Mă trezesc dimineața la ora 06:00 antemeridian sau, mai precis, la ora 03:00 UTC antemeridian. Îmi parcurg cei 2437 centimetri până la telefonul din care-mi răsună alarma de trezire în 2.37 pași. În acest timp, alarma sună de exact 12 ori. Lângă telefon, la exact 37 de milimetri se află o ediție de lux a Sistemului Internațional al Unităților de Măsură și, stând cu precizie pe loc, citesc exact trei pagini, timp în care intensitatea luminii variază, în medie, cu 3 lucși.

Îmi place foarte mult această carte, mai ales capitolul în care se povestește despre cum anticii au inventat metrul și celelaltă unități de măsură coerente. Am fost și la Sevres acum exact 2 ani, 5 luni, 2 săptămâni, 3 zile, 10 ore, 5 minute și 10 secunde. Țin minte și acum momentul: mi-au trecut exact 10235 de gânduri prin cap și, prin ceea ce s-ar putea numi suflet, aproape un sentiment. L-aș putea descrie asemuindu-l cu ceea ce oamenii numesc – vag, nepotrivit și fără măsură – fericire.

Același sentiment aproximativ mi-l alimentează și viața perfect ordonată, calculată, după program fixat. Dacă există Nirvana, s-ar găsi într-o existență previzibilă, odihnitoare, din care întâmplarea și lipsa de măsură au fost stârpite cu determinare și precizia unui neurochirurg. Și, cum viața mușcă din tihna și aranjamentele noastre cu o pofta pantagruelică, element numit entropie, nici un efort nu trebuie precupețit.

Mi-am dedicat o bună parte din existența mea întâmplătoare eliminării aleatoriului care m-a produs, astfel încât să nu mai repet greșeala părinților mei – într-adevăr, așa cum foarte pertinent citisem la un moment dat în presă, cel mai rău lucru pe care-l poți face pentru planetă este să faci copii. Dar ce nu spun ei e că, în același timp, e cel mai rău lucru pe care-l poți face și pentru tine.

În realizarea acestui deziderat, îmi încep ziua așa cum v-am povestit și o continui în același spirit: după executarea rutinei inițiale, deschid ușa la exact 37 de grade, mă strecor prin ea, o închid și încep a număra plăcile de gresie de pe hol. Sunt exact 27, zi de zi. Apoi eșantionez grosimea lor până la stratul suport, pentru a mă asigura că sunt încă ferm prinse pe podea și perfect plane.

Cei cinci pași până la baie îi parcurg în exact 10 secunde și 275 de milisecunde. Am acolo un aparat special pentru făcut nevoile pe care îl așez deasupra vasului de toaletă, după care mă poziționez pe aparat, astfel încât unghiurile tuturor membrelor și poziția generală a corpului să fie optime întregului proces.

În plus, vasul este prevăzut cu un amortizor gravitațional, care frânează tot ce se face, pentru a nu produce stropi din cauza vitezei în exces (unghiul de atac fiind deja rezolvat), precum și cu un set complet de senzori, inclusiv de analiză spectrală, pentru a ști exact cât și ce fac. Mai târziu, în timpul micului dejun citesc raportul generat, așa cum primitivii își citesc presa.

Pentru duș am la dispoziție exact 25500 centrimetri cubi de apă, 35 de grame de gel de duș și un burete cu suprafața totală de 500 centimetri pătrați. Îmi sunt necesare 320 de secunde pentru a mă spăla, după care validez procesul prin activarea detectorului de microparticule – nu aș vrea să știu că undeva, între două celule, a rămas altceva decât puritate absolută.

Am și un viciu, mă rog, dar, spre deosebire de voi toți ceilalți, îl explorez cu aceeași precizie. Pe scurt, îmi place să fumez. Din păcate, pachetele de țigări din comerț pur și simplu nu întrunesc cerințele mele stricte de uniformitate.

Regretabila indolență a producătorilor mă forțează să-mi rulez singur țigările și, imediat după igienizarea zilnică, adică la exact 15 secunde, îmi întind 6 foițe pe masă, la distantă de 18 milimetri una de cealaltă și, folosind un dispensor industrial cu marjă de eroare de numai 0 microni și 0 micrograme, plasez cantitatea dorită de tutun.

