Turul Carpaților Apuseni – Ziua 4 – Balmoșul Fermecat

Iată-ne, dragilor, ajunși la o parte a poveștii care mie îmi e foarte dragă – istoria primei și singurei dăți din viața mea de adult când am ajuns la o greutate de numai 68 de kilograme. Mă gândesc mereu la asta cu un amestec de nostalgie și groază stropite cu un țoi de invidie, mai ales acum, când cântăresc un burghez 78.

Verde Împărat cu tot cu oi

Verde Împărat cu tot cu oi

Ziua începuse și continuase-n cel mai banal mod cu putință, ca oricare alta: patru bicicliști răspândind bunămireasmă prin corturi, lăcuste țipând prin iarbă precum niște piulițe slobode „Vrem o iarbă ca afară”, muzică orchestrală diafană și, desigur, vocea lui Yul Brynner comentând cadrul.

După micul dejun frugal am pornit la drum allegro molto vivace. Îmi montasem camera lui Remus pe portbagaj și i-am dat blanao înaintea tuturor, astfel încât să-i prind lejer în cadru. A ieșit ceva care s-a integrat foarte frumos la montaj.

Dimineață leneșă

Dimineață leneșă

Cine s-ar putea găsi nedumerit că poți pleca vesel la prima oră, în forță și cu zâmbetul pe buze, să afle că e perfect adevărat. Atâta doar că, îmi pare mie, uitai să vă zic că pornirăm la vale, spre Gârda de Sus: oamenii fiind niște clișee incorigibile (unii fiecare-n felul lor, alții, dacă stau în Conformist-Fainoca, toți-deodată-n același fel) și nefăcând nici noi excepție, intenția era să urcăm spre ghețarul de la Scărișoara.

Cheile Ordâncușei, detaliu

Cheile Ordâncușei, detaliu

Ca un preludiu și, în același timp, dintr-o dorință nemărturisită (dar de toți împărtășită) de-a mai întârzia chiar și câteva ore confruntarea cu vâltoarea fierbinte eructată din găoaza lui August, am ocolit prin Cheile Ordâncușei, pentru a vizita peștera Poarta lui Ionele.

Într-un fel, ce a fost doar un preludiu, s-a transformat în apogeu. Pentru că, în mod cert, e mai spectaculoasă, morfologic vorbind, decât peștera ghețarului, salvată totuși de-avenul uriaș prin care se coboară. Mă refer desigur, la ce pot vizita pulifricii de rând ca noi. Mai departe nu știu, deci nu mă pronunț.

Cheile Ordâncușei - Corobana lui Gârțău (cred)

Cheile Ordâncușei – Corobana lui Gârțău (cred)

Dacă am un regret, cu tot portalul uriaș care-i marchează intrarea, este, desigur, că am prins peștera secată. Înțeleg că acolo se produce resurgența unor ape care sunt colectate prin dolinele și ponoarele de mai sus. De altfel, în unele poze se vede un curs de apă foarte spectaculos, mai ales în zona săritoarelor. Când am fost noi, probabil că se strecurau printr-o albie subterană, judecând după exoticele cascade de dinaintea intrării-n peșteră.

Peștera Poarta lui Ionele - Portal

Peștera Poarta lui Ionele – Portal

Ne-am reîntors pe traseul spre Scărișoara, neasfaltat până unde-ncepe urcarea din vale. De acolo, un drum impecabil se desprindea din valea plină de hârtoape. O pantă atât de-abruptă încât era aproape-alunecoasă insistă până aproape de platoul peșterii. Șoferii care ne depășeau sau cu care ne intersectam din sens opus ne priveau cu o brumă de-ndoială c-am fi reali, iar noi ne-necam cu mirosul de-ambreiaj încins.

Peste acel miros, peste acel gust de azbest, gogoșile cu gem de fructe de ce-o-fi au picat tocmai bine, chiar dacă erau atât de grase încât, de le-ai fi mâncat zilnic, ai fi depășit în kilograme numărul de numere de după virgulă a numărului Pi. Sau dublu-Pi.

Peștera Poarta lui Ionele - Detaliu

Peștera Poarta lui Ionele – Detaliu

Cât am așteptat rândul, căci se intră pe schimburi ca la fabrică, am consultat și câteva legende care se-nvârt în jurul peșterii ghețarului. Una din ele este teribil de interesantă prin faptul că-i eternă și-n același timp o coincidență.

Peștera Scărișoara, vedere din aven

Peștera Scărișoara, vedere din aven

Nevasta Împăratului Verde îl înșeală cu Zeul Apelor și are un copil cu el. Împăratul nu-și dă seama că nu-i al lui, copilul ia tronul și-l mazilește pe tată făcându-l cioban. Tatăl urzește intrigi să-și ia cumva tronul înapoi și copilul vine după el și-l îngheață cu tot cu oi.

Rămâne să mă explic doar vis-a-vis de coincidență: fiind vorba de un traseu de vizitare pe un culoar îngust, am fost nevoiți să stăm în spatele unui cuplu de împărați modern: el, un Făt-Frumos-din-Labă o poza pe-mpărăteasă, o scorpie cu zâmbet viperin, în toate pozițiile posibile.

Ghețarul - detaliu (1)

Ghețarul – detaliu (1)

Aceeași tută ternă-n sute de cadre, toate momente Kotkodak, în timp ce noi așteptam după ei. Mă facea să regret cu oftat bătrânesc epoca aparatelor cu film. Acolo aveai 30 sau 32 de cadre și gata. Și nu puteai căra oricâte role de film după tine și, chiar dacă ai fi cărat, developatul era scump.

