Prin Sălbăticia Munților Vrancei

După ieșirea timpurie din concurs, încă pribolit, Tom Degețel m-a stârnit un pic cu propunerea unei ture în spiritul 4Munți. Ceva idei aveam, dar cea mai angajantă era una încă doar o schiță: o bucată lega Pasul Mușat (1100m) și Pasul Oituz (866m) (via Pasul Stânișoara – 1250m), iar alta Păpăuți de Vârful Lăcăuți (1777m).

Răsărit pe Vârful Lăcăuți

Răsărit pe Vârful Lăcăuți

Ce lipsea era veriga dintre ele, între Vârful Lăcăuți și Pasul Mușat, peste culmea principală a Munților Vrancei. Într-un final am decis să ne asumăm riscul de a căra bicicletele după noi și să mergem în alb, doar cu track-ul marcajului turistic deja existent: bandă roșie. În plus, am mutat ieșirea de pe traseu din Pasul Oituz în Valea Cașinului, pentru a reduce suprafața asfaltată.

Kommando Alternativ

Trenul ne-a lăsat în Întorsura Buzăului și de acolo am trecut rapid spre Păpăuți, prin Barcani și Zagon. Rostul ocolului era de a explora o nouă variantă de urcuș către Comandău, în afară de cel dinspre Zăbrătău și calea principală dinspre Covasna. Interesul deosebit pentru noua variantă pornea direct din faptul că acoperă mult mai mult din suprafața deschisă a Depresiunii Comandău decât surorile sale vitrege.

Urcarea pe valea Păpăuți

Urcarea pe valea Păpăuți

Drumul a fost excelent, o adevărată autostradă. Desigur, absolut irelevant în momentul de față, însă merită menționat că la momentul respectiv era proaspăt refăcut pe consistente fonduri europene: corecții de albii, consolidări de versant, parapeți, podețe noi etc.

Privind în jos spre Depresiunea Comandău

Privind în jos spre Depresiunea Comandău

Cât despre sectorul depresionar, mi-a plăcut tare mult, mai ales sub cerul oacheș care tot ne mințea a ploaie, perforat doar din loc în loc de câteva halouri solare. Este acolo și o senzație ubicuă de izolare totală, nu doar în Comandău, deși culmea, în sat parcă este cel mai pronunțată. Probabil datorită contrastului, nu știu, dar e un element care m-a atras mereu prin acele părți.

Bodega la care am oprit

Bodega la care am oprit

Am făcut o pauză la o bodegă aflată, la fel ca întreaga așezare, încă la o răscruce de epoci. Înăuntru răsunau ultimele hituri ale anilor 90, afară o terasă cochetă fusese amenajată dintr-un vechi vagon de mocăniță, iar câteva șine înguste încă mai zăceau prin curte. Vaci pășteau între blocuri, iar pe străzile din jur, un macho local tura un BMW îmbătrânit. Camioane moderne veneau dinspre sau se îndreptau spre exploatările forestiere din jur, iar TAF-uri hodorogite îmbâcseau atmosfera de praf și fum.

Printre blocurile din Comandău. Foto: Andrei

Printre blocurile din Comandău. Foto: Andrei

După masă am continuat spre Lăcăuți. Mai aveam doar câteva ore de lumină, însă nu mai eram capabil de un efort intens susținut. Să fi fost de la somnul insuficient din noaptea precedentă sau de la masa mult prea bogată, nu știu. Cert e că simțeam cum fierbe sângele-n mine ca-ntr-o coajă de rac mort.

Începând urcușul spre Lăcăuți

Începând urcușul spre Lăcăuți

Din fericire, până sus totul a fost ok și am atins vârful cu puțin înainte de asfințit. Glumesc, evident că n-a fost așa. Cumva, am reușit nerozia de a ne rătăci, pe o vale paralelă cu traseul nostru. Ca o scuză, era oricum ușor de ratat: distanța pe orizontală se încadra într-o marjă rezonabilă de eroare a GPS-ului, iar răscrucea – teribil de absconsă.

Deja obosiți

Deja obosiți

Din restul urcării nu mai țin minte nimic, în afară de faptul că, așa cum mi-e obiceiul când sunt obosit, am prins vulpea la rană de mă mir cum m-a suportat Andrei fără să-mi astupe melița cu vreun con de brad. Am ajuns sus pe întuneric, la lumina frontalei, pe un vânt netrebnic și înghețat. Mâncat rapid și culcat.

