Tradiția este un set distilat de tipare și practici care funcționează pentru un anumit stadiu din ciclul de viață al unei comunități. Prin urmare, nu este doar un lucru bun, ci este de fapt necesară.

Ea este, desigur, supusă interogării și înlocuirii pe măsură ce diferite aspecte ale realității se schimbă și evoluează, dar nu este rea doar pentru că este tradiție, la fel cum filosofia nu este bună doar pentru că este filozofie, mai ales având în vedere că filozofii tind să fie mult prea deconectați de lumea reală, chiar și pentru binele lor.

Dăștepți

Este adevărat că, uneori, tradiția este ea însăși prea strâns ancorată-n aspecte caduce pentru propriul ei bine – mai desfă lucrurile dacă poți. Ideal ar fi ca ele să funcționeze împreună, dar asta ar presupune ca filozofii să trăiască efectiv în lumea reală, nu doar să filozofeze despre ea și, cu siguranță, nu să publice pentru trafic replici istețe despre lucruri pe care nu le cunosc și să ceară schimbări doar pentru că nu se pot adapta sau pentru că schimbarea pare șucară.

Citește mai departe →

Prima zi ca proprietar cu acte-n regulă.

În clădirea modernă de birouri totul este separat aproape exclusiv cu pereți de sticlă. Erau prezenți el, soția, Directorul Întreprinderii și Directorul Intermediar.

Directorul Intermediar dorește să facă o demonstrație, prezentând o dronă ca o mini-farfurie zburătoare.

Drona plutește bâzâind competent deasupra unei mese, iar pe masă este un ce rotund ca o pizza uriașă; orișicum, strident colorat, parcă prea viu pentru a sta pe loc.

La semnalul Directorului Intermediar, drona trage cu un fascicul de laser în acel obiect rotund. Proprietarul simți o certitudine rece și definitivă, dar Directorul Intermediar nu ascultă. Abia reuși să fugă cu soția și cu Directorul Întreprinderii că totul explodă cu violență.

Citește mai departe →

Tabăra se încheiase, cei doi se pregăteau să plece.

Trenul trebuie să sosească pe la 13:22, urmând a-i duce mai apoi unde lăsaseră mașina. Din păcate se luară cu vorba și iată că se făcu 13:18, iar bagajele erau încă netocmite. Deja doi rucsaci mari și multe mărunțișuri. Lăsă o bună parte-n urmă.

Un tren de prins

Stația de cale ferată este aproape, dar nu era foarte sigur că va prinde trenul. Văzu cu ochii minții, ca printr-un vis, trenul său, o locomotivă cu două vagoane, unduind negrăbit, ferm și agil pe șine mai mult sau mai puțin vechi, insinuate printr-un șir de munți, o simplă locomotivă cu doar două vagoane, intrând în stația de dinainte.

Citește mai departe →

Priviți partea bună a lucrurilor: dacă vă supără, sunați la Trump Hotline, spuneți că B69JDN are droguri și a zis că Trump e bulangiu și-l saltă băieții. Pe de altă parte, să observăm că din nou elicopterul s-a dovedit fatal unui socialist: după pro-europeanul avant-la-lettre Ceaușescu a venit rândul lui Maduro.

Cred că dacă mai strigă cineva Get to the chopaaaa cei doi ar zice-n cor: We wouldn’t advise that! Căci se pare că asta e mântuirea Europei: fiecare să-și ia câte un elicopter cu trapă-n podea și să-nvețe a-l conduce. Unde? Oriunde de unde se-aude Trebuie să te sărăcesc și să te țin la frigider spre binele tău.

Glume cu trafic

–

Sunt tot felul de glume ba cu interzicerea centralelor, care de fapt nu e tocmai interzicere-interzicere, ci o interzicere mai poznașă, adică de montare a celor noi. Mai sunt și poante de calitate cu taxe de carbon și, desigur, cele mai bune, cu rebranșarea la sistemele de-ncălzire centralizate.

