Dimineața mijește leneșă, rece și mereu provizorie, cu clădirile încă pe jumătate ascunse și strada încă neconvinsă că trebuie să-și înceapă ziua. Și totuși, de voie, de nevoie, oamenii se încolonează și se-mpleticesc iavaș-iavaș la drum.
Încolonarea
Seara face taman pe dos: strânge contururile, întunecă fațadele și aruncă ferestrelor și stopurilor mașinilor în cârcă mai mult din peisaj decât li s-ar cuveni, măcar că unele par să zică: Bogdaproste, mai dă și tu o porție dacă tot te abătuși pe-aci.
Iar uneori cerul ignoră cu desăvârșire ambele toane și pune în scenă un scurt spectacol pe cont propriu, vast și teatral, deasupra măruntei încăpățânări a străzilor, blocurilor, cablurilor, clădirilor de birouri și a existenței omenești parcate vremelnic.
Recital ceresc
Cele trei imagini locuiesc tocmai acest interval instabil: nici chiar zi, nici chiar noapte. Sunt mici mărturii ale orașului surprins în timp ce lumina se răzgândește.