Arhiva de etichete: drumetie

Rhododendron (I) – Spre Căldarea Slivei

Am momentan o dispoziție vag prozaică, cu toate implicațiile de rigoare, însă voi încerca să virez cât se poate de hacana de-o obiectivare excesivă a realității. În definitiv, așa cum am mai menționat, e suficient unul care spune că drumul e drum și poteca-i potecă; altfel, degeaba vii, degeaba te duci. Și, cu toate astea, omul, mai ales cel auto-intitulat civilizat, e mare amator de cunoaștere obiectivă, de o ținută rațională, de parcă asta ar fi adus vreodată, folosit drept unic vector, altceva decât nenorociri de nedescris.

Uite-acolo, ia

Uite-acolo, ia

Bunăoară, nașul inteligenței artificiale, a spus că ar fi perfect ok cu distrugerea omenirii dacă asta ar pune pe masă ceva obiectiv mai bun în materie de conștiință (?). Avem în față genul de psihopat cu pronunțate propensități de genocid care-și plachează barbarismul cu mantaua științei. Ăia mai puțin dotați intelectual iau un Uzzy și mătură o mână de liceeni, cei cu adevărat înzestrați patronează intelectual milioane de morminte.

Citește mai departe →

Copiii Godeanului (IV) – Gămanul

Muzica
Nicolae Kirculescu – Moment Muzical

Așa cum puii de pisică se nasc orbi, m-am trezit și eu cu lumina ochilor zădărnicită de-o ceață deasă, lăptoasă, pe care-un vânt răpciugos ce se-mpleticea pe valea noastră abia reușea s-o urnească din loc. În caz că vă-ntrebați, nu m-am trezit sub cruce cu alți doi tâlhari, precum Alphonse van Worden (e la fel de adevărat, nici n-am petrecut noaptea cu doi superbi sucubi mauri).

Platforma Borăscu

Platforma Borăscu

Dat fiind aceată stare de fapt, plus somnul adânc și trezirea ce urma un sinuos pasaj de buimăceală, eram destul de-nclinat a luat de bun ce-mi spunea telefonul, anume că-s bine-mersi-n Serbia: printr-o ciudată orânduire, la 66 kilometri de granița cu sârbii, semnalul lor era mai puternic decât al nostru.

Citește mai departe →

Copiii Godeanului (II) – Bătături

Prima sorbitură de nes în frigul dimineții îmi procură o ușurare uluitoare. În genere, indiferent dacă-s pe munte au ba, însă cu atât mai mult pe munte. În ordinara cană de aluminiu plină cu licoare neagră este răsplata dezlipirii din sacul de dormit, a scoaterii nasului prin fermoarul pe sfert deschis și-a restului corpului din cort, târându-te ca un șarpe, fără grația lui.

Pe vf Godeanu

Pe vf Godeanu

Ca o paranteză, este o eroare să ieși din prima, fără pic de discernământ, pentru plămâni e ca și cum ai schimba tutunul, ca să zic așa. Mutarea, așadar, trebuie făcută cu cap, și-n definitiv ce atâta grabă, nu stai tot restul zilei pe-afară? Mă rog, divaghez. Din nou.

Citește mai departe →

Copiii Godeanului (I) – Camera 1800

Noi suntem un mozaic: împrăștiate prin lume, sunt părți din noi. Eu doar le strâng pe ale mele și din fiecare explorare vin cu o părticică în plus. Dar mai e ceva, unele părți, ei bine, ele se și creează ad-hoc. Șpilul e să știi unde să te duci. Uneori, umbli creanga și dai cu capul precum Super-Mario-n cărămizi și ori iese un bănuț, ori o super-ciupercă. Alteori, te trage ața și, ca și cum n-ai fi stăpânul casei tale, te duci fără să cârtești.

Camera 1800

Camera 1800

Așa fu cu Godeanul (și, evident, cu multe altele), un soi de pont sufletesc. A spus cineva: Dobrogea, tata, Dobrogea! Eu, uitându-mă pe hartă, m-am oprit brusc și-am zis, fără să-l contrazic, ci doar completând: Godeanul, teteo, Godeanul! În dimensiunea multiplă a existenței nu poti găsi un munte mai apropiat de latura umană, cel puțin nu pe la noi, cel puțin nu pentru mine.

