Tag Archives: drumetie

Moment hercinic

Una din perspectivele mele preferate asupra Dobrogei este chiar de pe Munții Măcinului, dar desigur că nu bat drumul până acolo să urc doar pentru a vedea ce-i jos. Nu zic că Machiavelli n-avea dreptate, când spunea, tămâindu-l pe Lorenzo Magnificul și-ncercând să-și justifice demersul pe lângă dânsul:

De pe Culmea Pricopanului

De pe Culmea Pricopanului

Căci așa precum cei care desenează locuri din natură se așază jos în câmpie spre a putea privi cu atenție înfățișarea munților și a înălțimilor, iar pentru a cunoaște văile se urcă sus pe culmi, tot astfel pentru a cunoaște bine firea popoarelor, trebuie să fii tu însuți principe, după cum pentru a o cunoaște pe cea a principilor trebuie să fii om din popor.

Continue reading

Umbre la Cozia (I)

Probabil cea mai bicisnică diaree m-a pocnit într-o tabără, între clasele a VI-a și a VII-a. A fost prima tabără, undeva în Căciulata, cum treci podul spre Stânișoara, imediat spre stânga. În dulcele stil clasic, de fiecare dată când mă vedeam cu ceva bani pe mână și fără pază, mă dădeam în petec și, de astă dată, așteptând trenul în Gara de Nord, am dat iama-ntr-o așa-zisă cofetărie, iar eclerul de acolo (sau erau două?) mi-a semnat sentința pentru restul taberei.

Umbre la Cozia

Umbre la Cozia

Dar nu doar pentru mine-a-nceput prost: plecând din gara Vâlcea, în timp ce trenul lua viteză, un golan (cu noi în grupă) aflat la două ferestre în dreapta mea a tras o flegmă-n spate. Am ferit la timp, însă flegma a nimerit-o pe diriginta mea, doua sau trei ferestre spre stânga mea, care mi-a fost și profesoară de chimie.

Continue reading

Munții Cernei după două săptămâni în Dobrogea

Muzica
Eric Clapton – Layla (Unplugged)

După plimbarea pe valea Mahomencea am decretat într-o doară, mai mult ca pentru mine, că anul ăsta o să fie anul Dobrogei. Vorbă mare, fără doar și poate și nu știu ce-o să se aleagă de o socoteală așa de lungă, mai ales că ața mă trage-n multe direcții, dar, până una alta, încărcai rucsacul în Nărăvașă și pornirăm înapoi. De data asta, spre Yayla. Sau, dacă vreți, General Praporgescu.

Gradient

Gradient

Yayla, cică, în turcește înseamnă, zone înalte (adică zone montane, mai cu seamă platouri înalte). Strict pe numere, ar putea să pară o glumă, dar la fața locului, nu ar fi nimic de comentat. Asta presupunând că obârșia numelui (care e-mpărțit de sat, valea pe care e așezat, depresiunea care le conține pe ambele și pasul prin care se coboară acolo, cum vii dinspre Horia pe DN22D) stă-n atari rădăcini semantice.

Continue reading

Măreția-i trecătoare, dar măcar e

Descrierile balurilor aristrocrației fac de-o voluptate atotcuprinzătoare, dar doar până-n punctul în care te-ntrebi: dar oare cum și unde se căcau oamenii aceia? Moment în care se rupe întreaga magie, cu atât mai mult dacă ai și cea mai vagă intenție de a cerceta chestiunea.

Măreția-i trecătoare...

Măreția-i trecătoare…

Cam așa și cu urcatul ăsta pe munte, prietene: ți se cam taie când te gândești nu la dus, ci la înors, nu la urcuș, ci la coborâș. Dar solstițiul de vară e solstițiu de vară, cea mai lunga zi, cea mai scurtă noapte și reclamă întrebarea: ce poți face cu atâta timp? Să aflăm, aș zice, dar înainte de toate e nevoie de ceva în plus:

Cos if you wanna run cool
If you wanna run cool
If you wanna run cool, you got to run
On heavy, heavy fuel
Heavy, heavy fuel
Heavy, heavy fuel

Continue reading

Mobilitatea populației ne sperie

Pe la mijloc de aprilie, anul trecut (2021 în termeni absoluți), pe vreme când încă plopul făcea pere și răchita micșunele, cand nerecunoscuta valoare de talie mondială din cadrul partidului de naziști refuzați la export a debitat trăznaia din titlu, ne-am gândit că, pentru masă, n-ar strica o gâscă grasă.

Mazdronea, uăi

Mazdronea, uăi

În cazul nostru, gâsca în cauză, pur metaforică, dar fără doar și poate grasă, a fost Valea Cernei. Acu, poate că e cam târziu pentru genul acesta de adnotări cu parapon, dar, nu-ncape vorbă, ticăloșia nu-i mai mică doar că locul a-nverzit iar deasupra ei.

Continue reading

Trei pe o Păpușa

Am plecat trei din București, dar la Voina doar doi și jumătate am ajuns. Din cauza unui mic dejun ratat luat la un fast food din Militari, Adi era sucălit de o năprasnică pântecăraie. Nici zăduful de afară nu era tocmai un panaceu, așa că primii kilometri i-am făcut uneori cu chiu, alteori cu vai.

După furtună

După furtună

Din cauza aceluiași fel de mic dejun, trâmbițam zor-nevoie pe partea din dos, muzică ce doar s-a intensificat odată cu prima urcare serioasă, pe drumul de tractor de pe Plaiul lui Pătru. Dar pentru mine asta a fost singura neplăcere, deîmpreună cu transpirația interbucală ce insoțește atari fenomene, însă Adi nu s-a simțit mai bine până ce nu s-a lepădat pe gură de Satana și toți ai săi.

Continue reading