Pe Culme

Privind în urmă

Privind în urmă

L-am lăsat să mai doarmă câteva ore și am dat fuga afară să prind răsăritul. Spre deosebire de Pentelu (1772m), care se ridică precum o piramidă la 200 de metri deasupra întregului relief, Lăcăuțiul e oarecum integrat în peisaj și ușor obturat de o perdea de brazi, motiv pentru care panorama nu este chiar atât de generoasă.

Stația Meteo

Stația Meteo

După ora 9 am părăsit stația meteo și am urmărit culmea principală pe banda roșie, trecând mai întâi prin șaua Poarta Vânturilor (1695m). Surpriza plăcută a fost existența unui drum în tot dreptul de-a lungul traseului bandă roșie. De pământ, mai îngust, uneori mai bun, alteori mai rupt, dar per total perfect ciclabil.

Și prevestitorul de aventură

Și prevestitorul de aventură

Și foarte divers: am mers prin păduri de foioase, de conifere, prin goluri alpine, poieni cu iarbă înaltă, dar și întinse și dezolate arii defrișate. Animale sălbatice, cu excepția unei căprioare, nu am văzut, chit că eram într-un areal foarte populat, în care s-au și implementat proiecte de conservare și dezvoltare a carnivorelor mari. Nici oameni nu am întâlnit în afara unui culegător de afine: ciobanii coborâseră deja cu oile și singurul indiciu de prezență umană erau drujbele din vale.

Dincolo de Poarta Vânturilor

Dincolo de Poarta Vânturilor

Din Poiana Hârțanu (Culmea Hârțanu) a trebuit să ne mulțumim cu o simplă potecă, iar marcajul turistic s-a transformat din bandă roșie în altceva, care îmi scapă acum. De fapt au fost amestecate. De sub vârful Mușat (1503m) am coborât fix în Pasul Mușat, pe DN2D, la granița județelor Vrancea și Covasna.

Pe drumul de culme

Pe drumul de culme

Am părăsit în scurt timp asfaltul și am continuat tot spre Nord, pe un vechi drum pietruit care ne-a scos iar în golul alpin, pe culmile Stânișoarei. Aici stânele încă erau active și, hamesiți, am încercat la una din ele să cumpărăm niște brânză. În zadar a fost efortul nostru de a fenta câinii, deoarece nu le era permis să vândă.

Vălmășag și defrișări

Vălmășag și defrișări

Câțiva kilometri mai încolo am găsit încă una. Și ea pe noi, fiind înconjurați de peste 20 de câini, dar nu namile cât jumătate de stat de om, ci mai degrabă de dimensiunile unui maidanez. În orice caz, ne-a luat ceva timp să trecem de ei și nu numai că am găsit brânză, ci am fost invitați la o masă-n toată regula, cu pâine, ceapă și pate.

Dar și serenitate

Dar și serenitate

Ciobanul era din Ojdula și ne-a explicat că stânele din zonă fuseseră consemnate sus din cauza unei epidemii printre animalele din vale. Ne-a mai vorbit de viața acolo și cum a pierdut șase oi în sezonul respectiv, luate de lupi. Avea, în timp ce ne spunea asta, un aer de tristețe amestecat cu resemnarea în fața unor legi nescrise ale naturii. În definitiv, orice echilibru-și are prețul său.

Ne desprindem de DN2D

Ne desprindem de DN2D

Am mulțumit pentru masă și am plecat mai departe. Drumul s-a terminat într-o platformă care părea să fi găzduit cândva o construcție, probabil o sondă, iar de acolo am urcat pieptiș pe culme. Care nu a fost nici cea mai frumoasă, nici cea mai înaltă sau spectaculoasă din câte am văzut, dar a fost o experiență transcedentală, ca și cum am fi trecut printr-o membrană invizibilă într-un fir epic complet paralel.

Și ieșim în culmea Stânișoarei

Și ieșim în culmea Stânișoarei

Și, ca un fel de confirmare, de pe colina din față alergau spre noi câteva dihanii, din soiul care pune ursul să muncească serios pentru masa de seară, urmăriți de unul din stăpâni, care încerca din răsputeri să îi ajungă, hăulind și înjurând în urma lor. Din fericire, a fost cât se poate de sprinten și nu am avut prea mult de-a face cu cerberii săi.

Trecem de dânșii, facem o pauză de masă

Trecem de dânșii, facem o pauză de masă

Dar nu atributele sale fizice m-au surprins, ci aspectul. Să fi avut legat de gât cotidianul din acea zi și n-aș fi crezut că aparține anului de grație 2014. Îngrijit ca de horă, impecabil îmbrăcat tradițional cu un clop moderat pe cap și un chimir lat de două palme în care-ar fi putut să-ncapă o mică lume.

