Pornise-azi noapte iar să meargă mutul,
și, Doamne, cum cerca cu talpa lutul
încins de flăcări și umplut de scrum,
s-a încâlcit gemut cu fruntea-n drum.
A tot icnit, s-a încleștat, și iată
se deslușiră-n umbra cufundată
puzderie de Om ce tot se strânge,
încet, să-l vază cum borăște sânge.
Montesquieu, Despre Spiritul Legilor – Cartea XI, Capitolele IV-VI – Editura Științifică, București 1964
Sunt – cât? – vreo două săptămâni de când un cetățean binevoitor a stins lumina ANCPI-ului, a stins-o de tot și stinsă a rămas, răstimp în care circulația juridică sigură a imobilelor a fost complet blocată. Iar luni, 27 Iulie, guvernul a emis o plachie de cuvinte menită a ne asigura că-i totul ok și că încă nu se știe când va deveni funcțional, să nu sunăm că mai ies ei din când în când:
Baza de date centrală a sistemului cadastral – cea care conține evidența proprietăților și a drepturilor reale asupra imobilelor – nu a fost afectată. Nu există dovezi că atacatorii au avut acces la aceste date. Integritatea evidenței cadastrale și de carte funciară este, la acest moment, confirmată.
Deci spun că baza de date nu a fost afectată, dar o susțin nu declarând că au demonstrat că nu au intrat, ci spunând că nu au demonstrat că au intrat. Printre altele, formularea implică lipsa certitudinii confidențialității datelor centrale. De altfel și declară mai jos, e drept, agățându-se plăpând de conceptul datele utilizatorilor, ducând cu gândul doar la platforma publică:
Investigația în curs va stabili cu exactitate dacă și în ce măsură datele utilizatorilor au fost afectate; în funcție de concluzii, ANCPI va transmite informările necesare, conform obligațiilor legale privind protecția datelor. (…)
Concluziile relevante pentru siguranța publică vor fi comunicate pe măsură ce sunt confirmate, cu respectarea confidențialității impuse de ancheta în curs.
Adică nu a fost afectată, dar încă nu sunt dovezi, iar dacă e ceva vă spunem noi. Voi munciți acolo, plătiți taxe, informați-vă doar din surse oficiale, mai cu seamă din sursele alea ce v-au scos datele la talcioc, pardon, nu vi le-au scos, pur și simplu încă nu sunt dovezi că sunt scoase, aveți grijă orișicât.
Cât de grav a fost incidentul este deja recunoscut oficial, deci suntem îndreptățiți să ne întrebăm dacă nu cumva a fost și mai rău de atât, anume dacă baza de date nu a fost măcar parțial exfiltrată, mai ales că investigația e încă nefinalizată. În definitiv, ce nu știm, încercăm să ne-nchipuim și e cât se poate de normal să punem răul înainte. Enfin, în informare, parexamplu, se vorbește despre:
– reconstrucția integrală a infrastructurii;
– migrarea aplicației e-Terra direct în cloud-ul guvernamental;
– repornirea completă a bazei de date (după ce-i fac șocul ca la drujbă);
– testarea întregului ansamblu (semnați aici că merge);
– imposibilitatea de a da un termen nici măcar acum;
– lansarea altui modul de plăți digitale.
Admit, nu chiar migrarea unui WordPress de pe găzduire la comună pe un VPS nou care nu bate, nu cloncone. Nici nu mă gândeam că va dura puțin, dar după două săptămâni mă așteptam să aibă o procedură provizorie despre cum poate omul de rând să-și rezolve problemele cu vânzările, cumpărările și succesiunile bunurilor imobiliare.
În două săptămâni, în loc de aveți încredere, în norul guvernamental va fi totul bun, lăsați-ne să ne pregătim pentru Champions League, s-ar fi putut asigura câte o insulă izolată în fiecare oraș reședință de județ, iar vestea aici e de fapt nu că nu au o redundanță operațională informatică, ci lipsa vreunei continuități funcționale a instituției, chit că la cote minime de avarie. Ori un serviciu critic cum este cadastrul nu are voie să nu poată funcționa dacă Computer says no!.
În ideea de a nu ține o țară întreagă în loc, ar trebui să existe un mod minim util de funcționare, să permită cel puțin operațiuni localizate și cu risc controlabil: înscrierea unui certificat de moștenitor după dezbaterea succesiunii, vânzarea unui apartament ori alte operațiuni asupra unui singur imobil etc. Dar nu există și, repet, comunicatul tace mâlc pe o temă sensibilă, o lasă putrezindă sub roiurile de bondari ale limbii oficiale de lemn.
