Era nu mai devreme de 2012 când răposata Gardă Financiară, cu un lider denumit politic din partea UDMR, inițiase un proiect de informatizare: documentele sale, contraventii și sesizări penale, urmau să fie gestionate printr-un sistem informatic, cu tot cu raportare detaliată asupra performanței comisarilor care le întocmeau.

Proiectul s-a desfășurat fulgerător, în mai puțin de 2 luni a fost implementat și intrase în faza de training, dar nu a fost primit cu bucurie de către toată lumea: la ședințele de proiect puteau fi lejer sesizate vocile contrariate de demersul în sine.

Dar, pe data de 7 Mai 2012, cabinetul Ungureanu a căzut, fiind înlocuit de cabinetul Ponta I. La scurt timp după, UDMR a pierdut șefia Gărzii Financiare, iar proiectul a fost închis cu totul. Ceva mai târziu, a fost desființată cu totul și înlocuită de o nouă structură ANAF, dar asta e pe lângă subiectul de față.

Ei, primul lucru care m-a șocat la toată povestea asta în primul rând a fost de ce ar vrea o instituție a Statului Român să se modernizeze din proprie inițiativă și cu o implementare atât de rapidă?  Cred că răspunsul se află în simetria cu care a fost închis, adică la fel de rapid după ce PSD-ul și-a numit propriul om acolo: am avut întotdeauna bănuiala, fără să mi-o pot dovedi sau confirma cumva, că întreg proiectul a avut drept singur scop obținerea unei unelte cu care să poată fi ajustate câteva șuruburi politice din structura organizațională a Gărzii. În definitiv, cred că se știa prea bine cui și ce-i poate pielea, dar să ai un instrument care îți dovedește totul cât ai sorbâcâi o cafea…

Ei, și asta mă aduce cu gândul și vorba la altă instituție ultra-performantă – nimeni alta decât Poliția Română. Există aici un curent de gândire care face apologia trăpașilor din teren: ei sunt amărâți, prost echipați, prost plătiți și hăituiți de șefuți, DAR sunt virtuoși, au sufletul bun, n-au propensitate spre abuz; ce să mai, vreun alt soi de anahoreți, cu uniformă albastră.

Este o perspectivă foarte-mbietoare, dar oare cum ar supraviețui atâția directorași corupți cu o  majoritate de agenți virtuoși? Și dacă ar supraviețui, atunci s-ar mai putea intitula drept virtuoasă o masă care tolerează o mână de corupți? Știți cum văd eu, de fapt, un astfel de șef, indiferent de rang? Cu ochii lui Tolstoi:

Principalele  însușiri, care-i asiguraseră un respect unanim în serviciul său, erau următoarele: în primul rând, o nemăsurată îngăduință față de oameni, întemeiată pe recunoașterea propriilor sale lipsuri.

Trageți de limbă un amploaiat, de preferat chiar din poliție, fie el și-un serviciu ce-are de-a face mai puțin cu munca-n teren. O să vă spună cu ochii umezi cum are un șef de treabă, cu inimă mare, un om bun. Apoi întrebați de cum se munceste în secția lui. O să vă spună cu fulgere-n ochi cât se freacă menta, cine-și face unghiile, care-și flendurește labiile-n fața cui si multe altele. Așa-i că nu-i vreun savantlâc să vezi cum, ca-n exemplul de mai sus, fiecare nivel are pârghii asupra fiecărui alt nivel?

Dar Godină parc-ar vrea să credem contrariul, acum că și-a încheiat scurtul exercițiu de gimnastică anti-sistem cu accente de vendetă personală. Poliția Română, pe pagina ei de facebook, cu siguranță vrea același lucru, după ce-a-nvățat cu Internetzul de la posesorul de alpacă. Postează smiorcăituri laudative la adresa unor agenți care-și fac DOAR meseria, cu un ton care trădează faptul că până și ei sunt surprinși de asta.

E, însă, doar praf în ochi, menit să le fardeze potlogăriile, căci, dacă ascultăm bine ce nu comunică și nu publică, aflăm mult mai multe. Spre exemplu, nepublicarea periodică a unor statistici cu angajații lor amendați pentru abuz în serviciu și cum nu se distanțează de atari comportamente. Priviți problema și altfel: oamenii tind să elaboreze mai degrabă asupra excepțiilor decât asupra normei.

Ironia e că natura-i trădează-n cele din urmă – rahatul nu poate fi ținut la infinit sub covorul corzii razachii; astfel, procleții trimit periodic câte-o curcă să se suie pe lemne și s-anunțe că s-a facut norma de amenzi la hectar, să ascultăm de ei, că altfel o să fie rău, ca să nu fie bine. Educație? Ioc! Prevenție? Canci!