Diverse

Service & repair

Lasă un comentariu

Pe la-nceputul anului mi-a cedat fierul de călcat: într-o dimineață mohorâtă de de Ianuarie, cu un cer vătuit de nori grei de socialism din spatele cărora soarele răzbătea ca o lanternă de bicicletă cu bateria pe sponci, a făcut pipi pe masa de călcat, neceremonios și neparcimonios. 

Service & repair

Service & repair

Bănuind că de vină-s rușii, l-am desfăcut și, que diable, problema părea o idee mai veche, având în vedere că terminalele de alimentare prezentau urme de coroziune. Posibil pur și simplu să nu fi picurat suficient de mult decât de curând.

Am efectuat o căutare intensivă, extensivă și cu totul abrazivă, alegând într-un final centrul de reparații Expert Recare. Se pare c-am fost suficient de norocos încât să se găsească încă piese pentru fierul meu Rowenta vechi de zece ani, costul total estimat fiind de 150 de lei.

Citește mai departe →

Manele, frumoase ca zilele mele

Anul trecut, când gherlanii de la Coldplay au suit pe scenă pe cine-au suit, unii s-au frecat – pe bună dreptate – cu urzici la poponeț din simplul motiv că n-au plătit pentru așa ceva, iar alții s-au frecat cu și mai multe urzici tot la poponeț denunțând prostie și rasism. Ultimii sunt, ați ghicit, Oamenii Educați ®, adică o modalitate de-a descrie pe-acei indivizi cărora, dacă ar încerca să puie mâna pe-o carte, le-ar cădea membrul ca răpus de lepră.

Când încerci să-ncalți pantofi prea mari, însă nu te deranjează

Când încerci să-ncalți pantofi prea mari, însă nu te deranjează

Nici unii, nici alții, însă, nu au sesizat faptul că, pe lângă impolitețea servită clienților pe banii lor, e și-o bătaie de joc mai gravă (de parcă există batjocură altfel decât gravă!), chiar dacă mai subtilă. În definitiv, ipochimenul scos la înaintare doar pentru a juca o carte la bursa emoțiilor de paradă n-are absolut nicio legătură cu nimic de pe-aici.

Citește mai departe →

Din lumea nouă

Nu am ceea ce s-ar putea numi o raportare cultă, rațională vis-a-vis de muzică (de muzică în general și de muzica clasică în particular), adică acel interes și capacitate de-a-ți însuși abilitățile și cunoștințele teoretice necesare pentru examinarea unei opere muzicale așa cum – din lipsa unei mai bune comparații – examinezi la școală un fragment literar.

Sala și scena Ateneului

Sala și scena Ateneului

Nu mă interesează nici măcar istoria muzicii și, probabil inutil de spus, am fost notoriu de inept în a bate ritmul când eram scos în față la muzică, ba, pentru a scăpa de-o grijă, îl băteam la nimereală doar să mântuiesc mai degrabă. Oricum, de caterinca profesorului nu erai scutit nici cu slujbe indiferent ce făceai și nu te spălau nici apele Iordanului după aceea.

Citește mai departe →

Azi facem focul

Era vara lui ’95, ori poate ’96. Macarena-i înnebunise pe toți, urla toată ziua din boxe lăsate pe prispă, seara la poartă se exersa dansul acela imposibil și se făceau pregătiri. Pentru ce pregătiri? Pentru foc.

De câteva ori pe lună ne strângeam o bună parte din copiii de pe câteva ulițe, aduceam cu toții paie, coceni, lemne, pâine, semințe – tot ce se putea omenește aduce – și făceam un foc mai mare sau mai mic, însă niciodată modest. Prăjeam pâine, prăjeam semințe (ori veneam cu ele de-a gata prăjite) și jucam Kems și Macao până târziu.

Era una din plăcerile deluxe, alături de aratul drumurilor de țară cu Pegasul meu roșu ca focul și înveninarea babei lui Țâști, o femeie nu fără niciun pic de căldură, dar cam cărpănoasă. Avea o duzină de bombi pe lângă canal (un pârâiaș ce izvora dintre coline, umbla prin niște canioane de loess și aproape că se vărsa-n Teleorman) și făcea ca toate alea când culegeam câte-un sân de boambe verzi să ronțăi umblând la propriu arasna pe câmpii.

