Cum Rață a publicat de curând o recenzie pentru noua sa mașină, mi-am adus aminte c-am și eu vreo două-trei vorbe de spus despre Nărăvașa mea. De vreo doi ani îmi tot aduc aminte și tot uit, așa că profit acum de moment să mă achit. Din păcate, versiunea scurtă e că mai scurt de-atât nu se poate: Brevis esse laboro, obscurus fio. Mă alin cu gândul c-are să fie poate util cuiva.

Spre Odorhei
Se zice despre Thomas More (printre altele autorul Utopiei, motiv multi-secular de juisare pentru socialiștii din toate timpurile și locurile) că a fost un om pentru toate anotimpurile – este și un film cu exact acest titlu. Dată fiind firea sa contrastantă, este foarte posibil să fie adevărat, cu notițele de subsol de rigoare.
S-ar putea declara exact același lucru și despre Nărăvașa mea, o Skoda Octavia III 2019 (Face Lift) de un plăcut argintiu briliant, cum se numește culoarea sa de catalog. Deși se spune în general că-i mașină de făcut treabă (și e!), n-am văzut proprietar căruia să nu-i placă, uneori chiar pasional, nici eu nefăcând notă discordantă: Octavia e pe lista mea scurtă de mașini încă de când au scos MK I!

Băile ChiruiÎn această vară face șapte ani (peste 100.000 km) din Iunie 2019 când am ridicat-o prima dată din reprezentanță, amândoi având zero kilometri la bord (mă rog, să zicem eu vreo două sute de acomodare, practic zero). Am cumpărat-o de la Avia Motors Pantelimon – întrucât ei au vrut cel mai mult să vândă mașini și cel mai puțin să-mi irosească timpul – pentru un preț incredibil – 18.800 de euro.
Băiat deștept Costi de la vânzări, sper că mai lucrează la ei, s-a prins ce voiam să fac și mi-a dat oferta finală exclusiv telefonic :). Ținta mea era s-o scot sub 19.000 de euro, cam pe acolo se învârteau prețurile diverșilor cunoscuți cu echipări similare.

Pe bac la Brăila
Că veni vorba de dotări, aici am fost foarte ligav, adică am ținut doar la: motorizarea de 1.5 litri benzină (2.0 era în afara bugetului) cu transmisie manuală 6+1, sistemul Climatronic, încălzire-n scaunele din față și sistemul Bolero, hatchback (nu-mi plac break-urile nici să mă piști cu ceară).
Am insistat foarte mult să mi-o aducă în maxim 30 de zile (e absurd să aștepți după o mașină mai mult de atât) (și mi-au adus-o-n 26!), adică să-mi dea ce-are pe stoc, motiv pentru care n-am emis pretenții ori am tolerat mici neajunsuri cum ar fi:
– la culoare (deci argintiu briliant au avut, asta am luat, dar nu am văzut culoare la Skoda să nu-mi placă);
– sistemul Climatronic e din acela cu două zone (s-a dovedit util – soției îi place să bată un pic mai cald);
– oglinzile sunt încălzite dar se pliază manual (nu-mi pasă);
– nu am ștergător pentru lunetă (o racletă și gata);
– geamurile pe spate nu-s electrice (eu nu conduc din spate);
– farurile-s cu halogen – mă-mpac mai bine cu lumina lor și sunt ușor de schimbat!
– jantele-s modelul Alcatraz, cele „spițate”, dimensiunea R16, îmi plac mai mult decât cele „stelate” prin aspectul clasic împrumutat unei caroserii mai degrabă reținute decât curajoase;
– volan în trei spițe, îmbrăcat în piele, neîncălzit, dar foarte frumos, de mărime potrivită, comenzile sunt excelent plasate, iar tot ansamblul în bune relații cu manetele adiacente;
– scaunele se ajustează manual.

