Era la țară. Din când în când mai locuia pe-acolo. Una dintre camere era foarte solemnă. Avea foarte mult mobilier vechi de lemn și două ciudățenii: un cățelandru ce mai făcea din când în când pe nebunul, fără a fi totuși de pază, și o găină într-un mic țarc.

Foto: Bogdan Stoica

Mobilierul era excepțional de bine păstrat, totul așezat în general frumos, chit că înghesuit. Camera în sine părea de fapt mai degrabă un muzeu. De altfel, acolo nu locuia propriu-zis niciodată. Dar cel mai bizar obiect era un scaun suspendat din lemn cioplit dintr-o bucată, ca și cum ar fi fost o împletitură de crengi ori rădăcini mari și groase.

A doua cameră era mai aerisită și avea pe un perete un sistem uriaș de șifoniere. Foarte vechi și acela, și în stare la fel de bună. Intrând, își aduse aminte de tataie căutând ceva într-un sertar și depozitând în cele din urmă niște bani acolo.

Sertarul în sine era neobișnuit, mare cât o comodă întreagă trasă ca un sertar. Se afla parțial încastrat în restul sistemului, lateralele fiind descoperite în partea lor de jos. Pe ele erau niște desene foarte fin sculptate, iar îmbinările, niște superbe cozi de rândunică.

Trase și el sertarul și găsi acolo hainele purtate de bunicii lui, ușor învechite și bine aranjate. Era curios dacă încă mai sunt banii, dar, momentan, îl închise la loc fără să caute mai departe. Fu surprins de cât de ușor se deschidea și se închidea tot ansamblul.

Lemnul în sine părea foarte prețios — nuc? stejar? altceva? orișicât, era închis la culoare, nu era îndoit, nu era crăpat. Corpurile erau ancorate între ele prin niște caneluri, cu pene trecute prin ele. Lemn gros, fără lufturi.

Ar fi vrut să cerceteze totul mai îndeaproape, dar veniră niște prieteni în vizită. Deși de obicei îl bucura să-i vadă, fix atunci ar fi preferat să steie pe la treburile lor, pentru a-și vedea și el de curiozitățile lui. Se miră și fu oarecum dezamăgit că prietenii nu remarcară șifonierul uriaș.