Ghețarul - detaliu (2)

Ghețarul – detaliu (2)

Îmi stătea pe limbă să-i prevăd viitorul, foarte apropiat de altfel, cum că va ajunge și el înghețat într-o peșteră, cu tot cu oi. Dar noroc că am reușit să ne strecurăm, într-un târziu, pe sub balustradă, pe ghețar, în fața lor. Peste ani, ca să n-o paț pe-a-mpăratului Verde, am dat și eu una afară din casă, cu pretenții de-mpărăteasă și propensitate de stat ca maimuța ore-n șir la poze.

Coborârea de pe platou a fost atât de brutală încât mă mir că mai aveam frâne după. Ba chiar era să ies de câteva ori de pe drum, până mi-am reglat distanța de frânare. Dar măcar a ieșit o filmare ce rivalizează Bullit. Ba chiar am avut și-un blond printre noi.

Coborâre (1)

Coborâre (1)

La intersecția cu DN-ul ne-am oprit la un restaurant și, într-o clipă fatidică, am decis să nu-mi respect regula strictă de-a lua doar șnițel cu cartofi prăjiți atunci când mă aflu-n restaurante necunoscute. Am luat, în schimb, un balmoș, care înota-n întreaga producție anuală de ulei și unt a județului Teleorman.

Coborâre (2)

Coborâre (2)

Nu părea musai stricat, a fost chiar gustos, dar am simțit după aceea că-i ceva nu tocmai în regulă, nu tocmai la locul lui, fără să pot pune deștul pe exact ce ar fi putut fi-n neregulă și ne-la-locul-lui. Am trecut peste acel sentiment, m-a dedat exuberanței de care se molipsiseră toți și-am forțat mustangul până hăt la Roșia Montana, unde am tras în gazdă.

Era un soi de crescătorie de precursori de oameni faini, voluntari sau ceva veniți acolo la Roșia Montana să lucreze la unele case. Gazdele, în schimb, au fost încântătoare, mâncarea bună și la fel de grasă precum cumătrul servit la prânz: în lapte și-n ciorbă ședea lingura-n picioare. La fel ca atunci, am mâncat de-ar fi roșit și Pantagruel.

La drum după pauza de masă

La drum după pauza de masă

După un duș vârtos, ne-am băgat la somn. Pe la trei dimineața m-am trezit brusc. Era acel sentiment din nou, la fel de nedefinit, cu excepția faptului că simțeam că trebuie să merg la baie. Și am mers, am alergat chiar, dar ușa aia bicisnică nu se urnea: lemnul tocului umflat refuza să lase ușa slobodă.

Traseul fostei mocănițe Abrud-Câmpeni

Traseul fostei mocănițe Abrud-Câmpeni

Cu disperare, m-am proptit cu umărul, ca-n filme și, după trei opinteli de-o toxică masculinitate, s-a deschis, a dracu, parcă-n ciudă de ușor. M-am avântat din inerție până-n mijlocul băii și, până să-mi recâștig echilibrul biped, un șuvoi de vomă a erupt din măruntaie. Episodul Paricutin se repeta atunci și acolo.

Nu știu cât a durat acest prim eveniment cu valențe geologice, mi s-a părut o eternitate. Și chiar de-ar fi fost singura, ar fi fost bizar de mult pentru cât mâncasem în acea zi. Dar au fost mai multe, până măcar s-apuc s-ajung la țucal. Câte? Dracu știe! Au venit ca replicile la cutremur, doar că una mai cutremătoare ca alta.

Undeva pe valea Arieșului (cred)

Undeva pe valea Arieșului (cred)

A ieșit din mine ca dintr-o țeavă de canal, de parcă m-aș fi lepădat de toate relele din lume care fix în mine s-ar fi strâns până atunci. Era vomă peste tot, chiar și pe oglindă, care era departe, în cabina de duș, care era doar vag întredeschisă, peste tot pe hainele mele, chiar și prin păr.

Subsemnatul, prins în fapt

Subsemnatul, prins în fapt

La un moment urgia părea că se gătase. Am luat, timid și încet, o postură dreaptă și m-am uitat în jur după ceva ce-aș fi putut folosi să curăț. Aș fi avut nevoie de o volă, dar m-am mulțumit cu o găleată și-un insuficient mop.

Am umplut găleata cu apă și-am început să spăl. Merge mai ușor decât mă așteptam, mi-am zis. Dar m-am bucurat prea devreme: arbitrul a sunat numaidecât reluarea meciului și-am mai încasat vreo Dumnezeu-știe-câte boabe. Am borât de parcă ar fi trebuit s-o fac pentru toți oamenii de pe lume, cu blestemul adăugat de-a percepe totul cu-ncetinitorul, de-a vedea fiecare bucată ejectată din adâncuri.

În loc de vomă

În loc de vomă

Două ore mi-a luat pentru a curăța urmele radioactive-nșirate peste tot, care semănau cu bucăți din trupurile țăranilor români sfârtecate cu tunurile de ostași români la ordinul eroului Averescu. Două ore lungi, după care m-am târât în pat precum un câine bătut, slăbit și, culmea, flâmând.

De doură ori m-am ridicat iar din pat doar pentru a mă căca apă, un preludiu al zilelor ce au urmat. Într-un târziu, am adormit într-unele cele mai bune patru ore de somn din câte-am avut parte vreodată.

Tura pe scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.