Între noi fie vorba, și la spălatul pe picioare avea apa mai rece decât alții și dădea parcă mai puțin… Și ca să fie divagația completă, întrucât simt că nu-i un obicei împământenit chiar peste tot, să vă explic ce-i cu spălatul pe picioare: de Rusalii, femeile mai în vârstă din gospodării încălzeau apă, pregăteau săpun și primeau oamenii într-un soi de colindețe, îi spălau pe picioare și apoi le dădeau de pomană. Cred că doar noi copiii umblam, iar pentru noi așa era, ca și cum am fi ieșit la colindat.

Citește mai departe →

Medley (V)

Frecvența și intensitatea cu care se repetă-n Europa cuvinte precum „democație” și „libertate” însoțite – precum e și de bonton – de ochi dați peste cap, bătăi cu pumnul în piept, priviri de aspide turbate, inundarea spațiului public cu crize perpetue și inamici conturați impulsiv mă face să cred că poate nu-i nici chiar democratic, nici chiar liber.

Ace, brice și carice

Ace, brice și carice

Mă dedau, desigur, deliciului eufemistic: de la covidoză-ncoace mi s-a lămurit tot ceea ce trebuia să știu despre pecinginea de psihopați (și nătărăii ce le fac atmosferă) înciorchinați în tot felul de comitete, comisii, comiții și alte tractire respectabile, în afara cărora foarte mulți puțin probabil să fi deținut vreodată o slujbă reală (ceea ce nu-i împiedică să le reglementeze la sânge).

Citește mai departe →

Popa Tanda sau extremismul anti-european latent din literatura noastră

Motto
Popa-i omul dracului anti-european

Se apropie alegerile și, pe lângă măsura pro-europeană luată de guvern, pe lângă creșterile de taxe pro-europene, pe lângă faptul că rusul e, desigur, de vină pentru tot, trebuie să ne punem amara întrebare: Ce anume-n fibra noastră națională ne creează aceste ciudate predispoziții anti-europene, aceste înclinații extremiste?

Extremiștii pândesc până și-n ciorbă

Extremiștii pândesc până și-n ciorbă

Dacă am face-o, dacă, adică, am supune analizei profund științifice măcar propria literatură am găsi măcar multiple indicii (și nu tocmai fantastice). Bunăoară, Popa Tanda, o nuvelă de-o aparentă inofensivitate; ba chiar, ținând cont că glorifică munca, perseverența, gândirea liberă și spiritul de inițiativă, s-ar putea argumenta de către unii cu mai puțină școală ori gândire mai desuetă că-i chiar un model de urmat.

Citește mai departe →

Bufetul din sală

La noi se numea bufet, era în bucătărie; în sufragerie nu mai era loc, tata umpluse un perete întreg numai cu cărți. Însă cu adevărat spectaculos era bufetul bunicilor după mamă, aveau un bufet în Sală. Tot cu pahare și toate cele. Era cel mai apropiat loc de echivalentul unui altar în casele mirenilor, un adevărat loc de trecere, la propriu și la figurat, de unde, apropo, și grafia cu majusculă.

Lucruri prețioase

Lucruri prețioase

Ei au fost țărani chiaburi, cu toate poveștile de rigoare legate de colectivizare, iar mamaia nu i-a iertat niciodată lui tataie că n-a furat și el de la Colectiv. Bănuiesc că, la cum vedea ea lucrurile, dar și cei care mai ciupeau, toate erau oricum ale lor – și teren, și mijloace de producție (și, de parcă asta nu era destul, o vreme li se și rechiziționase o parte din casă pe post de hambar), și ani din viață ori chiar viața cu totul în cazul altora.

Citește mai departe →

Un prânz în familie

Savuram una din ultimele gutui cu care bunul Dumnezeu ne-a cadorisit în această toamnă – două luni am tras de ele, seară de seară câte una – în timp ce lecturam relatarea tovarășului Lokomotiv (îmi permit apelativul deși nu-l cunosc personal, în virtutea unei sincere aprecieri pe care i-o port) vis-a-vis de o excelentă cină pregătită-n familie.

