Tradiția este un set distilat de tipare și practici care funcționează pentru un anumit stadiu din ciclul de viață al unei comunități. Prin urmare, nu este doar un lucru bun, ci este de fapt necesară.

Ea este, desigur, supusă interogării și înlocuirii pe măsură ce diferite aspecte ale realității se schimbă și evoluează, dar nu este rea doar pentru că este tradiție, la fel cum filosofia nu este bună doar pentru că este filozofie, mai ales având în vedere că filozofii tind să fie mult prea deconectați de lumea reală, chiar și pentru binele lor.

Dăștepți

Este adevărat că, uneori, tradiția este ea însăși prea strâns ancorată-n aspecte caduce pentru propriul ei bine – mai desfă lucrurile dacă poți. Ideal ar fi ca ele să funcționeze împreună, dar asta ar presupune ca filozofii să trăiască efectiv în lumea reală, nu doar să filozofeze despre ea și, cu siguranță, nu să publice pentru trafic replici istețe despre lucruri pe care nu le cunosc și să ceară schimbări doar pentru că nu se pot adapta sau pentru că schimbarea pare șucară.

Printre primele manifestări ale comunismului, dacă memoria nu mă înșală, se numără Utopia lui Morus (pe jumătate exercițiu intelectual de o fină ironie, pe jumătate serios, dată fiind firea contradictorie a autorului) și Cetatea Soarelui a lui Campanella. Toate foarte frumoase ca filozofie pe hârtie, dar știm cu toții cum au sfârșit în practică. Sau, cel puțin, unii dintre noi știu, iar restul încă mai filozofează despre asta.

Viața este atât tradiție, cât și noutate.

–

Spicuim din presa ultimelor săptămâni:

Ministrul Fondurilor Europene consideră că Ilie Bolojan a făcut “sacrificiul suprem” atunci când a acceptat funcția de premier, în condițiile în care “țara mergea în gard”. Dragoș Pîslaru a avut și un mesaj pentru partenerii de coaliție “care-l fac în toate chipurile” pe șeful Guvernului, susținând că ar trebui “să le crape obrazul de rușine”. (aici)

Neironic

Pe de o parte, de la unul ca Pâslaru te aștepți să poată livra o așa trăznaie fără să-i tremure un mușchi pe față, pe de altă parte… e un pic cam prea mult și mai degrabă o nouă dovadă ce chivernisește bine de tot setul deja consistent de probe în sprijinul ideii că bolojenismul e undeva pe granița fină dintre boală mentală și participation mystique. Îmi și imaginez un cor de blugi și banane, dansând, bătând din palme, salvând lume și planeți:

Jan-jan Bolo-jan,
Jan-jan-jan Bo-lo-jan.

Aș extinde incantația, însă ar fi nerealist că depășește cu mult vocabularul utilizabil al susținătorilor săi. Ideea e că nu prea înțeleg pe deplin. Cu Nazofaringianul exista compasiunea ca față de un olimpiot troglodit, cu toate că nu-i sesizată ironia că omulețul acela altceva semnificativ afară de olimpiadă și aparent salvarea financiară a PMB până la faliment (ori el minte, ori Ciucu minte, unul sigur minte, eu zic că toți mint) n-a făcut.

Olimpiadele au fost mereu un subiect gingaș: pentru cei de modă veche însemnau ceva la modul neironic, însă ca unul ce-a tot fost pe la olimipiade – e drept, cu rezultate în ambele părți ale spectrului, fiindcă mă duceam doar ca pretext de chiul – nu prea înțeleg fascinația asta, cred că umezesc ochii mai mult cei ce-au descoperit cartea undeva pe la 30 de ani și se gandesc că e așa o realizare, întrucât pe ei personal îi cam arde la atingere.

Delator mai nou se numește avertizor de integritate

Nu e. Îs mai mulți troglodiți cu diplome de olimpiade, masterat și doctorate decât toți ceilalți la un loc, treceți peste, luați o cafă bună, dați la buci sau la lopată și lăsați-i draima că nu vă dau de mâncare, ba literalmente vă iau din farfurie.

–

M-au sunat de curând, în repetate rânduri, unii cu accent de Loldova prezentându-se ca de la miliție, cum-că am făcut și-am dres. Pe primul l-am luat: Mă băiețică, dacă umbli cu marafeturi din astea mai pilește accentul ăla să sune că și cum ai stat ceva vreme prin București, așa cum te lauzi. Și documentează-te legat de numele instituțiilor că nu există ce zici tu, iar funcția cu care te recomanzi oricum lucră prin altele.

Ageamii, bre, amatori, plus că nu părea nici el convins că e cine zicea că e, ăla care mă tot suna ca de la bancă era mai bun, dar tot se enerva repede și se spărgea ca un amator. În fine, al doilea mă sună la vreo lună cu aceeași schemă cu miliția și chiar m-am supărat că bre, eu am pierdut vremea să vă explic ce și cum și voi nu invățați nimic, vreți să furați dar nici la asta nu sunteți buni.