De când băiețelul meu a-nceput să umble de colo-colo, uneori în timpul nopții, am avut nevoie să montez un paravan pe partea lui de pat, fiind necesari măcar 30 cm deasupra saltelei, deci 40 cm în total. Trebuia să fie cu o suprafață fină, relativ solid și lung de aproape 90 cm.

O mică dumă nu strică

Am cumpărat, deci, niște MDF predebitat și cantuit de la MAM Bricolaj, însă, din păcate n-am găsit pe lățimea dorită, ci de 30 cm, dar suficient de lung – 120 cm – cât să-l debitez în trei tronsoane de puțin sub 40 cm, înnădite apoi până la lungimea dorită. MDF-ul în sine este de calitate, fățuirea așa-și-așa, iar canturile modeste: ABS subțire, adeziv insuficient și slab. În cazul meu conta mai puțin, oricum trei sferturi din el a zburat din proiect.

Atașarea pe cantul patului se face prin două perechi de stinghii de placaj gros de 18 mm, de o parte și de alta a paravanului. Rolul lor secundar este să rigidizeze conexiunile, deci am adăugat 15 mm la lungimea lor inițială. Sunt prinse-n câte patru șuruburi pe fiecare parte, deci câte opt șuruburi în total, că doar nu dau de la mine. Ideea, în principiu, este că șuruburile de pe o parte compensează ce nu pot prinde celelalte.

Sarcina rigidizării nu pică, însă, doar pe dânsele: fiecare îmbinare are câte trei biscuiți nr. 20 prinși cu adeziv. Dată fiind tendința lor de-a se umfla, tendința dumicaților lemnoși din MDF de-a se umfla și el, treaba-i destul de sănătoasă.

Simplu și eficient

O mică problemă a fost faptul că patul are lateralele groase de 22 sau 24 mm, nu mai țin minte exact, deci a trebuit să subțiez stinghiile prin frezare pentru a putea să încapă. Le-am lăsat și un joc de  1mm ca să nu avarieze finisajul patului și pentru a putea fi montat și demontat mai lesnicios. În sfârșit, am ceruit tot, inclusiv finisajul MDF-ului.

Ulterior am adăugat în partea de sus și un cant din aluminiu, un profil L scurtat cu bomfaierul și luat la pilă, fiindcă băiețelul risca totuși să se zgârie în ea.

–

Îmi place din când în când să cumpăr câte o veche carte poștală cu peisaje feroviare – linii prin locuri spectaculoase, gări și alte asemenea. Deși în general cele necirculate sunt mai căutate, eu mă bucur mai mult la una efectiv expediată și primită. Dacă se poate să conțină și un mic mesaj, sunt cu atât mai fericit.

Și faptul că sunt vechi are și frumosul avantaj de-a fi ori fotografii ori desene ale acelor căi ferate sau gări când erau noi. Mă rog, ideea de infrastructură feroviară în sine era atât de nouă încât un tunel, ori un viaduct puteau face lesne obiectul unor ilustrate.

Cum anul viitor am citit că se va închide calea ferata între Severin și Caransebeș vreme de cinci ani (au uitat oare vreun zero în coadă?) pentru așa-zise reparații, mi-am adus aminte de câteva cărți poștale cu tunelul Porta Orientalis de lângă Teregova, la cumpăna dintre bazinele Cernei și Timișului. Este dezafectat demult, de când comuniștii au electrificat linia.

Tunelul Porta Orientalis, ilustrată de epocă

Sunt și câteva referințe prin presă, una, bunăoară, cu ocazia unei excursii a unor elevi de la Școala de Agricultură din București. Deși tunelul avea aproape 40 de ani atunci, încă era socotit drept vrednic de-a fi menționat. Pentru secolul XIX ce tocmai se încheiase a fost, în definitiv, un motiv de fală.

Trenul înaintează cu precauțiune prin locurile accidentate, pe unde ploaia a spălat terasamentul. După ce trecem de stația „Porta orientalis” și parcurgem tunelul din apropiere, linia seoboară spre șesul Ungariei, spre pustă. Trenul își iuțește mersul. Lăsăm în urmă Caransebeșul și Lugojul, aducându-ne aminte de mândrii grăniceri cu portul lor frumos.

