M-a rugat maică-mea de curând să-i fac un scăunel care să-l înlocuiască pe cel pe care-l are acum: e cam mic și nu o mai țin mereu genunchii să se așeze ori să se ridice. În plus, deși solid, e oarecum instabil: știți genul, îngust, două picioare cu un mic V decupat pe mijloc în partea de jos și un blat ușor agabaritic în laterale (față de picioare), care se prelinge-n față și-n spate. Frumos, cochet, poate fi vopsit sau băițuit, bine legat, ține o viață.
Man, man, uite-l pe Kewreesh’man
Așadar, mai înalt. Mai înalt înseamnă că, de nu vreau să fie facilitator de berbeleac, trebuie să aibă și o amprentă la sol crescută, adică să fie mai lung și mai lat. Experimentând cu câteva cadre încropite de cherestea, am ajuns la un plus de înălțime de 100 de milimetri și o creștere a lățimii de 70 mm și a lățimii de 100 mm deoarece la noua înălțime ar da mai bine cu o formă de vag pătrat decât spre un dreptunghi decis.