Într-un târziu, am reușit să pun în funcție și masa pentru frezare și să montez pe ea un monstru de Triton TRA001 (ce, cum și de ce, cu altă ocazie). Trecând peste faptul că freza sare cu 200W de puterea maxima suportată de aspiratorul meu și, deci, nu pot să folosesc funcția de pornire/oprire automată, întreg ansamblul este ce trebuie. Clișeu, dar alt cuvânt mai potrivit nu este.

Voila

Ca să-l testez, am luat câteva bucăți de lemn și am încercat cu diverse freze. Întâmplarea face că mi-a picat în mână o bucată de panou de pin și, după ce am frezat câteva laturi și declarându-mă mulțumit, am dat s-o pun în grămada cu deșeuri. Dar, îmi zic, ia stai nițel, are proporții numai bune, este bine-nchegată și foarte plăcută ca aspect.

Așa că am frezat toate laturile, apoi am întors-o, am coborât tăietorul frezei și am făcut încă o dată laturile, astfel încât canturile acum sunt în unghi ascuțit, asimetric, dacă mă-nțelegeți, adică bisectoarea nu pică pe mijlocul grosimii plăcii. Ideea care-mi venise e că pot obține un tocător mic pentru chestii curente prin bucătărie, chiar dacă lemnul nu-i de esență tare.

Am dat apoi cu niște ulei pentru ustensile de bucătărie până n-a mai tras, adică cinci straturi, l-am lăsat câteva zile să se usuce și chiar sunt curios acum cât rezistă. Dintr-un anume punct de vedere, este un experiment, evident, dar la prima vedere rezultatul obținut dintr-un material banal e foarte-ncurajator: plăcut satinat la atingere, cu irizații care-mbogățesc vizual aspectul lemnului și un strat protector dur și aparent eficient, chiar dacă-n el cuțitul lasă urme.

–

Argumentul conform căruia cetățeanul ar trebui să plătească la prețul real al pieței servicii publice precum transportul în comun, locul de parcare și alte asemenea ignoră ideea că oricum plătim taxe (pe care n-avem cum să nu le plătim) pentru a avea parte de… servicii și bunuri publice. E plin de ei peste tot: înfierează analfabetismul funcțional, dar susțin prețuri exorbitante și reale pentru orice: bilet de bus, încălzire centralizată, sănătate, parcare etc.

Perspectiva

Nu știu cine i-a mințit pe ei că sunt în măsură s-arate cu degetul către unul sau către altul și să-l numească analfabet funcțional când ei îngroașă rândurile idioților utili ce se hrănesc cu mizeria și năpasta din jur, însă, indirect, ei fac jocul autorităților care, astfel, pot să ia bani de taxe sub cuvânt că prestează servicii și pun la dispoziție bunuri publice, să nu le presteze (respectiv să nu le ofere), apoi să ceară din nou bani pentru fiecare serviciu și bun în parte. Fie tot ca autoritate publică, fie… pe firmă privată.

Dar, de dragul conversației, dacă tot discutăm de prețuri reale pentru toate cele, trebuie să discutăm și de faptul că nu poate fi vorba de-o piață liberă când nu poți să nu plătești taxe și nu poți să nu plătești impozite. Adică bunul e la tine, banul e la mine, iar liber înseamnă că tu poți să nu vinzi, iar eu pot să nu dau banul.

Sunt sigur că există obiecții din partea lor care ar putea să pară legitime. Spre exemplu, cei care locuiesc la case mai dau din plisc, toți cu mutre identice de ratoni, că de ce să fie subvenționată încălzirea sau de ce să fie subvenționate locurile de parcare din taxele lor. Și nu prea putem discuta aici de o minoritate: minoritari nu sunt capsecii, minoritari sunt ceilalți.

Simplu, pentru că din banii noștri, ai celorlalți este subvenționat spațiul din dreptul caselor lor, uneori în cuantum de două sau trei locuri de parcare, pe care pun stăpânire fără să plătească nici măcar un leu, chiar dacă n-au mașină. E aici la mine-n cartier, o babă care-a muncit cu-ndârjire s-ajungă cât două, care pur și simplu pune sticle cu apă de-a lungul marginii trotuarului, sună la poliție mereu când parchează careva-n dreptul gardului. Cred ei că nu băgăm de seamă, dar noi băgăm de seamă.

Dacă-i întrebi, o mută pe autorități: să facă, să dreagă, să amenzi, să toate. Adică așa cum nu erau în stare să stea-n case fără să ne tină ciuhapul pe toți cu forța, așa cum unii se vaită că miliția nu amendează pe toți doar ca scuză pentru faptul că se poartă și se filmează purtându-se ca niște giboni pe șosea, nici ei nu-s în stare să lase și altora locurile fără să ia vreo amendă pentru folosirea abuzivă a domeniului public.

Personal cred că o societate unde există o autoritate interpusă pentru fiecare aspect al interacțiunii umane, în care există o amendă pentru orice mizilic, e una deja profund bolnavă. Statul n-ar trebui să se interpună relațiilor naturale între oameni, ci să le faciliteze din spate, din umbră. Pentru asta, n-are nevoie de-atât de multe taxe, atât de multe impozite și nici de-atât de multe amenzi.

–

Când te (mai) apuci de ceva și vezi că iese, te gândești că e calea cea dreaptă, și de ce nu te-ai gândi? Toata lumea vorbește despre ce s-a ales după pandemie; păi mai durează vreo douăzeci de ani să ne împăcăm unii cu alții, dar ma întreb dacă tot atât se va vorbi.

Perspectiva

Pentru mine, pentru noi, nu s-a-ntâmplat nimic, s-au dat oamenii pe față mai abitir. După praful și pulberea lăsat-n urmă de unii și alții, ne-am apucat să (mai) facem câte ceva. Plecând de la o glumă, ca în viață rămâi cu ce vezi și cu ce …, rămâi și cu ce faci, cu ce lași după tine. Cred că artiștii înțeleg cel mai bine asta, cu toate că nu e foarte placut să vezi pe lângă tine talente irosite ca bășinile-n vânt.

Adaug aici un paragraf despre cele care se ocupa cu artă și meșteșuguri, dar cumva în varianta de impostoare, pentru că au abandonat ceea ce s-au apucat să facă, pentru a vorbi despre ele, dar nu cu simțirea și cuvintele lor, ci-ntr-un mod foarte impersonal, adică aceleași rânduri copiate la infinit, cu aceleași câteva cuvinte dintr-un vocabular oricum sărac, cumpărat la reducere din talciocul neo-hălățeilor: oportunitate, claritate, recunoștință, minunat, ș.a.m.d., lucru care le face pur și simplu respingătoare ca femei, mai respingătoare decât alte lucruri care deja le fac respingătoare.

Cunosc personal oameni cu deprinderi, care nu prea mai au așa vreo chemare, pentru că trăiesc înfrânați de cele care au alergat după ei, și nu invers. Și mai rău de atât, nu se poate ieși între băieți, nici măcar o zi din vară, pentru că află ele… și nu sunt de acord. Probabil acesta e contextul în care Ursu s-a mirat într-o drumeție că nevastă-mea nu doar că mă lasă la munte, ci că-mi face și sandvișuri. I-am zis atunci că nu-i înțeleg mirarea.