Cu un mic coniac

Cu un mic coniac

Și, cum uneori plantele (și stimulii) se aliniază, vizionasem cu o zi înainte Irlandezul lui Scorsese și încă-mi persista pe limbă gustul cărnii de vită din scena împrietenirii dintre Brici-Slăbete și Fane Șiranu’. Nu ai cum să urmărești acea scenă și să nu te topești de foame și, mai cu seamă, de poftă de-un hartan de vită (că doar nu de lobodă; de altfel, o atitudine extrem de anti-europeană).

Citește mai departe →

Surogat

SURROGATE-2, Sergiu Grapă

SURROGATE-2, Sergiu Grapă

Vine Florică lunea la școală, fericit nevoie mare c-a parcat o gagică mișto, la clubul de șah dintre toate locurile. E blondă, cică, e și inteligentă. Iar Predi, cu nasul în caiet, copiind o temă: a, deci e inteligență artificială. De altfel, avea, Dumnezeu să-l ierte, darul de-a da câte una din fundul curții de stătea lumea-n loc.

Acu, dacă e să ne raportam cumva la toată daravera asta cu Inteligența Artificială, poate c-ar fi bine să o facem un pic în șagă, ca mai sus. Nu de alta, dar sunt șanse mari ca multe vorbe ce vin din domeniu să fie doar vorbe de clacă. O dată că poate unele sunt supraevaluate, apoi că, mai ales, multe lucruri banale (dar care marchează experiența cu știința și tehnologia) sunt lăsate de izbeliște și funcționează cam anapoda.

Bunăoară, Samsung-ul meu s-a actualizat la cel mai nouă și mai pro-europeană versiune, de rigeur blindată cu AI, dar navigația s-a dus bine, drept și foarte rapid în gard: gesturile corespunzătoare barei explicite de navigare s-au risipit prin apa Stix-ului și-au fost înlocuite cu unele cu care, chiar și după câteva luni, tot nu mă pot obișnui; și asta doar ca să facă loc unei mizerii de funcții de asistență (?) bazate pe o Inteligență mai Artificială decât blonda lui Florică, pe care oricum nu o vreau și nu o folosesc (nici blonda, nici funcția).

Citește mai departe →

Respirați, dar cu masură

De la paiele de plastic, la bătaia de aripă a gâzei, de la numărul obligatoriu de mișcări mandibulare în vederea îngurgitării la dimensiunea pasului, colhoznicii europeni au stârpit absolut toate sursele de nefericire omenească. Toate, mai puțin una, una care continuă să fie exercitată aberant, eratic, nerodnic și absurd, adică liber: respirația.

Atenție la noile reglementări

Tocmai de aceea, un contingent de comitete și comiții au fost înființate și-au primit finanțare pentru a sfâșia și ultimele ochiuri din țesătura de iluzii care plasează demnitatea umană în afara legilor, autorizațiilor, normelor de aplicare, procedurilor, opisurilor, dosarelor, directivelor, raportărilor, declarațiilor de impozit, supravegherii și delațiunilor: libera respirație, ultimul mare dușman la adresa democrației europene.

Citește mai departe →

O fi el verde, dar tot comunist rămâne (II)

Probabil campion național la futengrijism, chiar rege neîncoronat, electrocutator de angajați hotelieri și promotor al mitralierii celor care opresc la STOP la Sinaia, al împușcării cu luneta a celor care intră-n mare pe steagul roșu, campion la azi-am-condus-and-furious, prolific formator de opinie și agregator de știri, cetățean model al Yevropeyskiy Soyuz, domnul nostru e foarte îngrijorat de tendința bucureștenilor de-a-și găsi de lucru-n trafic, poate mai abitir atunci când are el treabă-n Capitală, tot cu mașina.

Vă căutați cam mult de lucru cu mașina

Vă căutați cam mult de lucru cu mașina

Fiindcă sunt cusurgiu din fire, trebuie să ridic ferm din sprânceană și să mă-ntreb de ce oare n-a aflat încă de conexiunea feroviară cu Bucureștiul. De bine de rău, între Brașov și București, e foarte bună: rapidă, conexiuni multe, trenuri relativ decente. Din păcate pentru el, suferă de un ghinion enorm: de fiecare dată când își găsește de lucru aici are treabă de-așa natură-ncât nu poate lua trenul.

Citește mai departe →

Hai să mâncăm, la buci să dăm

Aș dori pe această cale să le arunc mănușa salvatorilor de planetă, babe-n pandemie, luptătorilor din termostat – într-un cuvânt, neomarxiștilor strânși în jurul coaielor mumificate ale lui Lenin cu o soluție sigură pentru rectificarea situației planetare și aducere păcii Universale, a Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ.

