Pe la începutul lui Iunie 2022 cineva, am și uitat cum îl cheamă, să-i zicem Mihăiță, o tură prin Valea Horoabelor cu retur pe Valea Doamnele. Îmi place acest toponim, Valea Doamnele, à propos, dar sincer trimite mai degrabă la un cârd de cățele ori la o șerpărie foarte aglomerată decât a pension. Mă rog, deci a propus această tură.

Prin Cheile Horoabei

Mi-am tot dorit să ajung pe-acolo însă mereu am tot renunțat în favoarea unor drumeții mai lungi, iar acum, căutând într-o doară taman o tură scurtă, nici 9 kilometri zimțați pe muche toți, iată că s-a potrivit la fix. Așadar, m-am anunțat la start și-am și pus la băitate restul de patru locuri ale Nărăvașei.

Urcarea inițială prin pădure

La ora 8:30 cel târziu eram echipați și plecam de lângă mașinile lăsate la Padina. Se anunța o zi ploioasă după amiază, deci erau și ceva emoții în joc. Până la urmă, ora matinală și un pic de noroc au făcut să prindem grosul ploii când nu mai era nicio miză-n joc.

O cascadă

Este genul de traseu unde nu-ți pierzi vremea câtuși de puțin: după maxim 25 de minute prin pădure, suficient cât să se cheme c-ai făcut încălzirea, peisajul de schimbă treptat: valea se-ngustează, apar cascade-n sarabandă mai mici ori mai mari (una cu adevărat măreață) ori praguri de stâncă așezate de-a cumerzișul potecii. Cum s-ar zice la fotbal: joacă tare cu pase rapide la firul ierbii.

Două cascade

Marcaj nu este (oare o fi fost vreodată?) chit că traseul este amenajat cu infrastructura necesară unei minime siguranțe și practicabilități, fiind totuși o țâră mai periculos decât, să zicem, canionul Șapte Scări. Un GPS probabil că n-ar strica pentru partea de-nceput și cea de sfârșit, ori măcar o documentare temeinică a traseului.

Intrarea propriu-zisă-n chei este marcată de două tuneluri precedate și succedate de pasaje înguste și abrupte situate deasupra unor cascade. Sunt asigurate cu lanțuri, dar nu sunt asigurate și cu atenție, așadar fiecare trebuie să vie cu dânsa de-acasă, mai cu seamă că, asemeni oricărei zone calcaroase, este și foarte alunecoasă.

Unul din tunele

Dincolo de cel de-al doilea tunel este un izbuc, o resurgență a apelor Horoabei (sau Bătrânei cum e poreclită-n cursul superior) ce mai jos dau acea desfătare de cascade cu lumini, umbre și curubeie discrete și de bun gust, așa cum sunt toate cele naturale. Reproducerea lor de către oameni cam lasă de dorit și e cam scârboasă.

Ponorul din Horoaba

Deși pe diverse jurnale de tură am văzut imagini cu o placă de lemn ce semnalizează locul (Izbucul din Horoaba), nu-mi aduc aminte să fi remarcat in-situ. E posibil pur și simplu să fi fost căscat. Am văzut, în schimb, celălalt semn – Ponorul din Horoaba –  plasat foarte aproape-n amonte. Aici, într-adevăr se pierde-n subteran o brumă de apă, nici pe departe atât cât iese la vale, ci doar cât apucă să-și găsească sporadic calea către lumină.

Am intrat, cum s-ar zice, în pâine

Având în vedere că de-aici începe canionul propriu-zis al Horoabei ce-agită an de an imaginația și zgâlțâie frânele instinctului de conservare-al țăcăniților ajunși la-înghesuială printre stâncile sale lesnicios inundabile de-o rupere de nori mai cu cheag, mă întreb dacă acel ponor este de fapt și o dolină intersectată de valea râului și, de ce nu, adâncite împreună.

Cert e că de-aici nu-i taman trai pe vătrai, prietene. E muncă din aceea rară, adică transpiri cu folos și cu profit. Există și un aer înfricoșător în traversarea măruntaielor de calcar, un condiment adecvat, altfel nu te-ai bucura pe măsură de cele zvârlite cu dărnicie princiară: gâtuiri nu mai late decât umerii unei gorile de Ferentari, marmite alunecoase, arcade șui de piatră, alaiuri de umbre abțiguite (lumină nu prea e), praguri înalte și cât de două ori un stat de om, lanțuri, scări, gungureli și chiote de mirare și de voie bună, și, desigur, zgomotul fantomatic al apei ce curge uneori pe-acolo.

Ieșirea din sectorul principal de chei

Ieșirea din sectorul principal format doar din stâncărie brută și rece reprezintă un soi de naștere simbolică, realizându-se printr-un urcuș chinuit pe sub un bolovan agățat între versanții canionului. Mai departe valea se lărgește un pic, numai un pic, cheile lăsând loc și vegetației să coboare până aproape de talveg.

Tinerețe

Pe ici pe colo mai clipocea câte-un ochi de apă, de fapt o resurgență timidă urmată de-o întoarcere-n galeriile subterane. Aceste ochiuri s-au tot lungit până când râul a devenit în sfârșit ce era odată, semnificativ mai firav decât la ieșirea grandioasă din izbuc, de unde putem deduce existența unor afluenți subterani. Sic parvis magna, într-adevăr.

Săritoarea cu lac, cenzurat GDPR

Ultimul hop fu o săritoare c-un ochi de apă crescut la baza sa, săritoarea aflându-se la ieșirea dintr-o gâtuire de stânci. Singura modalitate era de-a trece pe diagonală dinspre versantul drept geografic spre cel stâng pe unde piatra s-ar lăsa abordată.

Mai sus de săritoarea cu lac

Pe când lumea dezbătea cum să abordeze, ce să-și dea jos pentru a feri de apă, mi-am suflecat nădragi până peste genunchi și-am traversat tacticos, m-am scurs în sus pe cremenea alunecoasă și-aia fu. Ori ar fi urmat să plouă și-atunci nu mai conta, ori m-aș fi uscat până la ieșirea din vale.

Încet-încet valea s-a deschis, apoi am cotit cu totul spre Vest, pe cursul unui afluent temporar. Am traversat o pată stingheră de zăpadă, un culoar de jepi crescuți ca aluatul cu drojdie și-am făcut o pauză prelungită cu schimb de mâncare, impresii și catirinci.

Pasaje de jepi

Am ieșit astfel în dunga roșie, pe Drumul Grănicerilor. Sub amenințarea ploii și-a cerului tremurând de-un alean înnăbușit, am decis să coborâm în șaua Strunga și de-acolo în Padina. Ne-a prins, într-adevăr, un pui de ploaie, altminteri am ajuns bine la cabană. La cel mult un sfert de oră s-au deschis în cele din urmă băierele norilori și-a vărsat conform normelor în vigoare aproape 90 de minute, timp folosit pentru un prânz prelungit la cabană.

Pe culme

Am fost suficient de inspirat să cobor la mașină pentru a mă schimba și, fiindcă acolo m-a prins aralia, am urcat cu tot cu Nărăvașa înapoi. La spartul furtunii ne-am îmbarcat pentru plecare și, după un drum liber înapoi în București, mi-am lăsat pasagerii la Victoriei sub privirile încruntate ale unui ofițer de la circulație.

Prin Șaua Strunga