Și continuăm pe culme

Și continuăm pe culme

Am stat un pic de vorbă și am primit indicații despre unde putem înnopta și găsi un izvor de apă. Locul sugerat și ales a fost în apropiere, între două sălașuri părăsite, lângă liziera pădurii. Am avut la dispoziție un întreg copac doborât de fulger, uscat ca iasca, din care am făcut focul. Andrei a gătit niște piure din prafuri, iar eu am făcut un ceai.

Contemplăm nemărginirea

Contemplăm nemărginirea

Apusul a aparținut behăiturilor de oi, răcnetelor ciobanilor care le-ntorceau în țarcuri, soarelui care se agăța de vârfurile brazilor și desișului din care răzbeau zgomotele boncănitului de cerbi.

Coborârea și Lacurile Stânișoarei

Și ne luăm la revedere și de la a doua zi

Și ne luăm la revedere și de la a doua zi

Am reaprins cu ușurință focul și am pregătit un nes. Mi-era atât de multă poftă încât am ignorat complet temperetura cănii. Am simțit cum mi se desfac venele de pe oase și cum pocnesc a viață. Mi-am șters cazematele de sub pleoape și am fornăit cu poftă aerul matinal. Era încă un frig pișcător, dar totul în jur era deja dezmorțit: pădurea fremăta, oile ieșiseră la păscut, iar pe lângă cortul nostru amușinau câțiva măgari.

Coborâm în pădure

Coborâm în pădure

Încet-încet, am intrat într-o rariște, mai apoi într-o pădure în toată legea prin care am zigzagat haotic până să întâlnim calea de legătura dintre pasul Oituz și Lepșa: pasul Stânișoara. Trebuie să fi fost strategic cândva sau să fi avut vreun fel de importanță, deoarece fusese construit după toate canoanele posibile: rigole, poduri și podețe, consolidări de versanți, parapeți declivitate blândă etc.

Vizităm lacul Stânișoara 1

Vizităm lacul Stânișoara 1

Un alt lucru mai puțin știut al acestor munți sunt o serie de lacuri formate prin alunecări de teren și alimentate de propriile izvoare. Primul vizitat (Stânișoara 1) a fost chiar la intersecția cu drumul Lepșei, la marginea poienii. Al doilea (Stânișoara 3), în stânga variantei care se desprinde la est de vârful Stânișoara (1260m) și coboară-n valea Cașinului pe Plaiul (defrișat al) Cașinului. Am ajuns cu greu la ambele, accesul fiind obstrucționat de arbori și crăci căzute.

Urcăm spre Pasul Stânișoara

Urcăm spre Pasul Stânișoara

Ramificația amintită a fost și punctul nostru de ieșire spre Onești. Lucrurile, însă, nu au fost chiar atât de oable, deoarece înaintarea s-a îngreunat rapid. Suprafața civilizată a făcut loc unei întinderi de bălării sub care se căscau șleauri paralele, iar tranziția a fost atât de bruscă încât am crezut că ne-am rătăcit pe undeva.

Dar nu ajungem în vârf, ci coborâm spre Lacul Stânișoara 3

Dar nu ajungem în vârf, ci coborâm spre Lacul Stânișoara 3

Nevrând să mai înghițim corcodușa încă o dată, am verificat de 2-3 ori că ne aflăm unde trebuie. Din păcate, eram, așa că am înaintat cu prudență, ghidându-ne după singurele repere posibile: GPS-ul și zonele cu iarbă mai mică (un termen relativ, de altfel, deoare prin unele locuri era mai înaltă decât bicicleta).

Partea mai bună a drumului rău

Partea mai bună a drumului rău

A durat mai bine de o oră până am ajuns în vale, iar de acolo totul a mers ibrișin. Am mers repede să recuperăm timpul pierdut cu bălăureala, dar nu am reușit suficient cât să putem vizita cascada Buciaș și Cheile Cașinului. În cazul celor din urmă am făcut o încercare, dar n-am găsit decât terasamentul unei foste căi ferate forestiere.

Valea Cașinului

Valea Cașinului

Am ajuns în Onești cu suficient timp pentru a mânca o pizza și a ne aproviziona pentru lunga și sufocanta întoarcere spre București.

Referințe și alte relatări

Biking Vrancea’s Wilderness – Part I – Blogul lui Andrei

Biking Vrancea’s Wilderness – Part II – Blogul lui Andrei

Traseul de Bandă Roșie: pasul Mușat – Lăcăuți – pasul Delușor – Carpați.org

Lacurile Stânişoarei (Munţii Vrancei) – Munte și Flori

Cascada Buciaș – Munte și Flori

Tura pe scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.