Citește mai departe →

La Boulange

Muzica
Yann Tiersen – La Boulange

Am stat multă vreme-n durerile facerii încercând să rânduiesc câteva gânduri despre Cheile Tișiței. Și cel mai bun mod de-a începe a fost să spun că, de fapt, n-am știut nici cu ce să-ncep, nici cum să continui. Titlul mă lovise demult, o melodie pe care-am ascultat-o-n, spre disperarea nevesti-mii, în buclă tot drumul dus… Și-atunci mi-am zis că, întrucâtva, povestea trebuie să se coacă în timp ce-o mănânc…

Cheile Tișiței, înainte de Tunelul Mare

Cheile Tișiței, înainte de Tunelul Mare

Și, într-un fel, este potrivit și cu locul. Că și el s-a dospit și s-a copt, de fapt, redospit și recopt. Vedeți voi, pe-acolo a fost o cale ferată îngustă odinioară, construită de armata germană în timpul ocupației dintre decembrie 1916 și noiembrie 1918, cel mai probabil pentru extinderea exploatărilor forestiere (și, eventual, pentru susținerea liniei frontului?). Linia funcția ca o extensie a căii ferate înguste Mărășești – Soveja – Tulnici – Munții Vrancei.

Citește mai departe →

Moment hercinic

Una din perspectivele mele preferate asupra Dobrogei este chiar de pe Munții Măcinului, dar desigur că nu bat drumul până acolo să urc doar pentru a vedea ce-i jos. Nu zic că Machiavelli n-avea dreptate, când spunea, tămâindu-l pe Lorenzo Magnificul și-ncercând să-și justifice demersul pe lângă dânsul:

De pe Culmea Pricopanului

De pe Culmea Pricopanului

Căci așa precum cei care desenează locuri din natură se așază jos în câmpie spre a putea privi cu atenție înfățișarea munților și a înălțimilor, iar pentru a cunoaște văile se urcă sus pe culmi, tot astfel pentru a cunoaște bine firea popoarelor, trebuie să fii tu însuți principe, după cum pentru a o cunoaște pe cea a principilor trebuie să fii om din popor.

Citește mai departe →

Efectul Gloria (I)

Rumegam demult un traseu prin Parâng. Ideal, ar fi fost de trei zile, însă contextul și ocazia au impus doar două. Naturalmente, trebuia să renunț la o parte din traseul care suia pe Coasta lui Rus, ținea culmea până la refugiul Cârja și apoi cobora prin căldarea Roșiile spre cabana Groapa Seacă. Cum încadrarea și ieșirea erau bătute-n cuie, am renunțat la puța dintre Parângul Mare și Cârja.

Lacul Mândra

Lacul Mândra

Am lăsat mașina chiar la cabana Groapa Seacă, pentru a nu lua-n piept pe final de traseu urcușul până-n pas (tot Groapa Seacă se numește), de unde-ncepe-a se povârni Coasta lui Rus. Ca să șuntăm asfaltul, am suit pe un fost drum forestier, marcat cu punct roșu și, de la o răscruce, cu punct galben, ambele aplicate ori întreținute-n cu mare parcimonie, ca multe trasee și poteci prin Parâng sau prin alți munți unde autoritățile n-au chef să muncească.

Citește mai departe →

Umbre la Cozia (I)

Probabil cea mai bicisnică diaree m-a pocnit într-o tabără, între clasele a VI-a și a VII-a. A fost prima tabără, undeva în Căciulata, cum treci podul spre Stânișoara, imediat spre stânga. În dulcele stil clasic, de fiecare dată când mă vedeam cu ceva bani pe mână și fără pază, mă dădeam în petec și, de astă dată, așteptând trenul în Gara de Nord, am dat iama-ntr-o așa-zisă cofetărie, iar eclerul de acolo (sau erau două?) mi-a semnat sentința pentru restul taberei.

