Vine la un moment dat vorba de ce tâmpenii jenante a mai făcut unul și desigur că sar toți să se laude. Eu mi-aduc aminte de banchetul de final de liceu. Am zis inițial că nu merg, apoi, cu vreo câteva zile înainte, m-am sucit și dă-i și caută costum. Găsii în cele din urmă unul verde brotac, superb de altfel, și ce mai tura-vura, iată-mă la banchet.

Foto: Bogdan Stoica

Din câte îmi aduc eu aminte, s-a organizat mai multe clase a XII-a laolaltă, căci altfel nu-mi explic existența altora venetici nouă, adică XII-C. Dacă ar fi să dăm crezare legendelor și folclorului local, am băut în seara aia de-am secat tot râul Vedea de la Rio de Alejandria în jos. Având în vedere că n-am decât crâmpeie de amintiri și asta doar din prima parte a serii, aș zice că legendele-s de fapt adevărate.

Mă rog, am jucat atunci cu precădere o gagică anume din altă clasă, ne-am și lins destul de lasciv (cum altfel, când de fapt mai mult mă sprijineam pe dânsa?) și după aia, ce să vezi, nu voia să-mi dea numărul. Nu știu ce i-am zis pe gură, dar în gând a fost ceva de genul: Bine, făh, nu-l da. Rostit tot împleticit, căci nu mai vorbeam clar și răspicat nici măcar în gând. Pe scurt am lăsat-o baltă.

A treia zi după eveniment, abia revenindu-mi din mahmureală – moșul meu zicea bă, am baut și eu cand eram mai mic, dar așa să troznească toată casa a distilerie… e cam prea mult – văz pe Sonny Ericsson-ul meu T230 luat de majorat – îți fac petrecere de majorat sau îți iau telefon, nu se poate ambele și având deja suficiente ocazii de băut am ales teleofnul – niște SMS-uri de la o domnișoară care s-a dovedit a fi gagica din ajun. Bag de seamă că intrase pe fir din proprie inițiativă și, cunoscând pe cineva de la mine din clasă, mi-a luat numărul.

Zic hait, 1-0 la pauza.

Mi-am pus ținuta de scandal și ne-am văzut. Cică hai pe la ea acasa, avea un apartament închiriat in Alexandria; era de prin alte părti dar făcea liceul acolo. Promisiunile anatomice erau de-un oarecare calibru, atât sus cât și jos, dar… cam gâsculiță (între noi fie vorba este un contra-argument slab: la vârsta când Harry Hormonul face legea nu cauți fenomenologia spiritului, ci chestii mult mai bine țintite, mai calde și mai… umede) și, mai tristuț, cam… balaoacheșă.

Între noi fie vorba, ultimul aspect mi-a tras frâna de mână încă de la-nceput, dar n-am mai apucat să mă retrag strategic pe poziții dinainte stabilite așa că am dat înainte căutând o ieșire-n permanență. Cumva s-a interpretat ca un fel de joc, căci a stârnit-o mai abitir, ori cel puțin așa vedeam eu treaba pe atunci. În seara banchetului, însă, puteam să jur pe roșu că-i Albă ca Zăpada.

În fine, de la discuții trecem la lucruri mai palpabile și… n-am putut, prietene. Era lemn, scotea aburi, se zvârcolea, dar de fiecare dată când mă gândeam s-o asmut asupra prăzii… se-nmuia. Dorința se evapora fix în momentul în care intenția devenea concretă. Ca un motor turat în gol, scotea fum, zgomot, nimic util.

N-am putut. Oricât am încercat. Nu știu cum am reușit să mă strecor și s-o șterg, fapt e c-am făcut-o. Imediat după, pe o filieră și un pic mai în surdină căci vremurile erau oleacă mai discrete mi s-a dus faima că nu-s în stare, iar pe alta, cu aplombul unei Didine ce intră triumfal în fară, că mă văd cu cine nu trebuie.

Bag eu de seamă că oricine i-a înmânat numărul a stat să mă și păzească la întâlnire, căci mi se cam dusese vestea după o pățanie similară când am mai curtat pe cineva la beție doar ca să-mi dau seama după aia că ar fi mai bine să nu, că doară-n clasa a XII-a am făcut la greu… pregătire de BAC și de admitere la facultate.

Enfin, oricum ai da-o, tot prost am ieșit, dar pe mine chestiile astea nu prea mă țin treaz c-am muncit cu nădejde și temei să-ngroș părțile unde șoricul era sub cota de avarie, deși ar fi la o adică altele și mai și. O fi ajutat poate și faptul că-n numai câteva luni m-am tirat la București și restul, cum s-ar zice, e istorie.