De opt ani locuiesc în București, însă de fel sunt din Alexandria, jud. Teleorman. Acolo am stat până am terminat liceul, aproape 18 ani, iar după tot acest timp am constatat că întreg județul este o nebuloasă pentru mine. Mai rău este că am avut aroganța de a deduce fără niciun motiv real, doar pe baza unor păreri preconcepute, că acesta nu are nimic interesant de oferit.
Ei bine, acum doi ani, prin Mai 2011, am primit o adevărată palmă morală: Bogdan mi-a propus o tură prin Teleorman dându-mi o listă de obiective, majoritatea monumente istorice, despre care nici n-am știut că există. Și credeți-mă, nu a fost deloc una sumară. Pornind de la acea listă am conceput împreună un traseu de două zile, cu plecare din Videle și înnoptare în Orbeasca de Jos, la mine la țară.
Iată-ne, deci, în ultimul week-end din Mai 2011, îmbarcați în primul tren spre Videle. Am fost patru la număr: eu, Bogdan, Ciprian și Dan.