Arhiva de etichete: inzemuiti

Quod licet Iovi, non licet bovi

Motto
All animals are equal but some animals are more equal than others
– Ferma Animalelor, George Orwell

Cu ocazia înfigerii scenariului roșu pe Reicshtagul vieților noastre de către soldatul Raedsky Arafatov este bine să aducem în discuție câteva lucruri și nu mă refer la cele două ceasuri de la încheietura eroului.

Nu, este vorba despre faptul că Înzemuirea chipurile scade nivelul de transmitere (zic chipurile pentru că e un act de igienă mentală să nu facem greșeala de a confunda observațiile asupra realității cu realitatea insăși; probă: vulpea a intrat pe piață cu coada de cinci stânjeni, iar până acum s-a contractat la doi coți). Scade, nu elimină. Deci, marșând pe ideea asta, aș avea șanse să infectez, Înzemuit fiind, trei indivizi, nu șase, Neînzemuit fiind.

Daca sunt Neînzemuit, trebuie să mă simt vinovat pentru cei șase potențiali și mi se face a-priori proces de intenție, de parcă aș fi precomis un act criminal.
Dar, dacă sunt Înzemuit, nu trebuie să mă simt vinovat; ba chiar sunt răsplătit, nu doar că mi se iartă păcatele potențiale, deși fapta e aceeași.
De ce sunt mai neimportanți cei trei decât cei șase? Pentru că sunt trei și nu sunt șase? Cred că cei trei nu ar fi foarte patrunsi de spiritul acestei judecati.

Citește mai departe