Puțin înainte de ora cinci dimineața permeabilitatea planșeului făcu loc unor zgomote ritmice, nu tocmai cele ce-nsoțesc rutina zilnică de luare-n piept a unei noi zile de lucru. De altfel, era duminică. Se trezi contrariat și, pentru a contracara minutul de cultură necerut, bătu la fel de ritmic în țeava de calorifer cu o tigaie. Își vârî niște dopuri pântecoase-n urechi și reuși, în sfârșit, să adoarmă.

Foto: Bogdan Stoica

Între timp, ce nu reușise muzica să trezească, reuși tigaia. Grupul conversațional se animă cu niște rare citate din cei mai de seamă birjari ce animaseră străzile Bucureștilor în trecut. Înjurături ce se credeau uitate scorojeau acum pereți, tavane, ofileau flori, crăpau sticla geamurilor. De la etajul patru, o hârcă bătrână și înăcrită sună la poliție.

Poliția operaționaliză doi agenți ce-au luat toată scara la rând ușă-cu-ușă. De ce toată scara și nu doar coloana, nu știm, probabil firi meticuloase. Și, negăsind pe nimeni, cum oaia bese și capra pățește rușinea, măgăreața căzu pe nea Vio Gât-Uscat, un vechi mușteriu al organelor, aflat într-una dintre puținele sale seri liniștite și de relativă trezie.

Nea Vio avea la activ un lung istoric de sticle, carafe și alte recipiente, toate lăsate într-o deplină stare de uscăciune. Când nu-l vizitau organele că-și altoia nevasta, îl întrebau de sănătate din fața ușii apartamentului: fiind încuiat pe-afară de jumătatea lui mai trează, petrecea lungi ore troznind ușa, cu nădejde, temei și deosebită osârdie.

Cu tigaia uitată lângă cap, omul nostru se-ntoarse pe partea cealaltă.