Fiindcă, mânați de-o prostie marțială, tot sunt dânșii dornici de stări de urgență, fiindcă tot le bălește gura după comunism, propun, într-o încercare naivă de-a lucra cu materialul clientului, ca un an de zile toată planeta să nu facă altceva decât unul din trei lucruri:

– să dea la buci;
– să mănânce;
– să muncească prin rotație pentru întreținerea elementară a civilizației, așa cum o fi ea prin diversele părți ale lumii.

Expunere de motive

Extremă dreapta, strigă toți ca dintr-un piept! Deja menționând coitul, socot că i-am plasat într-o oarecare contradicție interioară, însă nu-i cazul să ne pripim să respingem a-priori: chiar dacă pare un pic șăgalnică și vag nerealistă, e mult mai realistă decât soluțiile lor, ba încă are și-o tușă de noutate absolută: nu are decât părți bune (probabil singura variantă de comunism care nu are decât părți bune, însă anume pentru că-i comunism de extremă dreaptă).

Citește mai departe →

Noi pentru voi stăm ca mortu’n păpușoi

În pandemie circula cu forța un șlagăr foarte popular – Noi pentru voi, nu știu dacă-l mai țineți minte. A fost folosit drept coloană sonoră inclusiv pentru obligația de-a purta mască-n aer liber, iar unii au fost amendați că n-o purtau singuri pe stradă fiind. Sănătatea publică înainte de toate. Mai țineți minte ce mult îi păsa statului de-onor plătitorii de taxe, ce competenți erau doctorii și cum aveau numai certitudini? A fost perioadă de aur pentru serviciile publice.

Ce atâta jale?

Ce atâta jale?

Este absolut necesar să menționăm asta pentru că diversele organe administrative aparent n-au nicio problemă cu cetățenii săi care conviețuiesc mai bine de o săptămână cu un mort în descompunere și n-au nicio rezervă să-i lase să se-ntoarne slobozi acasă fără să-și pună-ntrebarea că poate e ceva în neregulă cu ei.

Citește mai departe →

O fi el verde, dar tot comunist rămâne (I)

Omul, după ce-și aranjează totul prin casa lui, prin grădina lui, când stăpânește toate subtilitățile vieții private de familie, toate imperativele vieții sale interioare (dacă are), zic, când tocmește și-mpăturește totul în viața lui, se preocupă cu vervă și mai mare de viețile celorlalți, ajutându-i și pe ei, cu imperială mărinimie, să și le pună la punct, dar nu după cum vor cei care devin, fără voie, țintele strădaniilor, ci după cum își închipuie ei înșiși c-ar trebui s-arate viața aproapelui său.

Ăsta are prea cald în casă

Ăsta are prea cald în casă

Și cum îi ajută? Depinde, așa cum hainele se poartă-n funcție de modă, de care morală se poartă-n sezonul respectiv. Acum, ieșită direct din laboratorul venerabilului doctor Ulyanov, stă ferm înfiptă pe umeri mantaua moralei verzi și, ca atare, totul este inspectat și chestionat din acest punct de vedere, două coordonate fiind temperatura din case și stabilirea legitimității deplasărilor cu mașina personală.

Citește mai departe →

Improvizații (IX) – Suport pentru desfăcător de zale

De curea de ceas. Aveam nevoie să scurtez cureaua de zale a unui ceas, dimensionată mai degrabă pentru încheietura unei gorile ce păzește integritatea fizică a diverșilor creatori de narcomani  decât pentru articulații delicate de ingineri. Dacă ar fi să filozofez asupra celor trei zale diferență, aș realiza că, lărgind definiția narcoticului prizat, se pot argumenta preocupări mai mult sau mai puțin similare.

Le Gros Monsieur approuve

Le Gros Monsieur approuve

Dar n-am deschis subiectul pentru a mă deda unor speculații metafizice ori pentru a oferi prilej de harță duhovnicească, ci pentru că, neavând chef să umblu după ceasornicari pentru o ajustare trivială, am cumpărat un mic aparat pentru demontarea pinilor care țin împreună zalele brățării. E o sculă compactă și, așa cum am văzut pe la alții, poate fi folosită ca atare.

Citește mai departe →