Iată-ne, dragilor, ajunși la o parte a poveștii care mie îmi e foarte dragă – istoria primei și singurei dăți din viața mea de adult când am ajuns la o greutate de numai 68 de kilograme. Mă gândesc mereu la asta cu un amestec de nostalgie și groază stropite cu un țoi de invidie, mai ales acum, când cântăresc un burghez 78.
Ziua începuse și continuase-n cel mai banal mod cu putință, ca oricare alta: patru bicicliști răspândind bunămireasmă prin corturi, lăcuste țipând prin iarbă precum niște piulițe slobode „Vrem o iarbă ca afară”, muzică orchestrală diafană și, desigur, vocea lui Yul Brynner comentând cadrul.