Citește mai departe →

Se pare că mașina cu legi a venit cam goală căci lumea e ofticată pe tema asta. Este de înțeles îngrijorarea: unii nici măcar n-ar putea să stea drepți fără să li se spuie cum și fără să le verifice careva poziția cu nivela cu laser-frate. Și deși încă-i pe bună dreptate o chestiune de speculație controversată dacă e cazul să ne cerem de bună voie înghesuiți necondiționat în rolul de infractor, prefer să iau poziția avocatului Diavolului și să presupun prin absurd că mai bine nu.

A venit mașina cu legi. Foto: Bogdan Stoica.

În definitiv nu poți să structurezi realitatea doar cu legi, la fel cum nu poți s-o rânduiești doar cu știință. Dovadă șade că ambele incercari au eșuat rasunator în trecut. Dacă nici Prohibiția sau Aventurile lui Stați-n-Casă nu constituie bun exemplu, nu stiu ce-ar putea fi.

Legiuirea este o chestiune de acord foarte fin ale cărei subtilități sunt dacă nu pierdute, măcar uitate în boxa de la subsol, actualmente neinteresante pentru nimeni, motiv pentru care imbecilități marțiale ca Chat Control au loc neironic în spațiul public în alte pagini decât “Scuipați aici”.

Citește mai departe →

Am observat, într-un magazin online, categoria de produse „Puericultură mică” – de parcă nu ți-ai crește propriul copil, ci un animal de companie ridicat din adăpost. Sau, mai exact, un copil concesionat temporar de la stat pentru hrănire și optimizare, urmând să fie returnat odată sorocul împlinit și evaluat conform unui nomenclator de o sută cincizeci și șapte de indicatori de performanță de către un juriu multidisciplinar. Poate că nu-i întâmplător că, mereu atent la grijile europenilor, legiuitorul continental mai pregătește o lovitură de succes: și mai multă mândrie.

Raionul de puericultură mică

Limbajul este totul: cuvântul e început și sfârșit, de aceea vedem și atâta sensibilitate în jurul cuvintelor și atâta osârdie în sabotarea înțelesurilor lor. Cuvintele folosite greșit nu doar răsădesc un iad perfid, ci-l întrețin, îl udă zilnic cu obediență și teamă.

Iar aici vedem exact asta: un punct istoric în care, prin două cuvinte reci și seci, uscate ca iasca, societatea a externalizat chiar și instinctele cele mai firești, ca nu cumva să fie forțați să le slujească așa cum trebuie. Îngrijirea copiilor mici – odinioară un gest de dragoste, continuitate și prezență – se metamorfozează într-un proces birocratic, o știință rece, măsurabilă în proceduri, programe, grafice și infografice.

Citește mai departe →

Motto
Banana-i aliment foarte consistent / D-aia toată lumea îl mănâncă permanent
Banana nu îngrașa banana nu slăbește / Banana africană-n gură se topește
– Imnul Uniunii Europene

Anul trecut de Crăciun ajunsesem să cântăresc binișor peste 85 de kile jumate. Nu știu exact cum funcționează treaba asta de pozitivitate corporală, însă la mine n-a ținut, chit că așa vizual nu m-ai fi dat de huidumă: constatând că gâfâi și când mă sui în mașină, niciun fel de atare autoamăgire n-a mai putut acoperi că prea mult e de fapt prea mult.

Probabil în curând și la intrarea pe Interneți

Acum, după zece luni și 8 kilograme mai puțin – mai am până la ținta de sub 75 kilograme, unde, istoric vorbind, m-am simțit cel mai bine – mă mișc precum un soi de fulg sau ceva. Nici măcar n-a fost nevoie de prea multă muncă, am mers pe minimul necesar, totuși sunt ferm invidios pe cei ce-și văd filoxera pozitivității-n continuă expansiune, deopotrivă cu dimensiunile anatomice, până-n când, în sfârșit, ajung să aibă propriul câmp gravitațional, văzându-și astfel împlinit visul de-a orbita toți și totul în jurul lor.

Citește mai departe →