Arhiva de etichete: danish oil

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (IX)

Un crivăț artrozat, anemic și sărăcit de inflație cobora despletit și încă zimțat peste Capitală și, odată cu el, indicația termometrului. Doar zece, hai doisprezece centimetri de zăpadă pe crăcile copacilor și nu mai jos de -15 de grade minima pe timpul nopții. Un pic de gheață la mal, nu mare lucru.

Finisând cel de-al doilea corp

Finisând cel de-al doilea corp

Eram pe la a treia mână de ulei, din… sincer nu mai știu câte, am lucrat fiecare piesă la culoare și, în orice caz, am și intercalat cu un strat aplicat cu pensula, ceea ce echivalează cu mai mult de o aplicare folosind cârpa. În orice caz, eram la a treia mână din să, zicem, o medie de șase straturi, la al doilea corp și așteptam să mi se-ncălzească uleiul pe micul calorifer electric cu care-mi dotasem camera de lucru, suficient cât să ție un 12 grade – cu mare caznă strânse – peste zero în zilele geroase.

Citește mai departe