Soarele ardea, iar noi ne strânsesem cum putusem mai bine sub oricum nu foarte confortabilul acoperământ al umbrelei galbene ce țâșnea pieziș din mijlocul mesei. De sub aceeași masă, burta mă privea dezaprobator apropo de ceea ce tocmai ne pregăteam să facem. Dar nu fu după dânsa, așa că ne-am pregătit sumar de drum și am urcat spre Poiana Scocu.
Răsărit în Munții Almăjului
Uneori mai scoteam câte un nechezat de durere, deoarece de fiecare dată când mă opinteam mai sănătos în șa pentru a răzbi un obstacol simțeam cum o duzină de cuțite îmi străbăteau fesele spre destinații necunoscute. Și, ca o ultimă tiflă a naturii, în stânga noastră se tot înșira o vale seacă – foarte asemănătoare cu bidoanele mele.