Starbuck, what do you hear?

Motto
– Lee said you once gave him something before a mission, a lighter.
– Belonged to my father. Foolish to think a hunk of metal could keep him safe.
– And yet that’s what we do isn’t it. Hang onto hope in every hopelessly irrational way that we can, but not like those poor bastards, giving away their luck just when they need it most. Its like they’ve given up.
– Lampkin vs Adama, BSG, S04.

Dacă crezi că Battlestar Galactica este Science Fiction, atunci bănuiesc că poți crede orice. Înduioșătoare naivitate și nici măcar nu este singura formă sub care se manifestă: există o cantitate considerabilă de logoree impudică sub forma unor derivate realizate de fani, onești probabil în atașamentul lor, prin care încearcă-n fel și chip să scotocească o modalitate de a face cumva respins atacul roboților, eventual de către un singur comandat inspirat.

Este de înțeles, un eveniment extinctiv de o asemena magnitudine este de neînchipuit: de la 12 planete și câteva miliarde de oameni, la 50 000 înghesuiți în căruțe spațiale. Este o premisă curajoasă, dură, dar pentru ce? Pentru un simplu SF? Dar serialul intenționat nu explorează elementul știință și, cu toate astea, a căzut pradă taxonomiei celei mai apropiate de formă, dar nu de fond. Păcat.

Și, lăsând la o parte ipoteza absurdă că autorul a vrut să savureze cu sadică voluptate o grozăvie de măcel, rămâne ipoteza că, poate, a vrută să sugereze o moarte de o altă natură și, ca atare, o salvare de altă natură.

Poate, spre exemplu, se vrea o expunere alegorică a forțelor care au suit și au coborât omenirea de-a lungul secolelor. Și, în același timp, o explorare a ceea ce este sau nu este acceptabil într-o luptă pentru supraviețuire: trăim biologic și murim ca spirit sau invers? este oare posibilă o cale de mijloc? cu ce efort? cu ce preț? îl putem deconta?

Mi-e teamă că, în termeni strict realiști, serialul nu dă un răspuns, dar oferă indicii (sau poate propuneri?), câteva comparații și multe subiecte de gândire. Una din comparații este cea dintre amiralii Cain și Adama.

Diferența dintre cei doi este izbitoare, dar și diferența dintre contextele în care a evoluat fiecare dintre cei doi: oare nu avusese și William Adama aceeași pornire de a lăsa baltă navele civile și a lupta frontal ca-ntr-un război clasic? Fără Lee și fără Roslin, poate că ar fi și făcut-o. Din acest punct, poate că nu întâmplătoare a fost sacrificarea lui Pegasus și nu a Galacticăi.

Putea oare salvarea să vină doar din sfera științei? Mă îndoiesc, deoarece ar însemna supraviețuirea unui singur vector al spiritului, ori salvarea trebuie să fie completă, iar nu dogmatic-selectivă, altfel nu este salvare deloc. Ar fi ca și cum ai salva de la înec doar capul, un picior, o mână și jumătate din corp.

Să spui, deci, că Battlestar Galactica este odisee științifico-fantastică e ca și cum ai spune că Maestrul și Margareta este despre o gașcă de bagabonți care încing bairam în Moscova. Și încă asta e adevărat la suprafață în ceea ce privește Maestrul și Margareta: tocmai aerul șui au făcut-o interesantă la un moment dat printre toate trepanatele frivole de la Mincu.

Dar complet falsă-n cazul Battlestar Galactica: spațiul este doar decorul, pretextul și în același timp vehiculul ideologic necesar. Cum altfel ai mai putea desfășura toate dilemele care se impun? Unde altundeva ai mai putea înscena disperarea supremă necesară unor revelații pe care, în mod normal, nimeni nu vrea sa le aibă?

Lee Adama a înțeles toate astea. O înțelesese și Adama-Tatăl, însă Lee a fost întotdeauna conștiința lui, era normal și de rigeur ca el să o rostească. Dar cu toții au fost mai mult decât fericiți să urmeze calea propusă, iar unde BSG s-a încheiat, noua viață a omului a început.