Pauză pe Mazdronea
Tușe din exterior
Octavia nu este o operă de artă, dar pot spune fără rezerve că-i o mașină frumoasă și jucăușă. Dincolo de toate, însă, e bine proporționată: i-ai dat un tur și odată ce te sui la volan poți să-i intuiești bine poziția-n spațiu, cu toate că e lungă și rezonabil de lată în față.
Când zic rezonabil de lată în față se înțelege desigur că e mai lată în față. Între punți e o diferență de aproape zece milimetri, iar vizual este și mai pronunțat, semănând de sus cu o picătură de apă. Este posibil ca forma ei general evazată frontal să contribuie o ținută de drum plăcută și la o aerodinamică superioară, însă pentru un începător cum eram eu primează aspecte mult mai banale:
– întâi de toate util deoarece, dacă a trecut tabla din față, de restul nu-ți mai faci griji;
– apoi, când dai îndărăt, punctul tău de referință poate fi tot fața, nu spatele, deci dacă știi unde e fața, spatele nu va da în bordură, iar tabla e foar greu de agățat, deoarece degajează spațiu nu doar longitudinal, ci și pe verticală (desigur că ai și un câmp vizual bogat, mulțumită-n parte și oglinzilor de nota douăzeci!);
– pentru o mașină atât de lungă e foarte manevrabilă-n situații de genul cine are supozitorul cel mai alunecos câștigă.

Ora de cultură
Sticlăraia este mai mult decât generoasă. Eu prefer să stau mai sus (nici nu prea am de-ales) și parbrizul îmi permite fără probleme (nu, nu conduc răbolit pe spate cu ochii deasupra volanului; nu, nu mi se pare mai confortabil așa), ochii mei fiind undeva la mijlocul lui.
Vitrajul lateral are o linie aș zice mai degrabă joasă, ceea ce face de-o mașină luminoasă, iar în spate există acel ochi fix de sticlă ce permite pasagerilor să dea jos geamul fără să o ia-n freză. Cele din față sunt un pic ciudate – dacă le cobori de tot sau le ții în primul sfert e ok, altfel te bate vântul.

A fost odată fecioară
Farurile acelea despărțite-n două ca niște colțișori sunt ceva foarte îndrăzneț pentru o Skodă, unii au protestat cumva. Personal le apreciez foarte mult, merg excelent cu capota parțial în relief pe mijloc și, valabil pe culoarea mea, muchiile farurilor (și colțurile lor exterioare în special) se pierd frumos în reflexiile tablei.
Prin interior
În primul și primul rând nu doar că e spațioasă, e palat, e o nebunie. Doar din punctul ăsta de vedere pentru mine a stricat foarte multe mașini. Și nu doar pentru șofer și pasagerul din dreapta, nu doar în portbagaj, ci și pentru pasagerii din spate.
Singurul aspect incomod ar putea fi continuarea consolei centrale și-n spate, ce forțează omul din mijloc să stea răscăcărat. Este probabil un detaliu dedicat transmisiei 4×4 și lăsat așa la toate caroseriile pentru a reduce costurile de producție (o fi gândit și ca detaliu constructiv pentru rezistență la torsiune?).

După primul drum de probă
Bordul este cuminte și perfect intuitiv. Generația mea avea gurile de ventilație din zona mediană sus și tableta-n mijlocul bordului. Totodată, sistemele esențiale – ventilația, încălzirea-n scaune și clima – sunt controlabile imediat de sub tabletă, așezate ușor deasupra cotierei, deci necesită efort minim și te-ajută să le memorezi lesnicios fără să te uiți. Din câte am observat, la Octavia IV lipsesc acest control fizic al climei, păcat pentru o mașină altminteri reușită.
A-propos, la examenul auto ni s-a pus în vedere să nu ne prinză că ne uităm la comenzile mașinii că ne trage numaidecât pe dreapta fără drept de apel. Și nu se referea doar la semnale și pozițiile vitezelor, gașperul ne punea și să dăm mai cald, mai rece, muzica mai tare ori mai încet.

O ploaie de vară
Revenind, așadar, prefer aceste modalități fizice de control, chiar dacă în esență ele sunt tot digitale: feedback-ul fizic ajută la memorarea poziției spațiale. De asemenea, poziționarea corectă a tabletei consider că e mai degrabă jos, decât sus, nu trebuie să tulbure câmpul vizual primar atunci când, bunăoară, te asiguri în viraje.
Situată median poate fi în continuare consultată vizual atunci când navighezi cu Găwaze proiectat de pe telefon prin Whatever-Link dintr-o privire rapidă, fără a te pune-n pericol. Mai mult, indicațiile audio sunt arhi-suficiente și au darul și datul de-a nu suprasolicita canalul vizual.