Rularea este și el un pas crucial, deci folosesc un rulou-compresor automatizat printr-o inteligență artificială de ultimă generație. În sfârșit, măsor și cântăresc fiecare țigaretă-n parte pentru a verifica faptul că toate sunt identice. Știți, tot încearcă să sperie oamenii cu acele fotografii oribile plasate pe pachete, însă adevăratul cancer al societății nu sunt țigaretele, ci lipsa de precizie, ordine, legi, regulamente, norme și, cel mai rău dintre toate, dorința unor indivizi de a improviza.

Un mare regret este că trebuie să mănânc. Este o activitate, din punctul meu de vedere, absolut inutilă. Dar natura mea eminamente carnală mă obligă să o desfășor. Și fiindcă trebuie, măcar să nu-mi ocupe mult timp. Am găsit, după, îndelungi căutări, un praf pe care-l amestec cu apă, gata de mâncat în numai 120 de secunde.

Îl consum la fiecare masă, este ușor de măsurat, rapid de consumat, incolor, inodor și insipid, cu avantajul adăugat că spălatul vasului durează 15 secunde. Comparați asta cu rutina oamenilor auto-intitulați normali, care par să se bucure cu obscenitate proletară de mesele lor fără sfârșit.

O barbarie atât de mare și totuși omenirea nu a reușit încă s-o facă pierdută: a reușit să măsoare longitudinea, a reușit să ajungă pe lună, dar încă se bucură la stârvuri de animale prăjite, încă torturează plantele, încă abuzează sexual caprele, oile și vacile pentru a le extrage laptele, se dedau obiceiului scârbos de a mânca produse de sub fundul găinii și, cel mai rău, numesc asta ospăț.

După Masa Numărul 1, cum numesc masa de dimineață, îmi pregătesc pachetul pentru birou: suficient praf pentru Masa Numărul 2 (masa de prânz, pentru voi, ghiaurilor) și un dispozitiv pentru băut apă cu funcție triplă:

– alertare – îmi transmite exact când am nevoie de apă și de cât, monitorizându-mi activ-pasiv funcțiile bio-vitale;
– măsurare – îmi contorizează fiecare înghițitură, precum și cantitatea de apă din fiecare și, la atingerea pragului necesar, emite trei semnale sonore; eventualele erori de hidratare sunt reportate pentru data viitoare;
– stocare optimă din punct de vedere termo-microbiologic: apa este supusă unul procedeu complex de dedurizare, decontaminare și tratament termic astfel încât balanța microbială a organismului meu să nu fie afectată.

Am menționat mai devreme de 6 țigări. Ar trebui să știți, dacă n-ați ghicit deja, că nu le fumez pur și simplu. Astfel, primele două le fumez în drum spre serviciu, în timp ce număr bordurile, segmentele de gard, țevile de susținere, stâlpii rețelelor electrice și stâlpii de transport în comun. Dacă găsesc o cât de mică variație, chiar și de 0.0001 stâlpi (în limbaj profan – un stâlp „ciobit”), înaintez cereri către toate organele abilitate pentru soluționarea catastrofei.

Nu se poate să avem o țară ca afară dacă nu suntem responsabili pentru sesizarea și celui mai mic aspect care nu se-ncadrează în niște norme stricte – de bun simț pur și simplu nu este suficient, este nevoie de standarde, este nevoie de măsurători periodice, este nevoie de autorități pentru susținerea acestora și este nevoie de ani grei de pușcărie pentru oricine le încalcă.

Poate nu vă vine să credeți, dar oamenii nu-s atenți nici măcar la cum merg: fiecare face pasul diferit, ca lungime și unghi, au greutăți corporale diferite și o banală (dar banală doar în aparență) scăpare ca aceasta poate avea grave consecințe asupra spațiului public prin exfolierea prematură a stratului de covor asfaltic. Este nimic altceva decât furt: cine fură azi un milimetru, mâine salt-un decametru.

Altfel ar sta lucrurile dacă statul ar da mai multă importanță mersului pe jos, astfel încât să nu mai poată ieși niciun om (și folosesc acest substantiv cu indulgență) pe stradă fără un permis corespunzător și un examen periodic pentru a-i verifica valabilitatea.

