Arhiva de etichete: margau

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 1 – Țâțele și Mireasa

Bucureștiul, îmi imaginez, se scălda încă-n căldură, deși era abia șase jumate dimineața. De altfel, peste numai trei ore urma și noi să trecem prin aceeași soartă, dar adăpostul văilor aduce un vag avantaj: în loc să fierbem în suc propriu, trăgeam sacii de dormit până sub nas, de frig.

Bună dimineața!

Bună dimineața!

Într-un târziu, m-am extras din cort și am reîntărâtat focul: i-am zis de mamă, de frați, de surori, de toți sfinții până s-a aprins de tot. În celălalt cort încă se sforăia. Îmi cam mijea și mie a somn, odată că era totuși abia șase jumate dimineața și apoi mă-ndemna fornăitul muncitoresc. Dar era o dimineață rece, frumoasă, liniștită, așa că am coborât la râu, m-am spălat până-n brâu cu apa rece ca gheața și m-am întors alt om.

Citește mai departe