Uneori sunt Batman
Portierele sunt din plastic de calitate medie, cu inserții reușite de aluminiu periat. Nu au mirosit nici măcar din prima zi, nu miros dacă-s bătute de soare și-s ușor de curățat în ciuda striațiilor. Buzunarele sunt suficient de mari cât să primească de toate: la pasager și în spate am câte un coș de gunoi (unul venit din fabrică altul cumpărat de original pe cont propriu), are loc și o sticlă, mănuși, toate prostiile.
Am primit-o cu covorașele acelea din cauciuc, foarte binevenite, dar se mâncă ușor de la pantofii mei: pe cel din față l-am schimbat de două ori în 100.000 km. Ce am mai schimbat, deși nu era cazul, deci pur din vanitate, a fost setul capacelor de pedale și reazemul de picior, instalându-le pe cele cu inserții metalice din gama VRS.

Protecțiile de prag
Pragurile interioare au darul de-a agăța picioarele, mai cu seamă tocurile soției (căci eu chiar am nevastă femeie, nu doar femeie-n buletin). Fiindcă eu m-am săturat să o atenționez, iar ea să fie sâcâită, am instalat niște protecții luate de pe fostul Super Skoda, actualul Kopacek Tuning. Dacă sunt originale ‘au ba nu cunosc, fie suficient că le am de patru ani și n-au cedat.
Scaunele sunt confortabile spre foarte confortabile și au susținere laterală pentru patru din cinci pasageri – al cincilea fiind, ați ghichit, locul din mijloc de pe bancheta din spate. Reglajele sunt exclusiv manuale și fac dificilă ajustarea față-spate din exteriorul mașinii.

La o cafă-n fața blocului după…
Pe aceeași direcție de reglaj am remarcat – să zicem – poziții false: pare că s-au ancorat dar nu sunt chiar pe deplin fixate. Recomand ca întotdeauna să fie verificate smucindu-vă ușor; dacă nu este bine înfipt, se va muta-n proxima poziție. În cazul unei fixări improprii se va bloca violent: va culisa brusc în spate la prima accelerare mai serioasă ori, mai rău, se va înfige spre bord la prima frână, ceea ce e și periculos, și enervant.
Cotiera este excelentă, cu poziții suficiente pe orizontală și verticală, iar cutia de stocare de sub cotieră e răcită și e pentru bărbați ce-i geanta pentru femei: mereu mai încape cât ceva. Pentru un plus vizual, i-am instalat o husă din alcantara fin perforată. Sub cotieră se află cele două suporturi de pahare, unde încap lejer două cafele XL (nu-s fumător, da-s cafegiu, asta e de mare angajament pentru mine).

…curățenia de primăvară
Ca o ultimă notă despre exploatarea funcțiilor interioare, ecranul sistemului Bolero este în continuare OK: nu e mătuit, nu și-a pierdut din viteza de răspuns (dar el oricum nu e un sistem rapid, nici nu stai după el). La fel de adevărat e că elementele de control de pe volan sunt aproape perfecte și faci totul din ele – totul este fizic și are feedback tactil – nerecurgând la tabletă decât pentru funcții suplimentare, deci extrem – extrem de rar.
Volanul, curăț periodic cu „lapte” din acela de pantofi și-și menține și acum prospețimea, la fel ca pielea de pe și de sub nuca schimbătorului de viteze. Și nu în ultimul rând, un ultim plus și pentru calitatea restului finisajelor consolei centrale, ce-a văzut de câteva ori stropi de odorizant auto fără să se decojească.

Cricul standard cu tubulara mea versus a lor
Ce-ar mai fi? Poate sistemul audio. Nu știu ce marcă e, să zicem unbranded OEM. Draima știe cine le produce de facto, bref e că se aud bine. Dacă nu mă-nșel au patru incinte: 4 bass și 4 înalte. Pot fi reglate astfel încât să bată cu precădere într-o direcție sau alta și per total experiența e onestă pentru toți pasagerii. Țin la tăvăleală, numai că eu nu le dau blanao, ba uneori le folosesc în surdină.
Portbagajul
În principiu portabagajul, cuplat cu restul mașinii evident, prin natura lui de Peșteră a lui Aladin justifică pe deplin sloganul Simply Clever, căci îți dă mai multă mașină pentru aceiași bani. Practic, o mașină-n plus (Look at the size of that trunk, you can put three bodies in there). Ca o măsură a spațiului interior cu bancheta spate rabatată, pot transporta un sistem IKEA PAX împachetat și mai am o palmă liberă până la bord.

