Avizierul

Avizierul (II)

Odată-ncheiată cu entuziasm muncitoresc prima etapă, avizierul a stat pitit în spatele bibliotecii și mascat de perdea o bună vreme. Nu prea mai aveam chef să dau casa peste cap pentru asemenea distracții. Mă rog, sunt răutăcios când spun distracție – așa neîndemânatic cum mă găsesc, îmi este greu să mă opresc din construit chestii din lemn și nu vorbesc de un angajament frenetic, delierant, ci oarecum calm și luat centimetru cu centimetru.

Remains of the day

Remains of the day

În tot cazul, e greu de amestecat prelucrarea lemnului cu spațiul de locuit: nu e ca și cum ai lipi piese pe o placă de textolit sau ca și cum ai lucra la mașina de cusut. E zgomotos, produce murdărie, necesită loc mult chiar și pentru minimul necesar de scule, loc pentru materii prime chiar și pentru un singur proiect, loc pentru ținut obiectul la care lucrezi, loc în care să-l vopsești sau lăcuiești, interferează cu tot felul de activități din viața de zi cu zi (cum ar fi spălatul rufelor) și, deci, e mai bine extras într-un spațiu separat.

Citește mai departe

Avizierul (I)

Fu la un moment dat o ședință a asociației de proprietari, cu suspect de puține certuri și suspect de multe concluzii rezonabile. La un moment dat, mai pe final așa, s-a pus problema, de către domnul T, reprezentantul firmei care se ocupă de administrație (administrare?): „faceți și voi ceva cu avizierul ăsta, e o rușine!”.

Windows 98

Windows 98

Mă rog, cu toate c-am exprimat ideea ca pe-un citat, nu au fost exact cuvintele respective. Adică, spre exemplu, n-a zis per se cuvântul rușine, dar am înțeles întrucâtva spiritul și, în definitiv, avea dreptate chiar dacă aș zice că mi s-a părut mie și n-a gândit-o deloc așa: având în vedere că blocul fusese proaspăt îmblănit și, pe cinstea mea, proaspăt renovat pe interior, avizierul era o rușine.

Citește mai departe