Pe de altă parte, ca să fim corecți până la capăt, nu sunt singurii în această situație unsuroasă. Printr-o foarte similară clasă de pariu arhitectural, pe data de 10 Septembrie 2016, ING România a făcut poc pentru aproape 10 ore. În treacăt fie spus, deși au fost raportate aceste 10 ore, eu unul am avut probleme cu tranzacțiile la POS și ATM și ziua următoare.
Diferența e că relativ repede lucrurile au revenit la normal, și apoi rețelele de plăți cu cardul pot beneficia de stand-in processing: când emitentul nu poate fi contactat, anumite tranzacții pot fi aprobate local sau de procesator, în limite rezonabile, adică o cafeluță, o benzină, o pâine, o biscuite.
Doi ani mai târziu, ce face ING? Închide și ultimele casierii clasice din portofoliu, mizând exclusiv pe digital și pe ATM-uri. Agențiile rămase nu sunt decât o interfață de suport în jurul unui sistem centralizat. Nici măcar nu e necesar să pice tot ING-ul, e suficient să se-mpleticească doar server-ul fără de care ATM-urile nu fac două parale indiferent câți bani au în casete: se duc server-ul și rezerva, au revoir, vieux amis.
Și, ca și cum și-ar fi adus aminte de toate astea, BNR se dovedește util și spune ce nu știam: Păstrarea unor sume rezonabile în numerar poate sprijini continuitatea plăţilor esenţiale în situaţii excepţionale. Iar presa ce să facă altceva, decât să se mire de nou-găsita înțelepciune a lui Manole?
Iar dacă sunteți masochiști ca mine, vă puneți de bună seamă întrebarea cum va fi cu identitatea digitală, că inexpugnabilitatea norișorului statal o crede, zic eu, doar cine vrea musai și cine n-are loc de tocmeală.
–
Și Unul, cu picioru-n plină stradă
l-a întors cu fața-n sus, ca să se vadă:
– “Mai dă-l în mă-sa, c-a picat în șanț
duhnit, beat mort, și fără nici un șfanț!”.
…Doi șfanți i-au mai rămas de la bodegă
încremeniți în ochii lui de cegă,
dar, Doamne, el de unde vrei s-o știe,
când cale de un strigăt, e pustie…
Cel mai mare furnizor oficial de gogorițe lovește din nou. Lovește bine, lovește repetat și lovește decisiv. A fost nevoit s-o facă, întrucât nărodul norod s-a lăsat iar manipulat, de data aceasta pe tema fântânilor. Niște forțe oculte, adică ruși, agenți ruși sau aserviți rușilor, cum e de rigueur, au răsădit teama în inimile slabe cum-că poți fi pedepsit penal dacă folosești apa din propriile fântâni.
Se-nțelege că oamenii cu naturelul simțitor au încercat o strașnică panică, drept pentru care ANAR s-a-ncordat din dragavei și-a ieșit cu un comunicat ce respinge categoric falsurile vehiculate-n spațiul public. Parte din acest comunicat explică pe lege și realizează și calculele, fiindcă suntem prea proști să o facem:
Conform art. 9 alin. (2) din Legea apelor, apele de suprafață sau subterane pot fi folosite liber pentru băut, adăpatul animalelor, udat, spălat, îmbăiat și alte trebuințe gospodărești, exclusiv pentru satisfacerea necesităților gospodăriei proprii, dacă debitul prelevat nu depășește 0.2 litri pe secundă.
Acest debit înseamnă aproximativ 12 litri pe minut, 720 de litri pe oră sau până la 17.28 metri cubi pe zi, în ipoteza unei funcționări continue, un nivel considerabil peste consumul obișnuit al unei gospodării.
Totodată, potrivit art. 81 alin. (2) din Legea apelor, persoanelor fizice care folosesc apa în aceste condiții nu li se aplică sistemul de contribuții, plăți, tarife și penalități specifice gospodăririi apelor.
Presa și mocofanii Lumea Bună l-au preluat, au mai scuipat o dată în direcția prostimii, frecându-se cu urzici în dos de oftică. Spudaxitul Phaleologlu cred că s-a apucat și el să mai scrie o carte despre prostie, proști, prosteli, prostovani, prostografii, prostoplastii, tolomaci, prostomaci și tolo-prostomaci, fiindcă prima s-a dovedit a fi necuprinzătoare pentru realitățile vădite-n viața de zi cu zi.
Atâta doar că-n taurul lui Phalaris n-au fost băgați doar nătărăii, ci și logica, abilitatea de-a înțelege un text de lege, legea în sine, bunul simț, simțul măsurii și, în general cam tot afară de ideologie și soneria lui Vasile Roaită. Astfel, art. 9 alin. (2) din lege, spune:
Apele de suprafață sau subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare și de protecție a calității apelor, pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat și alte trebuințe gospodărești, dacă pentru aceasta nu se folosesc instalații sau dacă debitul prelevat nu depășește 0.2 litri/secundă, exclusiv pentru satisfacerea necesităților gospodăriilor proprii.
