Pentru carcasă (a dulapului și pentru biroul meu la care lucrez acum) am luat niște panouri de pin groase de 24mm. Ținute un timp îndelungat în condiții mai degrabă improprii – adică aglomerate și sprijinite de perete, unele dintre ele s-au curbat transversal. Așadar, primul hop de trecut a fost să le aduc la o formă prelucrabilă, nu atât perfect plană, cât să poți descrie o suprafață mediană plană, deci suportând oarecare ondulații.

Promit să mă îndrept

Pentru început, le-am tăiat aproape de cotele finale, cu 40mm suplimentari pe lungime și 20mm pe lățime, fără pretenții de perpendicularitate sau paralelism, având în vedere că marginile nu erau neam drepte.

Având de-a face cu o lățime redusă (aproximativ 280mm fără panoul din spate – aplicat, iar nu-ncastrat – și fără fronturi), dintr-un panou brut puteam decupa aproape tot conturul carcasei, dar alegând ce era mai estetic ori mai sănătos, am consumat două. Resturile le-am debitat în bucăți mai mici și le-am lăsat de plăsilă. Că tot eram în cartier, am decupat și conturul pentru corpul de sus.

În mare, curbura transversală vine din diferența de umiditate dintre cele două fețe. Cea mai umedă lucrează mai zdravăn și ajunge convexă, cealaltă rămânând, firește, concavă. Aceste defecte sunt reversibile dacă nu sunt și alți factori interni implicați (tensiuni interne, orientarea lamelelor, diferențe dintre bucățile din lot etc.), însă revenirea la forma inițială nu este garantată.

Debităm (și nu prostii)

Orișicât, merită încercat. Cum? Fie se inversează condițiile, dacă este posibil, fie se compensează cu umiditate suplimentară fața concavă, bunăoară cu un prosop umed ori cu un pulverizator de apă din felul celor folosite pentru a pregăti rufele de călcat sau stropirea frunzelor plantelor.

Ideea e că procedeul necesită finețe și, în plus, nu se poate numi taman știință exactă: e mai degrabă un experiment în pași foarte delicați. Prea puțină apă și s-ar putea să nu se-ntâmple nimic, prea multă și-o ia-n direcția opusă. Imperfect distribuită și revine pe o curbă diferită sau pe multiple curbe, rezultând o suprafață ondulată.

În mare, procedeul meu a constat din dispersarea unei cețe fine și uniformizarea ei cu o cârpă curată, așezând apoi panourile două câte două cu fețele umede împerecheate în stiva formată. Date fiind și cele de mai jos, succesul se poate chema moderat.

Încercarea cu traversele

Fiind un ansamblu din lamele continue lipite prin adeziv tip D4 (deci rezistent la apă, nu taman prietenos cu migrația umezelii dintr-o lamelă în alta), suspectez că umiditatea se uniformizează cu precădere în interiorul aceleiași lamele, fiind perfect posibil și probabil ca două lamele adiacente să difere (cu atât mai mult cu cât pot foarte bine să nu fie din același trunchi ori din aceeași zonă din același trunchi), rezultatul operațiunii n-a fost o suprafață pe de-a-ntregul plană, ci una cât de cât plană, cu mici ondulații.

Mi-a luat o săptămână jumate, din opt bucăți patru au fost rezonabile, una ușor ondulată, alta deranjant ondulată și două inversate. Încă trei zile și măcar situația bătea din nou spre material lucrabil. Restul de corecții au fost cu o rindea de mână, apoi șlefuite cu granulație 80. Lesne de-nțeles, fără stăruniță și nădejde, acest joc poate numaidecât degenera-n turbare.

Pentru a le aduce la dimensiunea finală, le-am împerecheat iar două câte două și le-am prins între ele cu șuruburi. A rezultat o piesă mai groasă, îndreptată în bună măsură tocmai prin presarea lor una de alta. Urmele lăsate de șuruburi nu sunt capăt de țară și ușor de corectat sau ascuns, cu condiția să stabilești de la început unde-ar putea veni zonele respective.

Stive la îndreptat

Astfel grupate am putut să îndrept unul din canturi cu rindeaua, să tai mai departe la lungime și la lățime suficient de precis raportându-mă la această margine corectă și, în final, să le finisez pe toate, evident, tot cu rindeaua.

Se-nțelege că similar am procedat ulterior și cu panourile de 18mm ce-au constituit sursa elementelor interne de compartimentare. Lemnul mai de calitate și grosimea ușor scăzută au produs rezultate mai bune.

Ca idee, că tot e un jurnal de cum a fost mai degrabă decât cum se face, am cochetat și cu varianta de-a-nșuruba câte o traversă la fiecare capăt astfel încât să steie cât de cât neted, numai că funcționa numai la capete, spre mijloc rămânând deformate.

Secțiune în sapeli

–

Cât a durat acest dans am tăiat și-am început rectificarea lemnului pentru fronturi, un superb sapeli. L-am găsit spre cumpărare doar la palet, deci am fost nevoit să iau mai mult decât aveam inițial nevoie, partea bună fiind că totuși îmi ajunge pentru toate proiectele inițial planificate.

Prima tentativă de-a-l tăia la un circular de mână a fost încununată de un eșec răsunător soldat cu o lamă arsă. Până la urmă l-am tăiat la mână pe lungime, apoi încă o dată tot pe lungime, folosind sania fierăstrăului de banc, procedeu ce mi-a permis un avans mult mai fin. Pe lățime și pe grosime l-am tăiat la un banzic, mai apoi l-am luat de mână la rindea. Atenție, este un lemn cu un praf mai înecăcios și mai abraziv decât fagul sau stejarul, trebuie musai o mască bună atunci când este tăiat (ori altminteri prelucrat) mecanic.

Este un lemn incredibil de plăcut de lucrat de mână, mai ales de rindeluit. În primul rând, fiindcă praful generat are o energie foarte scăzută – ridicându-se puțin și căzând numaidecât la podea –  rămâne-n cameră un miros plăcut, aduce binișor a scorțișoară. Talașul este fin, uniform și o rindea bine ascuțită îl poate prelucra inclusiv în contra fibrei fără smulgeri. Tocește repejor cuțitele, după maxim 2-3 ore de lucru viguros.

Sapeli brut

Am prins în lotul în cauză atât scânduri cu fața predominant tangențială, cât și scânduri radiale. La cele dintâi, modelul este magic, de-a dreptul vrăjit. Oricum, își merită asemănarea cu un desen de catedrală, căci este și solemn! Tăiate radial, vădesc un tipar alternativ de benzi deschise și închise la culoare, dându-i un aspect general mai potolit.

Pentru corpul de jos am ales exclusiv scânduri radiale, iar pentru corpul de sus le-am păstrat pe cele tangențiale, din două motive: mai întâi fiindcă lumina avea să cază mai mult sus și mai puțin jos și apoi întrucât privirea în general zăbovește mai degrabă sus decât la bază. Dar, după cum se va fi văzând și-n articolul introductiv, simplul model dungat nu-i taman puțin lucru.

Sapeli tangențial, rindeluit