Bucureștiul este, totuși, cel mai frumos traseu de MTB cross-country pe care-l poți găsi pe la noi. Cel mai frumos, cel mai tehnic și cel mai solicitant. O oră alertă de pedalat prin București, fiind complet prezent și treaz, e ca și cum te-ai da jos de pe Lotru pe Voineșița.

Citește mai departe

Protocronistul

În loc de introducere, aș vrea să trasez, drept teză de lucru dacă vreți că, pentru a avea vreo noimă, o idee trebuie să aibă măcar o umbră de umbră de sens, de utilitate. Adică trebuie să sărvească, întrucâtva, material sau spiritual, omul și societatea, ambele în același timp. Dar sensul, utilitatea și capacitatea de a servi sunt în același timp și călcâiul lui Ahile, căci reprezintă niște bune pârghii de exploatare și deturnare de către părți interesate și nu neapărat foarte abile.

Vechituri

Vechituri

Privit prin acest hublou, patriotismul, ca idee ce reprezintă nu doar atașamentul (și o afecțiune care să-l cimenteze) față de țara ta, dar și ale acorda prioritat alor tăi în fața altora (care totuși nu ar trebui să meargă până la a te lăsa păcălit de câte un jnapan doar pentru că-i de-ai tăi), este un mecanism util: ca o familie, doar că mai mare, îți dă un loc, acel loc de care orice om are nevoie atunci când nu mai are unde se duce.

Citește mai departe

Roasted and salted

Podișul Dobrogei Centrale. Cald, arșiță, atât de arșiță încât acolo se simt bine doar fochiștii din Iad veniți în vilegiatură, dar de ce să lăsăm asta să ne strice avântul muncitoresc? Luarăm, deci, primul tren rapid al dimineții spre Medgidia, apoi o legătură către Târgușor, pentru o tură cu bicicleta pe direcția Târgușor – Casimcea – Corugea – Beidaud – Baia.

La ieșire din Beidaud

La ieșire din Beidaud

În tren, Ursu-și luă micul dejun. Mă uitam la el un pic dat pe spate – mâncarea arăta atât de rău încât cred că era radioactivă. Era tulburător și doar s-o contempli cu privirea, ce să mai vorbim de mâncat? Totuși, unii o mănâncă.

Citește mai departe

Improvizații (VII) – Când se dezlipește finisajul

Am în sistemul meu PAX un sertar tip platformă (sau tavă), din acela pe care se pot pune obiecte gen ceas, butoni, chei de 16, burghie, brățări lanțuri; pe scurt, fiecare ce-are nevoie s-aibă la-ndemână. Sistemul acela PAX pentru mine are o mare valoare sentimentală, pentru că anual am reparat câte ceva la el, ba odată l-am și mutat cu totul pentru a bate proptele care să ție cum trebuie spatele din carton.

Rezultatul final

Rezultatul final

Acum a venit rândul tăviței să se bucure de o intervenție, fiindcă finisajul de plastic a-nceput să se dezlipească fix în față. E un plastic tare, lipit termic atât de bine încât poate că ar trebui chiar ambasada Suediei să publice o dare de seamă-n stilu-i caracteristic. Prima oară am încercat să-l capsez cu un capsator pentru tapițerie, dar n-a făcut decât să sfâșie plasticul și mai rău.

Citește mai departe

Conflicte și finețuri

Totul a-nceput de la o problemă reclamată de un utilizator pe pagina modulului WP Trip Summary (plus capturi de ecran aici). Mi-a luat mult să-mi dau seama care era cauza, anume un conflict între două versiuni de Leaflet JS: una inclusă de WP Trip Summary, alta inclusă de Waymark.

Cea efectiv folosită era, evident, ultima dintre ele două versiuni (în cazul nostru, ținând cont de ordinea de execuție, versiunea din WP Trip Summary). Deci Waymark utiliza o versiune și o instanță diferite de Leaflet JS. Pe lângă diferența de versiune-n sine (care putea sau nu să fie o problemă), se pierdeau, evident, și plug-in-urile înregistrate de Waymark.

Conflicte...

Conflicte…

Miza reală a soluției nu era musai rezolvarea interacțiunii cu Waymark, important aspect așa cum era, cât asigurarea faptului că nu va mai intra în atari conflicte pe viitor, menținând un grad de izolare care să:

asigure mediul de execuție pe care l-am configurat (versiunea de Leaflet JS dorită + plug-in-urile Leaflet JS înregistrate, cu exact versiunile cerute de modul);
nu interfereze cu mediile de execuție ale altor module, chiar dacă acele module nu și-au luat la rândul lor modalități de protejeare a propriilor dependințe.

Citește mai departe

La Ploiești cu Fratele Pedalarie

În timp ce pe autostradă se turna un nou episod din Azi am condus & Furious, am zis să profit de vremea caldă ce se insinuase la-nceput de Februarie și să fac una din turele de încălzire, cum s-ar zice. Deși… poate e cam nedrept să fie numite așa: desigur, câmpia, mai ales în arealul Bucureștilor, nu are spectaculozitatea abrupturilor montane, însă pe fiecare latură cardinală găsești câte ceva de plăcut, cu condiția să fii mai atent.