Umbre la Cozia

Umbre la Cozia

Dar nu doar pentru mine-a-nceput prost: plecând din gara Vâlcea, în timp ce trenul lua viteză, un golan (cu noi în grupă) aflat la două ferestre în dreapta mea a tras o flegmă-n spate. Am ferit la timp, însă flegma a nimerit-o pe diriginta mea, doua sau trei ferestre spre stânga mea, care mi-a fost și profesoară de chimie.

Citește mai departe →

Munții Cernei după două săptămâni în Dobrogea

Muzica
Eric Clapton – Layla (Unplugged)

După plimbarea pe valea Mahomencea am decretat într-o doară, mai mult ca pentru mine, că anul ăsta o să fie anul Dobrogei. Vorbă mare, fără doar și poate și nu știu ce-o să se aleagă de o socoteală așa de lungă, mai ales că ața mă trage-n multe direcții, dar, până una alta, încărcai rucsacul în Nărăvașă și pornirăm înapoi. De data asta, spre Yayla. Sau, dacă vreți, General Praporgescu.

Gradient

Gradient

Yayla, cică, în turcește înseamnă, zone înalte (adică zone montane, mai cu seamă platouri înalte). Strict pe numere, ar putea să pară o glumă, dar la fața locului, nu ar fi nimic de comentat. Asta presupunând că obârșia numelui (care e-mpărțit de sat, valea pe care e așezat, depresiunea care le conține pe ambele și pasul prin care se coboară acolo, cum vii dinspre Horia pe DN22D) stă-n atari rădăcini semantice.

Citește mai departe →

Măreția-i trecătoare, dar măcar e

Descrierile balurilor aristrocrației fac de-o voluptate atotcuprinzătoare, dar doar până-n punctul în care te-ntrebi: dar oare cum și unde se căcau oamenii aceia? Moment în care se rupe întreaga magie, cu atât mai mult dacă ai și cea mai vagă intenție de a cerceta chestiunea.

Măreția-i trecătoare...

Măreția-i trecătoare…

Cam așa și cu urcatul ăsta pe munte, prietene: ți se cam taie când te gândești nu la dus, ci la înors, nu la urcuș, ci la coborâș. Dar solstițiul de vară e solstițiu de vară, cea mai lunga zi, cea mai scurtă noapte și reclamă întrebarea: ce poți face cu atâta timp? Să aflăm, aș zice, dar înainte de toate e nevoie de ceva în plus:

Cos if you wanna run cool
If you wanna run cool
If you wanna run cool, you got to run
On heavy, heavy fuel
Heavy, heavy fuel
Heavy, heavy fuel

Citește mai departe →

Mobilitatea populației ne sperie

Pe la mijloc de aprilie, anul trecut (2021 în termeni absoluți), pe vreme când încă plopul făcea pere și răchita micșunele, cand nerecunoscuta valoare de talie mondială din cadrul partidului de naziști refuzați la export a debitat trăznaia din titlu, ne-am gândit că, pentru masă, n-ar strica o gâscă grasă.

Mazdronea, uăi

Mazdronea, uăi

În cazul nostru, gâsca în cauză, pur metaforică, dar fără doar și poate grasă, a fost Valea Cernei. Acu, poate că e cam târziu pentru genul acesta de adnotări cu parapon, dar, nu-ncape vorbă, ticăloșia nu-i mai mică doar că locul a-nverzit iar deasupra ei.

Citește mai departe →

Trei pe o Păpușa

Am plecat trei din București, dar la Voina doar doi și jumătate am ajuns. Din cauza unui mic dejun ratat luat la un fast food din Militari, Adi era sucălit de o năprasnică pântecăraie. Nici zăduful de afară nu era tocmai un panaceu, așa că primii kilometri i-am făcut uneori cu chiu, alteori cu vai.

După furtună

După furtună

Din cauza aceluiași fel de mic dejun, trâmbițam zor-nevoie pe partea din dos, muzică ce doar s-a intensificat odată cu prima urcare serioasă, pe drumul de tractor de pe Plaiul lui Pătru. Dar pentru mine asta a fost singura neplăcere, deîmpreună cu transpirația interbucală ce insoțește atari fenomene, însă Adi nu s-a simțit mai bine până ce nu s-a lepădat pe gură de Satana și toți ai săi.

Citește mai departe →