Deși deranjați de vuietul de-afară, am dormit foarte bine. De dimineață, tovarășii noștri de ocazie s-au întors în Moldova Nouă pentru a-și rezolva o problemă cu cardurile, iar noi am pornit mai departe, spre Eșelinița.
Fericire mare nu a fost nici pe capul nostru, deoarece a trebuit să mergem cu același vânt din față, devenit deja lait-motiv. Când am pornit la drum l-am simțit atât de tare încât îmi imaginam că poate târî o corabie pe uscat. Totuși, atunci când nu cade, pică, așa că Șuierilă a fost redus la tăcere de către frumusețea brută a traseului.
La drum pe Clisura Dunării