Prahova la Malamuc

Prahova la Malamuc

Dintre toate, de departe variantele cele mai frecventate sunt cele care ies prin Nordul Capitalei, din motive eminamente logistice (pentru că, toate fiind egale, departajarea se face aici): ieșire decentă din București, mai ales pe Șoseaua Andronache, două orașe cu legături feroviare bune aflate-n limita distanței de 100 km (Ploiești, Mizil) și suficient de multe drumuri pentru a varia traseele.

În general aleg Ploieștiul pentru că am mai mult timp în care mă pot încadra și, pentru Ploiești, sunt multiple variante: poți face trasee de până în 80 km și un pic peste 100 km, depinde cum te încadrezi de la Grădiștea: dacă vrei mai scurt, o iei pe lângă Căldărușani, dacă vrei mai lung, o iei prin Fierbinți, descriind o buclă destul de mare.

Citește mai departe

WP Trip Summary 0.3.1 – SG-1

Trebuia să fie versiunea 0.2.9 și chiar a fost, însă am dat succesiv de două probleme: una legată de denumirea unui folder, care trebuia să înceapă cu literă mică și, în kitul de instalare, începea cu literă mare (0.3.0); cealaltă, ceva mai subtilă și care se pare că depinde de versiunea de PHP și pe care am redat-o la finalul articolului ca trivia (0.3.1).

Acestea fiind spuse, a mai trecut un an în care n-am prea avut timp să mă ocup, dar în care tot am făcut câte ceva. Am păstrat oarecum schema de denumire, numai că de data asta am sărit puțin în afara regulii și-am numit-o…. SG-1. Cine știe, cunoaște. După cum se vede, am schimbat și logo-ul.

Noutățile funcționale semnificative sunt, de fapt, doar una: inspirat din sugestia cuiva de pe pagina modulului, am implementat o funcție de jurnalizare. Adică în cadrul unui post poți face un jurnal cu cine a parcurs acel traseu și-n ce condiții (cu ce vehicul, echipament, când, cât a durat etc.).

Non-funcțional, am reușit să refactorizez clasa care gestiona instalarea modulului obținând dintr-o singură clasă toată această structură. Am fost impulsionat să fac modificarea pentru că ajunsese ridicol de mare până-n punctul în care-ar fi putut deveni de neîntreținut. Strict vorbind, nu era musai necesar să se-ntâmple chiar acum, atâta doar c-am preferat să o fac într-o versiune fără mize foarte mari.

Citește mai departe

Copiii Godeanului (II) – Bătături

Prima sorbitură de nes în frigul dimineții îmi procură o ușurare uluitoare. În genere, indiferent dacă-s pe munte au ba, însă cu atât mai mult pe munte. În ordinara cană de aluminiu plină cu licoare neagră este răsplata dezlipirii din sacul de dormit, a scoaterii nasului prin fermoarul pe sfert deschis și-a restului corpului din cort, târându-te ca un șarpe, fără grația lui.

Pe vf Godeanu

Pe vf Godeanu

Ca o paranteză, este o eroare să ieși din prima, fără pic de discernământ, pentru plămâni e ca și cum ai schimba tutunul, ca să zic așa. Mutarea, așadar, trebuie făcută cu cap, și-n definitiv ce atâta grabă, nu stai tot restul zilei pe-afară? Mă rog, divaghez. Din nou.

Citește mai departe

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (II)

După aspectele introductive să începem, așadar, cu primul corp, ce urma să constituie, din punct de vedere structural, baza întregului turn și, din punct de vedere funcțional, un loc pentru obiecte mai voluminoase. În particular, era destinat, în mare, diverselor articole pe care le folosesc frecvent în drumeții, inclusiv a rucsacului de 35 de litri. Mi-aș fi dorit să fi-ncăput ambele rucsacuri, dar a trebuit la un moment dat să renunț la idee pentru a putea rafina împărțirea spațiului disponibil. În definitiv, afară de anumite linii mari, întreaga daraveră a fost o nebuloasă lămurită pe măsură ce lucram.

Lovitura de-nceput

Lovitura de-nceput

Cum profilul coloanei de apă ar fi urmat să fie continuat de al doilea tronson, un sistem de polițe, corpul trebuia să stea cât mai aproape posibil de aceasta, ridicând astfel primul punct sensibil: deși este genul de asimetrie care-n general îmi zgreapțănă-n dosul minții chiar dacă n-o văd, panoul din stânga a avut nevoie de un decupaj pentru degajarea plintei egal în lungime cu latura coloanei + adâncimea profilului de plintă.