Mai mult decât atât, mersul de plăcere ar trebui interzis cu strictețe – este o sfidare la adresa efortului nostru colectiv de-a întreține un domeniu public civilizat și o natură sănătoasă. Unde vom ajunge ca societate dacă fiecare din noi ar ieși să meargă pur-și-simplu fără să aibă vreun scop anume, adică fără să producă nimic?

V-am dat acum doar un exemplu, un foarte mic exemplu din toate câte ne-nconjoară, ca să puteți judeca și voi per-ansamblu gradul destrămării fibrei sociale cu care ne confruntăm și ce poate fi făcut până nu este prea târziu. Inițiativa fiecăruia dintre noi contează și vă asigur că niciun sacrificiu nu este prea mult.

La serviciu, în timp ce colegii mei socializează (?!!), referindu-se unul altuia după nume, niște indicative aproximative aleatorii și fără sens (sau, și mai rău, după porecle), eu deja am terminat de scris 10 rapoarte. Adică 10876 de cuvinte, 76132 litere și 1345 semne de punctuație. Le înaintez Persoanei Nr. 201, care mai departe le va înainta Personei Nr. 336 sau Persoanei Nr. 412, după caz și după tipul rapoartelor.

Mi-am dezvoltat, după cum vedeți, un sistem de adresare optim care face uitat echivocul și conține toate elementele necesare identificării persoanei în cauză:

– prima cifră determină etajul la care se află persoana;
– a doua cifră determină rândul persoanei în grila de birouri, cu numărătoarea începând de la Nord;
– a treia cifră determină coloana persoanei în grila de birouri, cu numărătoarea începând de la Vest.

Sistemul meu are și avanajul că elimină noțiunile așa-zis-naturale de gen, de culoare a pielii, a părului, a hainelor sau oricărei alte particularități care ar putea identifica (deci jigni) persoana dincolo de o creatură umanoidă bipedă aflată pe scara evolutivă către a deveni un om. Evident, o favoare mult peste ce merită acești cercopiteci înapoiați care nici măcar nu-și numără mestecăturile dumicaților.

Exact la orele 12:30:15 iau Masa Numărul 2. Pentru performanță maximă, am dezvoltat un sistem prin care fumez simultan a treia și a patra țigară a zilei și tot simultan consum praful preparat similar cu cel de dimineață, cu diferența notabilă că diluția soluției rezultante este crescută cu 10%, pentru o creștere notabilă de 7.5% a vitezei digestiei.

Am luat această decizie citind un studiu multi-național (da, pentru cine va citi în viitor acest jurnal adaug că omenirea încă este grupată în secte sălbatice numite țări), pluridisciplinar, multi-lateral-fațetat, recenzat și recenzurat de cele mai iluminate minți științifice de pe planetă.

Vă dați seama, am abonamente la toate publicațiile de profil din lume, doar nu credeți că aș putea să-mi duc viața, doar așa, luând vreo decizie fără consultarea vreunui studiu relevant. Lucrul cu care mă mândresc cel mai mult este stabilirea numărului de respirații pe minut, după ce nu mai puțin de cinci ani am triat rapoartele laboratoarelor de respirologie adaptivă.

A doua jumătate a zilei de muncă se desfășoară identic cu prima, cu aceeași eficiență, aceeași cadență, aceeași ineluctabilă predictibilitate, în ciuda comportamentului patibular de socializare (?!!) post-nutrițională manifestat de colegii mei. Cică, pe deasupra, se numește mediu de lucru plăcut. O contradicție între termeni, dacă mă-ntrebați pe mine: ori e mediu de lucru, ori e plăcut, nu se poate ambele-n același timp.

Drumul spre casă îl parcurg identic, cu aceeași viteză de 1.11 m/s, dar, evident, în sens contrar. Reiau activitățile, adică renumăr ce am numărat de dimineață, fumez cu aceeași frecvență ultimele două țigări, aprinse cu aceeși brichetă care produce o flacără de o temperatură reproductibilă de 1373.15 K.

Ajuns acasă, două ore le dedic consultării studiilor, așa cum vă povesteam. La finalul orelor de studiu iau Masa Numărul 3, apoi, în ordine inversă, activitățile de dimineață. Astfel, ziua mea este uniformă, simetrică, tihnită, reglementară, productivă, legală, certificată ISO 9001. Într-un cuvânt: Perfectă.

–

Ilustrații: DALL-E2