Asemeni cangrenei numite lege și ocârmuire, în afara cărora omul modern nu mai are valoare individuală, și cu libăriile software secretul e o balanță fină între ce oferi cu titlu opțional, ce oferi cu titlu obligatoriu, ce pretinzi cu titlu opțional și, în sfârșit, ce pretinzi cu titlu obligatoriu. Ca-n banc, ai mai mult succes dacă pui și carne, nu doar căcat:
Ițic și Ștrul și-au deschis restaurante.
La Ștrul e coada zi și noapte la mititei, iar la Ițic bate vântul și, odată cu dânsul, falimentul.
– Mai Ștrul, spune-mi și mie, cum faci tu mititei, că la tine lumea da buzna și la mine nu calca nimeni.
– Pai cum să-i fac, jumătate carne, jumătate rahat.
– Ah, tu pui și carne?
Că să intru direct în… pâine, cei care au învățat inginerie software în perioada-n care încă nu devenise ceva mișto-caracașto practicat la propriu pe jenunche-n poziție de semizen, cu zâmbet hlizit până la urechi, își amintesc de vremurile mai vechi ale ASP.Net MVC, care-a-ndulcit dictatura ideologică bazată pe valori europene propovăduită de WebForms, reținând, probabil din nostalgie, câteva apucături neplăcute.
Hai că merge
Una din numitele metehne este răgălia numită request validation: cum detecta că-n parametrii cererii HTTP există o fărâmă de cod HTML, jmaf, eroare, excepție, sfârșitul lumii, sabotaj al rușilor, început de anti-democrație și anti-valori-europene, adică HttpRequestValidationException. Este marginal un lucru bun și ilustrarea perfectă (una din ele), a dictonului logudurez Drumul spre Iad e pavat cu intenții bune.