Compresorul
Ambele promontorii laterale au acei separatori (înțeleg că nu-s dotări standard) și au loc berechet pentru trusa de prim ajutor, două extinctoare, două pături, soluții de întreținere și cârpe în cantități nespecificate, rolele cu sacii de gunoi etc.
Locul triunghiurilor de semnalizare este pe latura din spate, împiedicând oarecum accesul la roata de rezervă, situată sub podeaua portbagajului, despărțită de un strat de HDF mochetat și un covoraș cauciucat.
Roata de rezervă – m-am interesat în mod deosebit să fie așa – este clasică, adică nu-i sărăcia aia subțire. În 2019 deja foarte mulți producători n-o mai ofereau nici pe-asta, ba poate nici kit de pană, deci pentru mine este nu doar punct forte, ci un veritabil activ imobiliar. Oare au continuat această bună tradiție?

Prin satele Dobrogei
Restul kitului de schimbat roți e clasicul cric, solid și ușor de manipulat, o cheie tubulară microscopică (suplimentată de mine cu alta telescopică) și un extractor pentru capacele acelea de prezoane cu sigla Audi pe el :)). Apropo de roți, două lucruri:
– aparent capacele acelea cu săgeata înaripată sunt date cu miere și a fost o vreme când mi le-au furat într-o veselie; am luat atunci unele after market ieftine și, când au început să rămâie, am pus la loc originale;
– am cumpărat un kit original anti-furt, adică prezon cu cheie specială pentru fiecare roată; e mai urâțel fizic, dar de la capac de butuc până la roată e cale mică.

Prin Cheile Dobrogei
Revenind la portbagaj, ei vând și o tavă culisantă ce se instalează sub planșeul portabagajului. Mi-am luat-o, e foarte utilă, dar troncăne mai ceva ca extremiștii de stânga și n-am găsit leac decât cu niște garnituri cauciucate autoadezive pentru ferestre. Se trage mai greu, dar măcar nu mai cloncăne așa rău.
Motorul (cod DADA) și cutia de viteze
Din capul locului, permiteți-mi să vă spun că efectul de cangur e cât se poate de adevărat. Ce-nseamnă asta? Mașina dă senzația că vrea să „puie” prea mult și prea deodată „jos” și tinde să dea-n gât. Dacă nu ești atent să corectezi la timp, o ții numai într-un țopăit: când începe, ori îi dai gaz și schimbi repede a doua, ori te oprești și pornești iar de pe loc. Oricare din ele e de preferat, indiferent de condițiile de trafic.

Pedalierul schimbat
Cauza nu o cunosc exact, este posibil să vrea să plece cu un amestec sărac la turații mici (norme de poluare, lolozaur), producând drept consecință un gol de putere, compensat în relativă disperare de cauză de calculator.
Din fericire, cu o cutie manuală este ușor de vindecat, fie operezi doar din ambreiaj dacă ești în trafic bară-la-bară, fie pleci foarte decis (fără ca asta să-nsemne să dai în ea ca surdu-n clopot). Mașina este perfect capabilă să plece doar din ambreiaj inclusiv din rampă, totuși, dacă din varii motive e nevoie de puțină convingere suplimentară, se rezolvă cu un șpiț de gaz, prinzând cât ai nevoie din turația de coborâre.
Nu știu dacă și cum se poate compensa pe o cutie automată – dacă mă întrebați pe mine, așa cum e pe modelele din 2019, ăsta-i motor de cutie manuală, unde ai multiple posibilități de mediere a situațiilor la plecarea de pe loc. Automata cred că mai degrabă ar agrava problema.

Rodaj…
În răspăr cu recomandările de schimbare a vitezelor, sub 2000 de ture (și cu atât mai mult sub 1500), motorul are un zgomot de bătrân flasc și bășinos ce nu-mi inspira nimic bun. Adică, mai pe inginerește, frecvențele de vibrație nu-mi sugerează un regim optim de funcționare. Deci viteza o schimb mereu peste 2500 și-l țin constant în cel mai rău caz peste 2000, astfel încât să-l aud rotund și uniform.
Totodată, peste 2000 (și mai cu seamă peste 2500) de ture întârzierea turbinei este practic inexistentă, ba face de-o mașină incredibil de fâșneață, ai putere instant la pedală și cuplu rezonabil. Ca să-l citez pe Rață:
– Octavia, aș vrea să….
– Gata, coaie-i, dăm în pizdă!
– …Frânez.
În mod surprinzător regimul de exploatare (ce poate fi numit supraturat în comparație cu sugestiile calculatorului) îmi permite totuși mia la plin (50 de litri oficial + o rezervă de aproximativ 2-3 litri). Pe de o parte, ținându-l în regimul de randament maxim, dacă ai nevoie de putere, o primești fără a „inunda” motorul cu benzină.