Străbatem câmpii cultivate cu grâu, secară și cu mac. Secerișul a început Recolta merge greu, căci grâul e culcat. Tineri și bătrâni se grăbesc să taie, să lege și să facă clăi. Căsuțele împrăștiate rar pe imensa câmpie aurie sclipesc cu pereții lor albi printre frunzișul salcâmiilor ce le înconjoară.

– Conservatorul, iulie – septembrie 1911 (Anul 11, nr. 141-211) – Escursiunea Elevilor Școalei de Agricultură de la Herăstrău

Tunelul Porta Orientalis, ilustrată de epocă

În Telegraful Român, într-un jurnal al unei călătorii făcute la picior în 1900, apare și o istorie interesantă, măcar că un pic ridicolă, despre un puștan surprins de tren în tune:

La staţiunea „Porta orientalis”, carea în tempurile vechi a servit de adevărată porta a orientului, stâmpăratu-ne-am setea cu recoritarea apă rece din isvor, pentru carea şi turiştii englezi şi francezi în călătoriile lor pe aici de multe ori ne pismuiesc.

Percurgând apoi calea ferată prin staţiunile Domaşnia, Cruşovăţ, Iablaniţa şi fruntaşa comună Mehadia, după ce am trebuit se trecem prin patru (4) tuneluri, dintre cari cel mai lung (5—8 min.) a fost cel de la Portă, pe la orele 8 sara ne-am apropiat de mult dorita staţiune a „Băilor Herculane”.
Vorbind de tuneluri, prin asociaţia ideilor îmi vine în minte o întâmplare tragică petrecută cu un tiner din Cruşovăţ.

Etă-o: Un june român din Cruşovăţ după isprăvirea lucrului său de peste zi a plecat spre sară la un ospăţ din comuna Ormeniş.  Mergând pe jos pe drumul de fer, întră fără grije în tunelul „Porţii orientale”, când etă că un tren accelerat cu repeziciunea-i îndatinată sbbră ca fulgerul în tunelul cu tunele.

Acesta cuprins de spaimă şi fiori, fără să-şi piardă presenţa, se aşeză într’o clipă jos între şini. Trenul a trecut, junele a rămas nevătămat, dar când a ajuns în casa ospeţenilor, părul i-a devenit alb ca argintul.

A încărunţit de spaimă! — acesta s’a întâmplat acum doi ani: tinerul cărunt trăesce şi acuma.

– Telegraful Român, (Anul 48, nr. 1-146) – Asociațiunea la Băile Herculane

Tunelul Porta Orientalis, ilustrată de epocă, verso

Pe verso, dacă traducere este corectă, parte din mesaj (formula introductivă) este în limba cailor (cu tot respectul pentru cai), cealaltă în germană (mă scuzați de-njurătură). Altminteri, foarte cald și dulce.

Dragă Lujzika,

Scrie-mi neapărat cum te-a primit ieri cea mică! Dacă s-a bucurat sau dacă a fost puțin supărată!

Cu sărutări de mână,
Jenő

Tunelul Porta Orientalis, abandonat. Sursa.

–

În 2025 CNAS a decontat un pic peste 80 de milioane de lei pentru rușii galbeni, în baza art. 4 alin. (2) din OUG 96/2024. Un fleac, aproape 16 milioane de euro doar pentru această schemă de ajutor. Câteva poduri, mizilicuri, cum ziceam. Pe lângă miliardele acelea de euro date pe armament și alte ajutoare… unde a mers mia, meargă și suta, nu?

Doar că pentru o țară înglodată-n datorii, pentru niște fraieri cocoșați cu taxe, cărora li s-au retezat simultan facilități și cărora li se tot tund, suma asta pe un singur an, doar pe un domeniu și doar pe un singur mecanism legal contabil, e un afront, un scuipat între ochi.

În același timp, europitecii din Lumea Bună ^©®™ sunt necăjiți că românii au o problemă de percepție a migranților. Sporul natural e negativ și, în loc să ia măsuri, statul importă mână de lucru dispusă a lucra pe scoruri de sclavie și să trăiască în condiții ca atare. Dar problema nu este faptul că societatea a eșuat în scopul său de propășire, producând condiții în care individul nu mai vrea sau nu mai poate să facă mai mulți indivizi mai mici – este una de percepție.

Și cine percepe greșit, în general, mă-sa e Putin.

–

(Sursa articolelor vechi: ziarele.arcanum.com)