Practic, circul alarmist se apropie mai mult de problema juridică reală decât dezmințirea (categorică!) oferită de ANAR, fiindcă echivalentul zilnic al debitului este prezentat ca și cum ar demonstra caracterul generos și practic al excepției. Or, concluzia lor nu rezultă din lege, chit că ei își apără foarte șmecherește toate propozițiile luate separat. Așadar:
0.2 l/seste debitul de prelevare, adică viteza cu care poți scoate apa din pânza freatică;- Cei
17.28 mc/zisunt, într-adevăr, rezultatul matematic al funcționării continue la debitul maxim:0.2 x 86400 = 17280 l/zi = 17.28 mc/zi, dar doar asta sunt, deoarece: - Legea nu spune maxim
17280 l/zi, nici17.28 mc/zi, nu prevede calcularea unui debit mediu pe 24 de ore și nici compensarea vârfurilor de prelevare prin perioadele de nefuncționare, este chiar foarte clară: debitul de prelevare trebuie să fie maxim0.2 l/s.
Cu alte cuvinte, dacă trag 1 l/s timp de o oră, conform textului legii ies din excepția acordată gospodăriei proprii pentru toate cele 3600 de secunde. Dacă nu dețin autorizația necesară, problema nu este că am consumat mult, ci că am prelevat apa în afara regimului exceptat de la autorizare.
Totuși, ce înseamnă și cât de util este acest debit exceptat? Dacă ai o pântecăraie mai bicisnică și folosești toți cei 10 litri câți are în general un vas normal de WC, pentru a-l vedea plin în maxim un minut (totuși un timp lung), ai nevoie de un debit de:
\[Q_{pântecăraie} = \frac{10l}{60s} = 0.167 l/s\]Mai udă cineva, se mai spală pe mâini, mai curăță un vas – că nu cred că strigă vreunul: fă, Marghioalo, se cacă Petronel, ai răbdare – pac, intră la ilegaliști. Ceea ce este un pic bizar: teoretic ai voie să extragi într-o zi cantitatea de apă ce poate acoperi necesarul lunar pentru 2-3 persoane, dar ai nevoie de autorizație dacă extragi mai mult de 0.2 l/s și rămâi mult sub necesarul permis.
Regula generală este că dreptul de folosire a apelor subterane se stabilește prin autorizație, iar aliniatul citat instituie o excepție de la această regulă. Comunicatul ANAR face acea socoteală matematică evident adevărată, folosind-o ulterior pentru a sugera o concluzie juridică inexistentă.
În același timp, nici art. 81, alin. (2) invocat de pelteaua oficială nu face niciun pic de lumină, spune doar că sistemul de contribuții și plăți nu se aplică persoanelor fizice care folosesc apa conform art. 9 alin. (2).
Totodată, potrivit art. 81 alin. (2) din Legea apelor, persoanelor fizice care folosesc apa în aceste condiții nu li se aplică sistemul de contribuții, plăți, tarife și penalități specifice gospodăririi apelor.
Iar un vas rezervor pentru alimentarea gospodăriei nu elimină problema. Poți avea prelevare zero atunci când consumi din rezervor, dar dacă intră pompa, poți avea 30-60 l/min, poate mai mult. Dacă extragi doar 300 de litri pe zi, deci pe o durată de 5 până la 10 minute, ieși, desigur, din regimul legal al excepției, aspect unde comunicatul trișează logic. De fapt, flegmează de-a dreptul în obrazul tuturor și o face foarte flegmatic.
Pe scurt ești într-o măsură semnificativă la mâna funcționarului: deși juridic el nu te poate condamna, poate bine-mersi porni mecanismul, iar a petrece un an prin controale, expertize, dosar penal și alte asemenea finețuri pe banii tăi de taxe nu este taman un mizilic.
Noul proiect descris de Ministerul Mediului leagă pedepsele mai grele de fapte susceptibile să provoace ori care au provocat daune semnificative, de lungă durată sau ireversibile. Simpla depășire a debitului ce asigură excepția nu dovedește eo ipso caracterul susceptibil de-a provoca daunele invocate, deci o instanță ar putea constata că fapta nu întrunește elementele noii infracțiuni.
Rămâi totuși la discreția unei norme tehnice prost calibrate, greu de respectat într-o exploatare normală și suficient de neclare cât să permită control selectiv și interpretare administrativă, aspecte neamendate de noul proiect de lege. Iar dacă ANAR și-a permis abuzul de-a interpreta legea hăis, alții și-ar putea permite s-o interpreteze cea.
–
Versuri: Nichita Stănescu – Mutu, Argotice – Editura Românul, București 1992