Tot Dobrogea…
Pe de altă parte, capacitatea de frânare a motorului fiind doar un pic mai prezentă decât deloc, dacă lucrezi atent din pedală nu pierzi energie cinetică foarte multă, deci menținerea unei distanțe adecvate față de șoferul din față permite adaptarea situațiilor din traficul extraurban fără încetiniri și accelerări pronunțate.
La revenirea în treptele inferioare, acest motor iubește, datorită volantului cu masă dublă, orice formă de rev-matching, permițându-i să prindă turația completă pe coborâre. Eu m-am obișnuit cu dubla debreiere și asta folosesc. Altminteri, pare toată că vine peste tine cu tot cu portbagaj (și am stabilit deja că-i mare!).

La țară
Cutia de viteze are trepte luuuuuuuuuuuuuuuuuuuu….uuuuuungi. Serios, sunt infinite. Până și treapta a doua îți permite să faci o depășire fără să schimbi (bunăoară, pe un drum de munte, unde ai mai multă nevoie ca oricând de ambele mâini pe volan) și cu risc minim s-o sui pe zona roșie. Partea bună e că prin oraș poți conduce fără să schimbi des.
Partea proastă e că la decelerări parțiale riști să pici „între trepte”: ești prea rapid pentru treapta inferioară, prea lent pentru cea curentă. Situația se doctoricește ușor tot cu dubla debreiere și un șpiț bine plasat. Poți cupla iar în treapta curentă fără să zmucești vehiculul. Pare complicat, dar nu e și cu obișnuință până și un ageamiu ca mine poate opera nu musai rapid ca un DSG, dar suficient de adaptabil cât să curgă totul lin, știți ce zic?

Valea Cernei
Mersul în doi cilindri ajută și el la consum, desigur, mă bucur că ați întrebat. Nu l-am vrut în mod deosebit, nici nu cred că se putea fără. Partea bună e că nu deranjează: intră când poate, cuplează și decuplează rapid și cu gingășie, fără a tulbura ținuta de drum.
Consumul anume de București este par excellence variabil: între 7 la sută pe oraș liber și 14 la sută în trafic aglomerat. Consumul maximal în afara orașului a fost de 7.4 la sută într-o zi cu vânt voinicesc peste culmile Dobrogei, conducând un pic mai cu intenție. În rest, poți obține mia la plin ținând cont de cele amintite.

Focus
Ce-aș avea de reproșat cutiei de viteze: dacă nu ai precizie de lunetist în treptele I și II are tendința de-a agăța. Ce-am de reproșat ergonomiei cutiei de viteze este decizia de-a comuta-n marșarier prin împingerea manetei în jos pe poziția treptei I (nu mă deranjează că au ales treapta I, ci împingerea; inelul de tras e infinit mai intuitiv și ușor de executat ca manevră).
În schimb, ce îmi place foarte mult, este că te-ajută să-ți revii rapid dacă reușești să calezi motorul (foarte greu de-nfăptuit și ca-ncepător!): nu trebuie să manipulezi contactul, doar apeși ambreiajul și pleci normal. Este parte a funcției Start-Stop, cea mai inutilă funcție din mașină, a cărei dezactivare face parte din procedura de plecare de pe loc:
– verificăm oglinzile (că nu știm ce cretin le-a mutat din distracție);
– verificăm luminile (sunt permanent pornite, dar la service le opresc…);
– oprim Start-Stop (e inutil ca țâțele pe taur);
– verificăm frâna de mână etc.

