Ceața dimineții învelea Sălciua precum o plapumă, vrând parcă să o protejeze de frigul pișcător de peste noapte. Încet-încet, s-a risipt cu un aer de o încântătoare promiscuitate – se părea că vom avea în sfârșit parte de o zi senină.
Sălciua, dimineața
Oasele mele erau îmbibate de o lene viscerală și doar foamea m-a mânat cele două etaje mai jos, în bucătărie. După un mic dejun deloc frugal, însă, m-am transformat precum răpciuga lui Harap Alb și tropăiam de nerăbdare să plecăm.