Am observat, într-un magazin online, categoria de produse „Puericultură mică” – de parcă nu ți-ai crește propriul copil, ci un animal de companie ridicat din adăpost. Sau, mai exact, un copil concesionat temporar de la stat pentru hrănire și optimizare, urmând să fie returnat odată sorocul împlinit și evaluat conform unui nomenclator de o sută cincizeci și șapte de indicatori de performanță de către un juriu multidisciplinar. Poate că nu-i întâmplător că, mereu atent la grijile europenilor, legiuitorul continental mai pregătește o lovitură de succes: și mai multă mândrie.

Raionul de puericultură mică

Limbajul este totul: cuvântul e început și sfârșit, de aceea vedem și atâta sensibilitate în jurul cuvintelor și atâta osârdie în sabotarea înțelesurilor lor. Cuvintele folosite greșit nu doar răsădesc un iad perfid, ci-l întrețin, îl udă zilnic cu obediență și teamă.

Iar aici vedem exact asta: un punct istoric în care, prin două cuvinte reci și seci, uscate ca iasca, societatea a externalizat chiar și instinctele cele mai firești, ca nu cumva să fie forțați să le slujească așa cum trebuie. Îngrijirea copiilor mici – odinioară un gest de dragoste, continuitate și prezență – se metamorfozează într-un proces birocratic, o știință rece, măsurabilă în proceduri, programe, grafice și infografice.

În locul blândeții materne și al bunului-simț patern s-a instalat un limbaj tehnocratic, probabil ca nu cumva degenerații cu naturelul simțitor și mai sterpi ca piatra să aibă de suferit: „puericultură mică”, un termen care sună ca o boală cu transmitere sexuală, nu ca începutul vieții. Nimic nu mai e lăsat instinctului sau intuiției, pentru că societatea a decretat că omul simplu nu mai e demn să-și crească propriul copil fără manual de utilizare.

Se poate spune că oarecum UE stă cu mâna pe geamandură și dă lecții

Această transformare e simptomul unei boli adânci: neîncrederea generalizată, a oamenilor în ei înșiși și-a statului în oameni, în genere nimic altceva decât potențială carne de tun pentru tribunale.

Părinții nu mai sunt considerați capabili, ci suspectați, drept dovadă și inițiativa legislativă de mai sus: Doamne ferește să-ți crești copilul conform cu datul biologic; e mai bine să ți-l îndoctrineze statul la școală (căci aici bate atât de tare încât troncăne).

La pachet vine încet-încet și înlocuirea înțelepciunii transmise prin exemplu cu seminarii de părintologie ținute de ființe câteodată chiar neroditoare, iar siguranța naturală a familiei cu asistenți sociali și comisii consultative.

Astfel, “puericultura mică” nu e o ramură a științei, ci un auto-diagnostic social. Ea trădează pierderea umanității în favoarea controlului, a sterilizării emoționale. O civilizație care nu mai poate privi copilul ca pe o ființă vie, ci doar ca pe un obiect de studiu, e o civilizație care și-a epuizat rezervele strategice de spirit.

Într-un fel, e o hipertrofiere extremă a limbajului de lemn satirizat de George Carlin, poate doar din cauza unei spaime monstruoase față de mugurele de viață pe care pretinde că-l protejează. Pe de altă parte, de niciunde, mai vine și câte o rază de speranță: ce UM Digi24 (și alții) numesc derapaj, eu numesc un limbaj foarte sănătos și nici măcar licențios. Iată:

Ai dormit cu mâna pe geamandură opt ani de zile și nu ai știut că există aceste probleme.

Oricare-ar fi păcatului acestui Italiano Vero din Slatina (și sunt sigur că are destule, doar nu degeaba e primar), de unde am niște amintiri foarte plăcute de pe vremea când mergeam la concursuri de fizică (unul fiind chiar acolo – Concursul de Fizică Liviu Tătar) cu scopul perfid de-a mai vedea și alte orașe decât Alexandria (nu că nu mi-ar fi plăcut fizica, dar am stabilit deja în reptate rânduri că am fost o lepră-n ceea ce privește școala), pentru expresia asta ar trebui să primească un loc special în istoria Limbii Române, ca simbol al sănătății lingvistice într-o vreme ciudată bântuită de vorba moartă despre tot ceea ce-i viu și tainic.

Și nu doar că nu înțeleg pudibonderia presei (mai cu seamă fiindcă nu se dau înapoi de-a recurgita-n public obsecenități îmbrăcate în cuvinte neutre), ba consider în plus că suplinește nu una, ci un vagon întreg de expresii seci precum infama Puericultură mică.