Între Târgu Secuiesc și Tușnad
Ambreiajul
Ambreiajul e tare, a fost din prima zi și așa a rămas, sugerând că nu-i taman o mașină de oraș. Aș ridica ștacheta și aș spune că-i o blasfemie să o ții pentru oraș – a fost făcută să pape kilometri nu cu sutele, cu miile. După un drum de 600+ într-o zi, motorul torcea satisfăcut de parcă ar fi fost la țigara de după ;;).
Reversul medaliei? Permite ajustare foarte fină, nu este ca un întrerupător de lumină – aci prinde, aci nu prinde. Prețul plătit este un picior (în special un genunchi) zdravăn, iar micile momente de slăbiciune fiziologică pot să facă din ambreiaj o activitate solicitantă. A, și nu-i place să fie trântit de sus, deloc, se poartă de parcă ar fi o mașină de curse și nu-i taman cazul.

Pasul Mușat
Frânarea
Frânarea îmi place foarte mult. În modul normal de exploatare oferă suficient rafinament cât să poți încetini infintezimal și, cu băgarea de seamă de rigoare, să poți opri mașina fără pic de recul, modulând frâna spre finalul manevrei pentru a descărca suspensia de energia potențială acumulată.
În cazul opririlor de urgență este violentă, iar senzația mea e că transferul de masă este realizat eficient și expeditiv. N-am troznit-o decât o singură dată din cauza unui zevzec, dar mi-a fost suficient. Multe mulțumiri aici Ford Driving School for Life unde am apucat să experimentez pentru prima dată o atare situație (iaca ironie, așteptând livrarea Skodei, am participat la un eveniment Ford organizat gratuit în Băneasa).

Da…
Suspensia
La început poate fi deconcertantă senzația de barcaz dată de suspensia moale, dar te obișnuiești repede fiindcă oferă un confort superior la drum lung. Face, însă o treabă excelentă în a-nghiți denivelările de pe drum și – laolaltă cu amortizoarele rezonabil de bine concepute la pachet cu dânsele – o consider răspunzătoare pentru a mă ține pe traiectorie în două situații mai gingașe (a se citi: au fost mai capabile ca mine).
Cu toate că-i moale, nu am ajuns niciodată la bottom-out, dar drumurile neasfaltate trebuie negociate cu prudență căci garda la sol e mică (înșelător de mică: față de ce vezi din lateral mai scazi până la 50 mm cât ocupă diverse proeminențe) și poți lesne atinge cu burta de pământ.

…nu se poate fără Transfăgărășan
Comportamentul ideal al suspensiei este obținut când vehiculul are doi-trei pasageri cu bagaje medii. Un atare balast pare s-o armeze într-o poziție puțin mai rigidă, ruliul și tangajul se micșorează și poți să te porți o idee mai sportiv, cu încuviințarea stomacurilor tovarășilor de drum.
Alte plusuri
Din punct de vedere al climatizării, mașina răcește și încălzește rapid și eficient. Fiind motor pe benzină, începe numaidecât să furnizeze căldură-n habitaclu, iar geamurile ușor fumurii din fabrică reduc efectul de seră, ceea ce ajută la menținerea unei temperaturi gestionabile și-n verile bucureștene.

Valea Lotrului
Deși dezaburirea este rapidă, eu totuși o ajut cu două pliculețe de silicat (nu vândute expre’ pentru mașini, sunt mult mai scumpe din principiu, ci din acelea pentru sertare ori dulapuri) vârâte unul în spate și unul în față. Rezultatul net e că am practic aburire zero în zilele de toamnă-iarnă.
Am mai menționat deja că prefer farurile cu halogen, lumina lor caldă mi-e mult ai dragă la drum lung. Schimbatul becurilor e trivial și direct înfăptuibil de către oricine, rețineți doar că manual minte: becul nu se montează cu puța-n sus, ci cu dânsa-n jos.

Transalpina (I)
Farul din dreapta mi-a păpat două becuri, cel din stânga unul singur. De fiecare dată s-au ars la pornire, pe vreme rece, niciodată pe vreme caldă. Deși nu sunt expert, aș zice că la pornire alternatorul dă un vârf de tensiune pentru a compensa consumul demarorului. Filamentul becului, fiind rece, are o rezistență electrică mică și încasează un șoc de curent.
Zgomotul interior permite desfășurarea unei conversații și consumarea conținutului audio fără niciun impediment în toată plaja de viteze legale. Dincolo de acestea, va trebui să testați pe pielea voastră, ceva însă-mi spune că până la, să zicem, 160 km/h, rămâne-n limite decente, dar sunt doar presupuneri, e doar intuiție. N-am măsurat cu nimic și n-am de gând.

