Bucovină, plai cu stropi – Ultrabug 2026 (I)

Imediat după haiducia din 2015, cea din Călimani și Hășmaș, m-am prezentat la raport pentru a lua startul la Ultrabug, cu seninătatea ce doar inconștiența ți-o poate da. N-am terminat atunci, nici cu poze n-am rămas, însă experiența-n sine a fost cât se poate de valabilă.

Plaiuri bucovinene

Plaiuri bucovinene

Acum, mai înclinat spre aspectele lente ale vieții, mi s-a năzărit să revin, doar că la nou-propusa variantă de Minibug, adică 10.5 km + 13.5 km + 7.2 km, printre altele o excelentă ieșire din iarnă. O altă ajustare a fost ritmul: în loc de alergat, l-am abordat ca pe o drumeție rapidă și am și lansat o propunere către verișorii mei A. și M. Propunerea a fost bine primită, deci iată o veritabilă echipă ce, până-n ultima zi, și-a dobândit și-un nume anecdotic.

Pe valea Bobeicii

Pe valea Bobeicii

Minibugul a exploatat inteligent rețeaua bogată de drumuri, drumulețe și drumeaguri ce se desprind din Valea Moldovei și văile tributare acesteia. Prima zi, așadar, am suit binișor pe Valea Timănului, însoțiți de-o dimineață însorită și răcoroasă, facilitând ritmul alimentat din belșug cu praf de mers.

Cursa fiind un pretext pentru întâlnirea cu locul, mi-a oferit posibilitatea să mă uit mai atent la mici lucruri ce altfel poate mi-ar fi scăpat, iar toate adunate fac din munte un soi de gospodărie extinsă, iar din traseele de concurs ceva foarte locuibil, atât la propriu (ceea ce este imediat evident), cât și la figurat.

Ruperea legăturii cu gelul și batoanele cu aromă de portbagaj a fost în sine o mișcare benefică. Mersul lasă loc altor procese, mai lente și mai puțin cuantificabile. Poate și din pricina recentei mele înclinații spre descântarea lemnului, am început să mă uit mai atent la construcțiile vechi, la felul în care omul s-a vârât, cu mijloace simple, pe sub pielea muntelui.

Fânare, căpițe-n aer liber, magazii, sălașuri de vară, case mai curajos suite-n coastă texturează natural peisajul. Ingeniozitatea acestor construcții vechi și simple merită interogată îndeaproape.

Pe culmea Dealului Negru

Pe culmea Dealului Negru

Fără alte elemente de rigidizare afară de cuie, încă șed bine mersi în picioare, multe fără pagube semnificative, prin folosirea unor tehnici ce pleacă de la simpla chertare la eleganta și eficienta coadă de rândunică (cu toleranțe ce-ar da rușine multor meșteri moderni și dotați cu scule până-n dinți).

Marcaje haioase

Marcaje haioase

Ultima parte a urcării fu pe un pârâiaș numit Bobeica, ce-și are obârșia răsfirată pe o pajiște mămoasă undeva în jurul cotei 1200. Acolo fu primul punct de alimentare de pe traseu și începutul unui mic sector în traverseu ce taie alternativ limbi de pădure și alte asemenea pajiști.

Odată ce coborârea finală a devenit certă, fiind trădată de mirajul caselor din vale, am oprit și noi pentru o gustare pe-ndelete la umbra unui conifer bătrân: ouă, castraveți, salată de diverse, alune, migdale, mere și alte asemenea.

Începutul coborârii

Începutul coborârii

Deasupra noastră, întinereau niște viitoare conuri, înghesuindu-se ciopor în vârful crengilor, crăcuțelor și mlădițelor cocoșate de atâta tinerețe. În fundal, rădăcinile se-ntrevedeau înfipte adânc, probabil până-n Iad.

Muguri de pauză

Muguri de pauză

Coborârea fu scurtă și ușor abruptă, fiind întâmpinați la intrarea-n sat, înapoi în valea Timănului, de o tufă prelungită de liliac crescută-n piatră seacă. Am grăbit pasul până la linia de sosire, unde ne-am primenit la cișmelele puse la dispoziție de organizatori și ne-am odihnit un pic făcând planuri pentru a doua parte a zilei, ce se cerea exploatată mai cu seamă fiindcă se anunța ploaie-n următoarele două zile.

În febra asfaltărilor traversărilor munților – nu musai un lucru rău dacă-i făcut cu cap, nu mereu cazul – a luat naștere și Trans-Rarăul, adică asfaltarea totală și lărgirea parțială a unui drum forestier ce leagă Valea Moldovei de Valea Bistriței.

Spre Pietrele Doamnei

Spre Pietrele Doamnei

Pentru amatorii de ciclism de șosea ori turism pe bicicletă, e mai mult decât binevenit. Pentru cine vrea să facă ceva cu două sau trei ore dintr-o după-masă, este de asemenea foarte oportun. Deci am să mă abțin de la comentarii aspectelor neplăcute, fiindcă oricum se știu.

Pietrele Doamnei

Pietrele Doamnei

Iar dacă m-am obosit să scriu anterioarele două pasaje este fiindcă, probabil, am decis să urcăm acolo, să lăsăm mașina în parcarea hotelului Alpin Rarău și să improvizăm începând cu Pietrele Doamnei. M. a rămas la mașină pentru a domoli o durere de șold – ușoară, dar prevestitoare – dobândită-n urma coborârii, iar A. și cu mine am plecat cu vorbă că ne încadrăm în două ore – vedeți, mai era și foamea de calmat, foamea ai cărei germeni se-ntrevedeau deja.

Pietrele Doamnei sunt un pinten calcaros cu toate aspectele șucare ce decurg de aici. Traseul de vizitare dă ocol parțial și-i marcat cu Cruce Albastră, cu o ramificație spre o zonă de platou deasupra lor cu deschidere către zona alpină a Rarăului.

Se poate spune că-i tehnic și-ar fi chiar dificil, de n-ar fi lanțurile bine-nfipte. Nu-nseamnă că nu reclamă și nu merită respect, atât din punct de vedere peisagistic, cât și logistic – pietrele sunt lustruite precum bombeiul de holtei și tare lunecoase drept consecință.

Deși noi, având scuza avântului drumeției anterioare, am dat gata turul de vizitare în 30-40 de minute, cu suficiente provizii se poate lesne poposi o zi-ntreagă fără teamă de-a fi strivit între chingile plictiselii.

Pietrele Doamnei

Pietrele Doamnei (1)

Ei, și cum la orizont se-nfățișa vârful Rarău, hai și până acolo că doar ne despărțeau niște pajiști alpine și o gâlmă intermediară. Situat la 1651m și marcat cu un stâlp sculptat de lemn, vârful în sine este o construcție mai recentă decât Stația de Radiocomunicații Iași și poate și-o stație meteo, ambele datând din Orogeneza Alpină.

Vârful Rarău văzut de pe Pietrele Doamnei

Vârful Rarău văzut de pe Pietrele Doamnei

Am tras pentru refacere la hotelul Alpin Rarău, renovat cu gust cel puțin la nivelul restaurantului. Mâncarea a fost satisfăcătoare, cu oarecare gust amar lăsat de taxa SGR plasată pe bon deși sticlele au rămas la ei.

Aș fi de acord cu replicile de tip „hai bă, că-s doar atâția și-atâția bani” dacă ar exista o simetrie ce-ar permite și omului de rând să ciupească de la oricare din aproapele său câte 25 de bani până la un leu, în chip aleatoriu, fără consecințe legale ori sociale.

Pietrele Doamnei (2)

Pietrele Doamnei (2)

Tura pe scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.