Citește mai departe

Dați 50 de bani pentru reciclatani

Reciclatanul este o specie nouă de copaci, neutră din punct de vedere climatic, cu care Sovietul European a convins strigoii eco-responsabili care au infestat Sclerozatul Continent că va salva planeta de la certă distrugere și tot ce trebuie să facem cu toții este să plătim câte 50 de bani taxă pe fiecare ambalat de plastic drept penitență pentru vina de-a avea nevoie de-acel produs.

Foto: Microsoft Designer

Foto: Microsoft Designer

Măsura are ceva din heirupismul socialist pe care toată lumea bună îl manifestă implicit centrat în jurul personalității lor, chiar dacă-l înfierează explicit. Deloc uluitor, așadar, că sus-numita lume bună (cf. DEX: civilizată, educată, pro-europeană etc.) îmbrățișează măsura. De altfel, precum un coș de gunoi care n-are nicio obiecție atunci când cineva aruncă ceva în el, așa și dumnealor dau din palme nechezând la orice măsură care are poartă eticheta cu Valori Europene.

Citește mai departe

Copiii Godeanului (I) – Camera 1800

Noi suntem un mozaic: împrăștiate prin lume, sunt părți din noi. Eu doar le strâng pe ale mele și din fiecare explorare vin cu o părticică în plus. Dar mai e ceva, unele părți, ei bine, ele se și creează ad-hoc. Șpilul e să știi unde să te duci. Uneori, umbli creanga și dai cu capul precum Super-Mario-n cărămizi și ori iese un bănuț, ori o super-ciupercă. Alteori, te trage ața și, ca și cum n-ai fi stăpânul casei tale, te duci fără să cârtești.

Camera 1800

Camera 1800

Așa fu cu Godeanul (și, evident, cu multe altele), un soi de pont sufletesc. A spus cineva: Dobrogea, tata, Dobrogea! Eu, uitându-mă pe hartă, m-am oprit brusc și-am zis, fără să-l contrazic, ci doar completând: Godeanul, teteo, Godeanul! În dimensiunea multiplă a existenței nu poti găsi un munte mai apropiat de latura umană, cel puțin nu pe la noi, cel puțin nu pentru mine.

Citește mai departe

Medley (III)

După isprăvirea avizierului zisei să exersez un pic lucruri mai mici și, fiindcă tot îmi doream o cutie de scule dedicată micului banc de lucru, am schițat rapid una: profitând de tarversa inferioară pe care aș fi vrut să rezide, cutia ar fi urmat să aibă corpul despărțit în două nacele pe aproximativ două treimi din înălțime (pentru a avea totuși un strop de echilibru). Material aveam berechet, o basculantă de resturi de panouri de pin.

Cutie de scule?

Cutie de scule?

Cheia întregii cutii era executarea plăcilor din capete, căci, în rest, era nevoie doar de bucăți curat dreptunghiulare. Profilul lor, de un U cu picioarele foarte grase și pudic de strânse, cu câte o gaură în partea de sus, pe centru (prin care montez diblul de fag care servește drept toartă), nu era taman greu de executat.

Citește mai departe

Fake News

Făceam ordine prin pozele de prin telefon, adică grupam în albume ceea ce era negrupat și dădui peste un set lăsat acolo de izbeliște, oarecum pe nedrept căzut sub vălul uitării și doar pentru motivul de-a fi fost dezamăgit că n-am putut vizita cheile Chediului și Moroianu. Văzusem câteva jurnale de tură și-am zis hai să dăm o raită, mai ales că, detaliu important, era la mare depărtare de casă și, lucru știut și dovedit științific, dunga albă pe asfalt negru face bine la operație.

Pe Dealul cu Drum

Pe Dealul cu Drum

Până la urmă, pe nevastă-mea n-am reușit s-o combin: după ce s-a dat drumul la mobilitatea populației (ulterior desigur că a stârnit îngrijorare între savanții de renume internațional), nu a mai fost așa interesată să iasă. Mă rog, n-a apucat să-și ducă la capăt pledoaria, că eu mă și dădeam jos lângă centrul te informare turistică din Greci: un mausoleu impresionant, construit, după cum se-nfățișa situația pe-atunci, cu scopul de-a rămâne-nchis.

Citește mai departe

Drumul Dunării 2011 – Ziua a VII-a – Spre Oltenița

O dimineață la cort în curtea primăriei este ceva inedit, asta-i sigur, cu condiția să nu stai acolo în așteptarea vreunei petiții. Însă petiția noastră, expeditiv rezolvată cu aprobare favorabilă, chiar dacă informal înaintată, fix asta a fost: să putem să ne odihnim ciolanele acolo.

Cumva sugestiv

Cumva sugestiv

Până acum, deși am dormit prin tot felul de locuri insolite, noaptea aceea a rămas unicat. Întrucâtva, m-am și ferit s-o reproduc, s-o las așa, unic identificabilă în memorie, cu tot banalul alcătuirii locului propriu-zis. În definitiv, nu asta contează: poate spune că nu-i mare lucru doar cine n-a căutat niciodată, fără să găsească, un loc unde să dea cu cornu-ntr-o pernă, improvizată și ea.

Citește mai departe