Transalpina (II)
Pedalierul este dumnezeiesc: e foarte aerisit, poți conduce în picioarele goale (știu! știu!), în pantofi de stradă clasici (preferații mei!) ori în bocanci de drumeție fără te lovești de pedalele învecinate. Frâna e un pic mai sus, poate din motive de siguranță, iar singurul aspect ce-ar putea fi negativ e că nu poți face manevra deșt-călcâi (ori să-mparți laba piciorului între frână și gaz), eu cel puțin n-am reușit. Iar topologia îmi sugerează că ar fi în general foarte dificil.
Alte neplăceri
Orificiile de scurgere ale chederelor ușilor se înfundă în timp și ușile se umplu cu apă. Preventiv, periodic sau la fiecare spălare, trebuie trecut pe dedesubt cu o cârpă umedă și curățat cu fermitate. Dacă e deja plină ușa – se poate întâmpla la drum lung pe vreme umedă să strângă praful acumulat într-o pastă densă – chederele se pot scoate ușor, au niște cleme pivotante și se rezolvă imediat.

Trebi și comisioane
Becurile din portbagaj sunt chioare, dar chioare rău. Le-am înlocuit cu niște becuri LED fabricate de Kopacek Tuning, cele de aici. Tot vis-a-vis de portbagaj, comutatoarele becurilor agață uneori dacă perimetrul pe unde calcă hayonul nu este curat, deci pot porni cu întârziere ori deloc.
Defecte și probleme
Mi-e și jenă să scriu aici, că nu m-ați crede:
– două bride sărite de pe conducta de climatizare în urma unei gropi luate-n plin, producând un troncănit la pornire, reparată pe garanție (4 ani sau 120 000 kilometri);
– bucșele de basculă schimbate la una din revizii, tot pe garanție;
– o eroare de ABS rezolvată tot pe garanție, aparent l-a mințit cumva greutatea de pe scaunul din față, s-a întâmplat o singură dată;
– eleronul de pe hayon tinde să se dezlipească în timp, am văzut alte două Skode din aceeași generație cu aceeași problemă; al meu s-a dezlipit după 5 ani, m-a costat 1000 de lei să-l înlocuiesc;
– oglinzile mai prind scârțâit din când în când, se rezolvă cu un spray siliconic;
– bateria a cedat spre sfârșitul celui de-al cincile an, nu știu dacă e bine sau rău, cred că-i oarecum rezonabil.

Păltiniș
Paragrafat separat, că sigur urmează întrebarea, este consumul de ulei. Declarat este jumătate de litru la mia de kilometri, deci este mai degrabă un paravan legal decât un parametru nominal. Nu pot să vă spun cât a consumat literalmente, doar că am completat o jumătate de litru în 2020 între revizii și încă o dată în 2025, la fel, între revizii. Nu-l folosesc în regim long-life, iar cel mai îndelungat interval fără schimb a fost 12000 km.
Atât. V-am spus eu că mi-e jenă.
Accesorizare
Pe lângă personalizările deja menționate, am tot timpul la mine:
– șufă și cablu de tractare;
– clești de curent, mi-au fost utili de câteva ori, atât la primire cât și la servire;
– lanțuri de zăpadă, încă nefolosite;
– un compresor de la Osram, genială sculă;
– mănuși;
– o sumară trusă de drumeție: briceag, cuțit pliabil, bride de plastic, ață și ac, plicuri încălzitoare;
– husă pentru caroserie;
– capace antifurt de rezervă – da, și din acelea mi-au furat, măcar sunt împăcat că merg tot la posesori de vehicule din grup;
– o duzină de capace de valvă – îmi fură cam două pe lună;
– am o slăbiciune pentru odorizantele de la Candelina și pentru Rosso Nobile de la Dr Vranjes, ceea ce a pus pe gânduri un milițian ce m-a oprit la un moment dat, că mirosea a cramă înăuntru;
– paravânturi la toate ușile, de aici.
– o cameră de bord Garmin Dashcam 56;
– un kit de retușare pe cod de culoare, original Skoda, base coat + lac (9156 / A7W / 8E8E, aici);
– se pregătește pe margine o stație Avanti, cadou de la soțioara mea;
– un număr nespecificat de plase pentru fixarea bagajelor voluminoase;
– alte prostii ce nu-mi vin acum în cap.

Mâțele o adoră
Cam cum merg eu
Deși definiția termenului este fluidă, nu pot spune că-s un șofer bun fără să comit vreun abuz. Nu-s cel mai încet, nici cel mai rapid de pe șosea, iar primul, al doilea și ultimul meu scop e să ajung la destinație cu pasagerii nevătămați și mașina întreagă, indiferent de cât de repede crede câte unul că ar trebui să merg. Părerologilor le spun că atâta vreme cât nu depun în escrow sume pentru reparații și spitalizare, n-au vreo trecere să dicteze ritm sau melodie…
Cu alte cuvinte, merg pragmatic. Dacă sunt într-o coloană, țin viteza, indiferent care-i aceea. Las depășirile altor magnifici (și sunt destui, mai mult de șapte). Chit că am doar șase ani de permis, am văzut prea mulți morți în ipostaze indecente DOAR pe București – Alexandria pentru a mai invoca și alt argument. Atâta risipă de viață este de-a dreptul tristă.

Tot pe valea Cernei
Și mai e ceva: în anii anteriori am mers pe bicicletă cât unii pe mașină, nu performativ ca să dau lecții pentru trafic pe blog, ci străbătând țara la propriu. Nu-i pentru oricine și nu aici bat, vreau doar să subliniez că percep altfel vulnerabilitatea. Am fost suficient de cretin cât să zbor cu 80 la oră unde drumul a permis-o și credeți-mă că aia-i viteză, nu glumă!
Tot în registrul pragmatic, dacă știu că urmează o zonă cu viteză redusă prefer s-o las să încetinească natural. Dacă alternează una așa – un așa, nu mai accelerez, o mențin constantă până pot menține o viteză stabilă. O deranja pe câte unul, dar nu mă plătește el; oricum, indivizii cu instalație deficitară de răcire la mansardă ar trebui internați la Socola, nu să dea lecții pe Interneți de cum se depășesc coloanele în timp ce se plâng că participanții la trafic sunt în general indisciplinați.

Pe undeva pe la munet
Nu mă grăbesc deloc fiindcă drumul pentru mine este și terapie: dunga aia albă în fața ochilor, că e pe bicicletă, că e la volan, este una din cele mai plăcute senzații din lume, de ce aș vrea să dau rasol? Mai mult, la finalul drumului mai am câte ceva de făcut: o drumeție, nevasta de pus la orizontală, o masă copioasă etc. Stilul acesta de condus îmi permite să merg 400km și apoi să pun de-o drumeție de 20km până pică noaptea.
Despre alte detalii de stil deja v-am spus. Știu că reaua purtare la plecarea de pe loc a motorului este fără doar și poate un neajuns de proiectare indus parțial de legislația contraproductivă, însă am crescut odată cu mașina (ce mi-a oferit și posibilități naturale de contracarare) și acum nu mă deranjează deloc – în caz că vă-ntrebați de ce nu am trecut-o anume la defecte și de ce n-am cerut acțiuni în baza garanției.

Roata de rezervă
În primul an, poate vă interesează ca mic detaliu dacă sunteți începători și vă simțiți copleșiți de traficul hiperactiv, am menținut o agendă detaliată de drum: ce întâmplări au fost, ce am greșit, ce am făcut bine, cum puteam gestiona mai altfel, cu tot cu scheme de situație unde s-a impus. A fost o proptea foarte eficientă și m-a ajutat să nu repet greșeli și să nu mă precipit.
În loc de-ncheiere
Da, se poate spune că mașina-i făcută anume pentru mine și eu pentru ea, iar dacă e vârf de gamă la ceva, atunci cu siguranță că este la capitolul pragmatism auto. Cum abia și-a pierdut aerul de virgină, pe cât posibil, mi-am pus în gând s-o exploatez până voi extrage maximul de valoare din ea. Oare asta mă face reacționar căci nu susțin eforturile antipoluare, sau revoluționar avant-la-lettre, fiindcă nu mai angajez resursele unui întreg proces de producție pentru una nouă?

Interiorul
Una peste alta, dacă sunt băieți deștepți, cei de la Skoda au să-mi trimită un litru de ulei și un brăduleț parfumat drept șpagă, pentru că de-o asemenea dare de seamă probabil n-au parte nici măcar atunci când o plătesc cu bani grei. Ca să nu mai vorbim de poze!
Nota finală: 10 cu toate felicitările, la banii ăștia m-am scos. Nu, n-o vând. Da, mă laud.